Anna Sava este unul dintre tinerii din avangarda educațională a României: admisă la studiile de master la Cambridge, St. Andrews și Munchen, Anna finalizează Facultatea de Filosofie a Universității din București ca șefă de promoție și este pasionată de greacă veche, latină, studii clasice și filosofie antică. A desfășurat campanii și programe de combatere a depresiei și anxietății, și își dorește o Românie în care străzile să fie mai puțin locuite de oameni triști. Își prețuiește luciditatea, consideră că libertatea nu depinde doar de ce vrei să faci, ci și de resursele pretinse de fiecare vis, și testul de foc al relației sale cu spațiul public a constat în derularea unei campanii de promovare pentru strângerea fondurilor necesare achitării taxei de studii în UK. Lecția Annei este că pentru orice izbândă e nevoie de o rezistență, că pentru toate lucrurile mari trebuie să lupți, că România nu e o țară a cărei mentalitate e acomodată la campanii de fund raising pentru educație. În dialog cu fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu, Anna Sava a mărturisit că interdisciplinaritatea nu este întru totul integrată în educația preuniversitară și a tras un semnal de alarmă asupra nevoii de a aduce în fața tinerilor, în școli și universități, tot mai mulți oameni de succes, care pot inspira prin puterea exemplului. Despre rolul gândirii critice, al filosofiei culturii, al spectacolului ideilor în gândirea lumii vechi și a celei noi, un dialog excepțional cu Anna Sava.
Dacă reprezentați o companie, o puteți susține pe Anna printr-o sponsorizare educațională prin mecanismul prevăzut de Codul Fiscal, care permite redirecționarea a până la 20% din impozitul pe profit, fără cost suplimentar pentru companie. Sponsorizarea se poate realiza prin intermediul Fundației Ikaros pentru Tineri Activi, care va redirecționa suma către Anna Sava cu titlul de bursă academică.
Dacă sunteți persoană fizică, o puteți susține pe Anna prin donații directe și prin redistribuirea acestei prezentări către rețeaua dumneavoastră de prieteni, clienți, parteneri de afaceri etc. ING: RO75INGB0000999918927365 sau Revolut: @annazs4uw RO89 REVO 0000 1255 8363 7372.
Anna Sava: „Avangarda, azi, nu mai înseamnă nimic riscant.” Cum redobândim apetitul pentru marile idei?
Ionuț Vulpescu: Bun găsit la un nou episod al podcast-ului meu, Avangarda cu Ionuț Vulpescu și cu Anna Sava astăzi. Îți mulțumesc mult că ai acceptat invitația mea!
Anna Sava: Și eu mulțumesc.
Ionuț Vulpescu: Podcast-ul meu se cheamă Avangarda și sunt la al patrulea an, de când filmez săptămână de săptămână, cu personalități din zona umanistă, dar nu numai, și am zis Avangarda și pentru că este o miză culturală, și pentru că spune ceva despre un loc în care trebuie să ajungem. Care ar fi Avangarda pe care o gândești pentru tine? Care ar fi miza ta ultimă, miza ta supremă?
Anna Sava: Să găsesc cumva o metodă prin care să reînvii anumite domenii aparent vechi și care acum sunt privite ca o tradiție, dar tradiția aceea răsuflată, care nu mai ține deloc de prezent. Nu mai înseamnă nimic riscant, nu mai înseamnă nimic nou care poate să producă schimbări în societate.
Ionuț Vulpescu: Ce e nou, e riscant?
Anna Sava: Nu tot timpul, dar uneori este și ar trebui să fie.
Ionuț Vulpescu: La ce domenii te gândești, că spui că ai vrea să reînvii domenii care astăzi nu mai sunt în actualitate?
Anna Sava: Filosofia antică în mare măsură și limbile clasice.
Ionuț Vulpescu: Greacă?
Anna Sava: Greacă veche, în primul rând, pentru că asta studiez eu acum, dar și latina — e fundamentul limbii române.
Domenii saturate și contraproductive?
