Un bărbat de 55 de ani, Marius, imobilizat la pat în urma unui accident petrecut în urmă cu mai bine de trei decenii, are nevoie de sprijin pentru a-și asigura o sursă stabilă de energie electrică, esențială pentru funcționarea aparaturii medicale de care depinde zilnic.
„Am căzut în cap la 21 de ani și am rămas paralizat. Astăzi, la 55 de ani, trăiesc cu putere, curaj și umor, chiar dacă viața m-a pus la pământ”, este mărturia lui Marius, care descrie parcursul său de viață marcat de un accident grav produs în tinerețe.
De atunci, bărbatul este imobilizat la pat și are nevoie permanent de echipamente electrice pentru a-și menține starea de sănătate în condiții cât mai bune. În lipsa unei surse stabile de energie, acesta utilizează în prezent o soluție improvizată bazată pe o baterie auto, considerată insuficientă pentru asigurarea continuității alimentării.
Potrivit apropiaților, una dintre principalele dificultăți este riscul întreruperilor de curent, în condițiile în care aparatura medicală trebuie să funcționeze 24 de ore din 24.
În acest context, a fost inițiată o propunere de sprijin pentru instalarea unui sistem fotovoltaic cu baterie de stocare, care ar putea asigura independență energetică în cazul penelor de curent și ar contribui la creșterea nivelului de confort zilnic. Sistemul ar permite, de asemenea, utilizarea mai frecventă a aerului condiționat deja existent, important în perioadele cu temperaturi ridicate.
Situația administrativă a locuinței reprezintă însă o dificultate suplimentară. Marius nu poate accesa în prezent programele de finanțare pentru sisteme fotovoltaice, întrucât procedura de succesiune după decesul mamei sale nu este finalizată.
Inițiatorii demersului precizează că vor acoperi cea mai mare parte a costurilor proiectului, însă orice formă de sprijin suplimentar este considerată utilă pentru implementarea mai rapidă a soluției.
În astfel de situații, comunitatea este invitată să contribuie prin sprijin financiar sau prin distribuirea informației, pentru a facilita identificarea de resurse suplimentare.
Puteti ajuta AICI!




Facebook
WhatsApp
TikTok




