Ionuț Vulpescu: Ești studentă în ultimul an la Facultatea de Filosofie a Universității din București. Mi se pare foarte interesant. Spui — am făcut și eu, am făcut greacă la Teologie, și am făcut și eu greacă, dar dacă îmi dai acum un test, nu sunt sigur că aș mai cunoaște… Cum ai ajuns să faci filosofie și din filosofie să alegi greaca veche și latina?
Anna Sava: Am ajuns la Filosofie cvasi-întâmplător, dar a fost și ceva destinat acolo, adică nu a fost nimic complet întâmplător. Doream foarte mult să fac Psihologie, dar într-un sens mai puțin, cum să spun, statistic-științificizant, adică zona aceea foarte rigidă a psihologiei care, da, cumva merge foarte mult către tipare.
Ionuț Vulpescu: Nu face multă lume Psihologie? Nu e înghesuială?
Anna Sava: Ba da! Și cumva era locul cel mai apropiat față de ce îmi doream eu să fac, până când am început să studiez la liceu Filosofie și atunci am avut așa un fel de conectare cu realitatea: stai puțin, de fapt asta e ce vreau să fac, asta căutam!
Ionuț Vulpescu: Ce liceu ai făcut?
Anna Sava: Liceul Sfântul Sava, colegiul Sfântul Sava.
De ce gândim cum gândim? Anna Sava, despre întâlnirea cu originile gândirii europene și deschiderile acestui domeniu cultural
Ionuț Vulpescu: Și el de tradiție — că ai folosit acest cuvânt. Dar nu „vechi”! Chiar mă uitam, am văzut într-un anticariat; nașul meu de botez a făcut la Sf. Sava — am văzut o revistă formidabilă din perioada interbelică, și niște discursuri ale directorului…. care puteau să fie la nivelul unui profesor de facultate. Ai făcut un liceu foarte bun, asta este indiscutabil, e clar asta.
Anna Sava: Și când am ajuns la Filosofie cumva încă tatonam, adică așteptam să-mi primesc o confirmare, adică nu eram complet sigură, deși îmi dădusem seama că am descoperit ceva complet nou — apropos de avangardă — și primul lucru care m-a frapat a fost întâlnirea aceasta cu originile: originile societății, ale culturii, ale civilizației, ale limbii, ale tot ce vrei, ale omului în general, la cursul de Originile gândirii europene. Vorbesc despre acest curs în mod special. Dar atunci mi-am dat seama că, pur și simplu, dacă vreau să înțeleg orice din lumea actuală, trebuie să înțeleg cumva cum a fost ea făcută posibilă, ce a condus până aici, cum am ajuns aici, de ce vorbim cum vorbim, de ce gândim cum gândim? E cumva inevitabil să ajungi la greacă în felul acesta….
Ionuț Vulpescu: Faci Filosofie cu siguranță… și Teologie.
Anna Sava: Și, de fapt, cred că oricine poate să găsească un fel de acasă în limba aceasta. Știu oameni care fac complet altceva, nu se preocupă de Filosofie neapărat sau de Teologie, dar sunt pasionați de greacă, pentru că trezește în ei ceva — e o conectare cu un trecut pe care nici tu nu îl intuiai, adică e ceva complet magic.
Ionuț Vulpescu: Ai mulți colegi care sunt interesați de limbi clasice?
Anna Sava: Am câțiva colegi, nu toți, depinde de orientarea filosofică a fiecăruia.
Pasiunea pentru greacă, latină și filosofie, în societatea I.A. Anna Sava: „întrebarea e dacă e posibilă o lume nouă în care se studiază limbi vechi”
Ionuț Vulpescu: Dacă preferă să ia din filosofie, filosofia modernă, neavând contact direct cu greaca, ci cu engleza sau cu germana — și germana este fundamentală… franceza în perioade mai dincoace.
Anna Sava: Dar cumva mi se pare că toți cei care rămân în domeniul filosofiei și se ocupă serios cu asta ulterior, în cercetare și mai departe, vrând-nevrând ajung la greacă.
Ionuț Vulpescu: Dar e posibilă o lume nouă cu limbi vechi?
Anna Sava: Păi ce să zic, ea e făcută posibilă de limbile vechi, adică… poate întrebarea e dacă e posibilă o lume nouă în care se studiază limbi vechi — asta depinde de oamenii ca mine care acum trebuie să aducă asta la actualitate
Despre farmecul traducerilor și poeticitatea textelor. Anna Sava, critică față de „puterea de a conecta o limbă nouă, română, cu o limbă atât de veche.”
Ionuț Vulpescu: Din păcate, noi în spațiul românesc, în universitate aș spune, nu aș zice că am privilegiat limbile clasice. Și știu, au fost și proteste, au fost locuri atunci când se fac programele, curricula — s-a pus problema dacă nu desființării, oricum a marginalizării Facultății de Limbi Clasice, care a avut niște profesori extraordinari, mulți dintre ei sau unii dintre ei au fost și profesori la Filosofie cândva.
Anna Sava: Și mari traducători din textele vechi sunt, au fost acești oameni.
Ionuț Vulpescu: Ai vreun model pe care îl urmezi sau la cineva la care te raportezi?
Anna Sava: Dintre profesorii mei…
Ionuț Vulpescu: Dintre profesori, dintre cei care au tradus, dintre filologii clasici ai noștri, de greacă, de latină.
Anna Sava: Petru Creția este un monument. Acum eu sunt foarte inspirată și de profesorul cu care fac eu greacă și care a fost elevul lui, adică…
Ionuț Vulpescu: Al profesorului Creția.
Anna Sava: Dacă nu ma înșel, da. Domnul Slușanschi — iarăși alt nume de referință. Francesca Băltăceanu, care iarăși…este profesoară la Facultatea de Teologie Catolică, dacă nu mă înșel.
Ionuț Vulpescu: Da, predă acolo, cred că încă.
Anna Sava: Adică sunt niște oameni care inspiră nu doar prin traducerile pe care le publică și care sunt excepționale, ci și prin puterea aceasta de a conecta o limbă nouă, română, cu o limbă atât de veche. Adică e un întreg joc, o întreagă sforțare de a adapta româna la cultura veche.
Ionuț Vulpescu: E vreo traducere din Platon — ai vorbit de el pe scurt — a lui Creția, care te farmecă în mod cu totul special?
Anna Sava: Trebuie să recunosc că cea mai bună traducere din Platon pe care am citit-o este cea a domnului Liiceanu, a dialogului Phaidros. Cred că acolo a reușit ceva absolut excepțional, și prin caracterul poetic al traducerii, și prin cum se joacă cu limba română — e un loc foarte special în rândul traducerilor.
Ionuț Vulpescu: În liceu, până la urmă, ți-ai dat seama că Filosofia este decizia ta și ai ce face. Pasiunea pentru greacă și pentru latină a venit mai târziu sau ți-ai dat seama repede că asta vrei să faci?
Anna Sava: Mi-am dat seama că vreau să fac filosofie antică aproape instant când am început facultatea și, da, ulterior a devenit o necesitate, adică nici nu a mai fost neapărat vorba de o pasiune — e și pasiune —, dar mi-am dat seama că n-am cum să intru în acest domeniu fără să stăpânesc limbile vechi.
Avangardele se nasc din rezistență. Verdictul Annei Sava: „în același timp îmi dau seama că e nevoie și de o rezistență — nu știu cum să spun — adică e nevoie să îți opună cineva rezistență ca tu însuți să îți dai seama cât de valoros e lucrul respectiv.”
Ionuț Vulpescu: De fapt, să faci cercetare. Când te-ai dus pe zona aceasta, foarte mulți, când merg acum la facultate, văd sensul strict utilitarist: ce mă ajută, ce se va întâmpla? Ppțiunea pentru greacă și pentru latină e în răspăr cu tendințele. Cum te lupți cu asta?
Anna Sava: E o luptă constantă. Într-un fel sunt împăcată, pentru că nu îmi închipui că cineva la un moment dat se va uita la mine și va zice: „da, domnule, cu siguranță merită, îți dăm toți banii, tot ce vrei, toate resursele din lume.” Dar în același timp îmi dau seama că e nevoie și de o rezistență — nu știu cum să spun — adică e nevoie să îți opună cineva rezistență ca tu însuți să îți dai seama cât de valoros e lucrul respectiv. Dacă nimic nu ne-ar opune rezistență…
Ionuț Vulpescu: …să îți spună cineva că greșești sau că poate greșești.
Anna Sava: …că poate greșești, și să trebuiască să îl tragi și pe celălalt în ograda ta, să îi arăți: uite ce frumos e aici, ce lucruri minunate poți să întâlnești. Și cred că asta poți să faci cel mai ușor cu tinerii, cu elevii — pe ei poți să îi convertești, ca să zic așa.
Ionuț Vulpescu: Ce profil de tânăr… cum spui, crezi că ar alege în timpurile astea Facultatea de Filosofie? E foarte greu de construit un profil — asta ține mai degrabă de decizii foarte personale și sunt destul de puțini cei care aleg asta. Dar Facultatea de Filosofie?
Anna Sava: Aș zice că sunt oameni care sunt foarte curioși — acesta e profilul studentului la Filosofie. Curiozitatea, da, e componenta primă. Restul poate să difere, sunt personalități diferite, interese diferite, dar asta cred că e constanta în toți oamenii pe care i-am întâlnit — toți sunt curioși, vor să afle.
Ionuț Vulpescu: Dar cum faci să rămâi curios permanent? Să nu îți obosească curiozitatea după un an, să zicem, sau după doi?
Anna Sava: Trebuie să ți se opună un pic de rezistență, cum ziceam mai devreme, adică să existe o polemică, să existe niște ziduri pe care trebuie să le depășești. Dar în același timp nu trebuie să fie nici o poziție totală. Adică eu și alți colegi, cu care am continuat pe drumul acesta, am avut norocul să avem niște profesori excepționali, care au știut să ne ia pe fiecare de unde eram și să ne ducă mai departe.
Ionuț Vulpescu: Și-au păstrat curiozitatea — și ei au rămas curioși și vă fac și pe voi să fiți astfel.
Anna Sava: Și cred că ne facem unii pe alții, adică și curiozitatea profesorului — asta e, din mărturiile lor — e constant întreținută de interacțiunea cu studenții și cu elevii, dacă vorbim de liceu.
Relația parte-întreg sau ce presupune tensiunea dintre om și sistem? Anna Sava: „dacă găsești excepționalitate, e în om”
Ionuț Vulpescu: După experiența pe care ai acumulat-o — termini în curând, ești în ultimul an, putem spune că nu ne ducem atât de departe, în echivalentul limbii eline și latinei, să ne ducem în clasa I-VIII, aceea ar fi lumea veche pe care nu ne-o mai amintim foarte exact —, dar cu siguranță îți amintești de anii petrecuți la Sfântul Sava și de anii de la Filosofie. Deci ai câțiva ani din care poți să faci o analiză a sistemului educațional din România. Ce ți se pare excepțional sau meritoriu și care sunt lucrurile pe care le-ai schimba?
Anna Sava: Excepționali sunt oamenii, tot timpul. Adică dacă găsești excepționalitate, e în om — el poate sau nu să fie ajutat de sistem. Din păcate, de cele mai multe ori nu este.
Ionuț Vulpescu: E un răspuns aproape politic, dar cu care sunt de acord.
Anna Sava: Ba chiar omul e cu atât mai excepțional cu cât reușește să arate că…
Ionuț Vulpescu: …să se lupte cu sistemul.
Anna Sava: Exact, să se lupte cu sistemul sau cu sistemele.
Dincolo de stări de excepție. Anna Sava: „și eu am fost o barieră, probabil, la un moment dat”
Ionuț Vulpescu: Cu mecanismele, cu inerțiile, cu birocrațiile.
Anna Sava: E cu atât mai excepțional cu cât reușește să depășească barierele care se strâng în jurul lui și să ajungă la elev. Pentru că uneori și elevul — și eu am fost o barieră, probabil, la un moment dat — adică poate am opus rezistență, poate n-am fost prea receptivă la ceea ce mi se spunea.
Ionuț Vulpescu: Ai fost rebelă în școală? Sau învățai doar unde îți plăcea? Nu știu, te duceai la ore sau te certai cu profesorii?
Anna Sava: Nu, nu, nu, nu mă certam.
Ionuț Vulpescu: De ce? În ce a constat caracterul acesta, de unde a fost Ana Sava rebela sau s-a împotrivit sistemului?
Anna Sava: Nu reușeam, de cele mai multe ori, să înțeleg de ce sunt acolo, adică care e rostul pentru care învăț toate lucrurile acelea. Și cu mine, asta e o întrebare care se pune de obicei filosofilor: la ce bun filosofia, la ce bun a citi filosofie sau limbi clasice sau literatură și așa mai departe?
Anna Sava condamnă lipsa interdisciplinarității și eșecul integrării ei în educație
Ionuț Vulpescu: La ce bun poeți în vremuri de restriște?
Anna Sava: Exact. Dar, culmea, eu — și mi se pare că și mulți colegi pe care i-am avut — ne întrebam: ok, poate înțelegem necesitatea practică a matematicii, a fizicii și așa mai departe.
Ionuț Vulpescu: Nu, nu, nu, să nu faci o pledoarie hiperumanistă.
Anna Sava: Absolut deloc. Ba din contră — vreau să ajung tocmai acolo. Interdisciplinaritatea e cea care lipsește, adică asta mi se pare că e obstacolul suprem. Să înțelegi cum poate să fie matematica despre tine, când tu, ca om, trebuie să pui între paranteze umanismul sau limbile sau literele etc. ca să ajungi la real, la matematică. Ori, din contră, punțile care se pot crea sunt nenumărate și s-au creat în trecut.
Ionuț Vulpescu: Chiar l-am avut, dintre ultimii invitații, pe profesorul Liviu Ornea, profesor la Matematică, membru al Academiei și autor de proză și traducător, și mi-a explicat — sigur, am pus probabil întrebări cu o anumită naivitate tot de umanist — cum poți să…, cum poate să îți placă matematica, mai ales dacă nu o înțelegi? Și sigur că și școala are rolul… exact ce spui! Noi am avut, nu foarte multe exemple, dar totuși am avut un Solomon Marcus care îmbina filosofia cu matematica.
Anna Sava: Sau Dan Barbilian.
Ionuț Vulpescu: Ion Barbu, exact.
Anna Sava: Ion Barbu a fost de departe autorul meu preferat pentru BAC.
Ionuț Vulpescu: Serios?
Anna Sava: Da, absolut. Și ce îmi plăcea: mie mi-a plăcut matematica, adică n-am opus neapărat rezistență la matematică, dar plăcerea venea din momentul de răsucire, de schepsis, când mă prindeam în sfârșit de rezolvare, mă prindeam și de legătura pe care o are cu mine cumva, adică punțile sunt acolo, ele trebuie doar descoperite.
Remedii pentru falsul progres. Anna Sava explică de ce domină discursul social al „unui fel de încurajare exclusivă a eficienței.”
Ionuț Vulpescu: Bun, deci revenind, se pare că lipsa interdisciplinarității ar fi un păcat sau o vulnerabilitate. Să construim un profil apăsat umanist sau real, nu? Lumile, punțile dintre ele nu sunt posibile sau sunt rupte sau nu sunt încurajate — asta ar fi o vulnerabilitate. Altceva?
Anna Sava: Cred că există, la nivel național, social — nu știu cum să zic — un fel de încurajare exclusivă a eficienței. Și întrebarea pe care o puneam mai devreme, cu „la ce te ajută”, e un produs al sistemului.
Ionuț Vulpescu: Fără îndoială. Bănuiesc că ai auzit asta. De acasă, de la părinți, de la prieteni — te duci la Filosofie? De altfel, Filosofia la nivel public a fost blamată de un președinte care tot spunea: filosofii… filosofați, adică era o chestie că pierzi vremea.
Anna Sava: Da… Și această tendință de eficientizare constantă îi inhibă pe foarte mulți copii. Adică ei, de exemplu, sunt pasionați de teatru sau de muzică sau de lectură și pur și simplu.
Ionuț Vulpescu: Dar nu se duc acolo.
Anna Sava: Nu îndrăznesc, pentru că crești cu frica aceasta constantă că n-ai ce face cu ele.
Ionuț Vulpescu: Tu a trebuit să îi convingi pe ai tăi sau pe cineva dintre apropiați că aceasta e opțiunea ta și până la urmă ăsta e drumul pe care îl alegi?
Anna Sava: Nu, din fericire am avut suport, da, am avut foarte mult suport. Vin dintr-o familie în general de cititori.
Ionuț Vulpescu: Contează să vezi cărți printre primele imagini pentru ochii tăi pot fi acestea. Este foarte important — ce vezi și ce reții.
Anna Sava: Și eu de mică citeam, adică de foarte mică. Așa că da, întrebarea aceasta constantă care i se pune copilului de mic — care e scopul? — nu e o întrebare greșită în sine, adică să vezi un scop în ceea…
Ionuț Vulpescu: Dimensiunea spirituală.
Anna Sava: Da, adică a sensului.
Școala se traduce (și) ca răgaz. Anna Sava: „nu mai rămâne niciun loc pentru gratuitate, pentru răgaz”
Ionuț Vulpescu: A aflării sensului — cum spuneai — ar fi mai interesant decât scopul mercantil, ăsta financiar.
Anna Sava: Ăsta economic. Și pentru că asta îngrădește foarte mult libertatea de fapt — dacă totul e în termeni de „la ce te ajută?”, nu mai rămâne niciun loc pentru gratuitate, pentru răgaz — răgazul filozofic, scholē, și așa mai departe. Adică „școală” se trage dintr-un cuvânt care cândva însemna răgaz — asta e ceva ce nu multă lume știe.
Ionuț Vulpescu: Să faci filosofie, greacă, latină — sunt acte de curaj într-un fel. Sunt forme de curaj, opțiunile de tipul acesta?
Anna Sava: Da, asta îmi spun, că da.
Ionuț Vulpescu: Cum ți se pare? Ai început să dai de fapt, să articulezi un răspuns despre această paralelă, care se face inevitabil și în discursul public, între profilul instituției de învățământ și viața muncii. Dacă reducem totul la dimensiunea aceasta, o să avem până la urmă trei sau patru discipline, trei sau patru facultăți. Și cu celelalte ce facem? Se vor desființa? Inclusiv în zona umanistă foarte mult că, de fapt, umanismul ăsta nu prea ne…
Anna Sava: …ne cam încurcă.
Ionuț Vulpescu: Sunt și oameni care gândesc — e mai dificil să lucrezi cu ei, că îți pun întrebări sau răspunsuri și tu nu le ai. Câți profesori pot să fie? Și apoi avem o problemă a prestigiului școlii. Că vorbeai — și foarte corect ai spus — caracterul excepțional vine din oameni care au de luptat cu niște mecanisme și cu un sistem care nu îi ajută de foarte multe ori. Dar prestigiul școlii pare știrbit, pare că școala de azi nu mai are autoritatea școlii de altădată. De ce s-a întâmplat asta?
Anna Sava: E știrbit până într-acolo… e doar până unde e în continuare folositor. Adică eu am avut această experiență: cred că trei sferturi din colegii mei dădeau la medicină, ceea ce e foarte frumos.
Ionuț Vulpescu: Să dai la medicină de la Sfântul Sava?
Anna Sava: Da, din clasa mea. Mi-am dorit și eu la rândul meu să fac medicină cândva, dar…
Ionuț Vulpescu: Ai vrut la medicină și tu? Te-ai molipsit?
Anna Sava: A fost înainte, da, îmi doream Psihiatrie să fac, după aia m-am dus la Psihologie și după aia la Filosofie. Se leagă, da. Se leagă. Da, da. Practica e zona medicinei, a dreptului și a IT-ului care acum domină — adică cumva școala a devenit un loc preparatoriu pentru piața de muncă. Și atunci zonele acelea sunt conservate și sunt prețuite și valorizate — tot ce ține de aceste domenii plus, hai să zicem, 2-3 adiacente, tot din zona științei sau economiei. Pe când celelalte, da, într-adevăr au devenit superflue, nu se mai înțelege rostul, prestigiul. Adică nu mai înseamnă nimic să fii om de litere sau să ai — cum avea Ion Barbu — o cultură deopotrivă umanistă și capacități reale, matematice și așa mai departe. Lucrul acesta e considerat maxim un privilegiu.
Ionuț Vulpescu: Un soi de elită de tipul nou.
Anna Sava: Un fel de da, și asta doar ca hobby, adică atât timp cât e hobby e ok, e permis, dar…
Ionuț Vulpescu: Dar când hobby-ul devine pasiune sau vocație…
Anna Sava: Da…
Ionuț Vulpescu: Acum îmi dau seama, fiind Anna Sava, că nu puteai face decât la Sfântul Sava — era singurul liceu unde puteai, de fapt, să studiezi…
Anna Sava: Am auzit această vorbă…
Ionuț Vulpescu: Și culmea că…
Anna Sava: Am internalizat-o.
Ionuț Vulpescu: Caracterul excepțional — spuneai și vorbeai de oameni, de profesori, de cei care țin și care mențin un tip de prestigiu — solidar, dar din nemulțumirile sau din neîmplinirile sau din neajunsurile pe care le spui — crezi că asta o resimt și alți colegi, de promoție, din generația ta?
Anna Sava: Da, da. Deși asta se vede cel mai bine la cei care au mers pe un drum pe care nu doreau să meargă, care au ajuns să dea la o facultate sau să continue într-un domeniu care de fapt nu îi chema.
Despre curajul de a alege și a abandona drumurile care nu ți se potrivesc
Ionuț Vulpescu: Ce se întâmplă cu ei în momentul în care își dau seama că nu au ales bine?
Anna Sava: Probabil că se simt foarte triști. Și într-un fel curajul trebuie să fie de două ori mai mare: ca odată ce ai intrat pe un drum, să ai curajul să îl părăsești și să intri într-o zonă care deja era incertă de la bun început. Dar odată ce te-ai înrădăcinat într-un loc, cu cât trece mai mult timpul, cu atât e mai greu să te desprinzi și să… nu știu… după o carieră în medicină sau în avocatură sau în IT, de exemplu, să părăsești zona respectivă și să faci altceva de la zero, complet de la zero, indiferent ce ar fi — nu neapărat umanist.
Ionuț Vulpescu: Care sunt cele mai volatile, cele mai greu de precizat zone în care alegerile sunt cele mai aleatorii, să zicem, și care te pot face să le regreți?
Anna Sava: În liceu?
Ionuț Vulpescu: Nu, și după aceea, și după facultate.
Anna Sava: Cred că cel mai greu e să îți asumi riscul că nu te vei putea susține tot timpul de unul singur sau la un nivel de trai mediu, ca să zic așa. Asumarea acestui risc, indiferent de domeniul în care te afli, e ceva pe care nu toți oamenii și-l pot asuma.
Admisă la Cambridge și St. Andrews, Anna Sava trage un semnal de alarmă asupra nevoii de alfabetizare filosofică a tinerilor ca remediu pentru anxietatea socială și depresie
Ionuț Vulpescu: Tu ești sigură de drumul acesta, ai ales — ce e mai departe? Ce vine mai departe după ce pregătești licența? Ce se întâmplă la toamnă? Ce o să faci la toamnă?
Anna Sava: Sper să fiu în Marea Britanie, la Cambridge, unde am fost acceptată să îmi continui studiile despre Platon și despre greaca veche.
Ionuț Vulpescu: Foarte frumos! Deci duci pasiunea aceasta a ta — de-al doilea drum — îl duci pe Platon, călătoriți la Cambridge. Foarte frumos! Deci asta e un program masteral, nu?
Anna Sava: Da, este un program masteral de 9 luni. E interdisciplinar — asta e, de fapt, ce m-a atras cel mai tare.
Ionuț Vulpescu: Pe gustul tău, pe spiritul tău.
Anna Sava: E, într-adevăr, nu neapărat între Platon și matematică, deși sunt foarte multe legături și acolo, ci între toate domeniile umaniste — mai degrabă cele ale zonei clasice. Dar da, studenții sunt încurajați să raporteze ce studiază din lumea antică la lumea contemporană. Ionuț Vulpescu: De ce Platon?
Anna Sava: Acum nu mă pot abține — am avut analogia cu numele, cu Sfântul Sava — trebuie să spun că și la Platon există o afinitate de nume, pentru că pe bunica mea o chema Platon. Deci…
Ionuț Vulpescu: Aici eu nu aveam cum să știu, că te-aș fi întrebat. Deci bunica ta se chema…
Anna Sava: Ileana Platon.
Ionuț Vulpescu: Ileana Platon.
Anna Sava: Deci nu știu dacă cineva a aranjat în așa fel încât să ajung aici.
Ionuț Vulpescu: Între Sava și Platon.
Anna Sava: Între Sava și Platon, da. Acum lăsăm gluma la o parte. Platon este un mare scriitor, un mare filosof, uneori poet, pentru că are niște capacități poetice incredibile. Și este — a fost — discipolul unuia dintre cei mai mari oameni care au trăit pe pământul acesta, pe numele său, Socrate. Și nu știu cum poți să nu ajungi la Platon făcând filosofie. Nu înseamnă că trebuie să și rămâi la el, dar cred că e un…
Ionuț Vulpescu: Păi nu era mai… „logic”, dacă acesta e cuvântul, mai natural, mai normal să te duci să studiezi, să mergi pe urmele lor la Atena? Eu am fost, am văzut Academia — e undeva în marginea Atenei.
Anna Sava: Am fost și eu la Atena și am mers…
Ionuț Vulpescu: Sunt locuri legate și de Aristotel și de Socrate. Nu te-ai gândit să mergi la Atena?
Anna Sava: Fizic m-aș duce la Atena oricând. Nu îmi place ploaia de la Cambridge, dar problema e că pentru studiul lui Platon, Platon nu se mai studiază la el acasă… Oricum, asta e o întrebare pe care am primit-o foarte des și primul lucru pe care îl spun e că…
Anna Sava, despre programele anglo-saxone de elită dedicate platonismului: „Problema e că Platon nu mai e doar al Greciei”
Ionuț Vulpescu: Asta zic, că știu, la Cambridge nu știu, nu am fost, dar la Atena am fost — e dintre orașele mele favorite, de aceea te întreb.
Anna Sava: Problema e că Platon nu mai e doar al Greciei — adică nu a fost aproape niciodată doar al Greciei sau al Atenei. Platon e peste tot: în România, în Marea Britanie, în Statele Unite. El a dictat întreaga civilizație occidentală de după el, dintr-un anumit punct de vedere. Sigur că mai există și alte mari influențe — creștinismul și așa mai departe — dar pe Platon îl găsești oriunde. Ăsta e primul lucru pe care trebuie să îl spun. Celălalt e că la Atena studiile de filosofie antică nu sunt la nivelul de excelență în cercetare pe care îl poți găsi la Oxford, Cambridge și în foarte puține alte locuri din lume, adică sunt niște vârfuri.
Ionuț Vulpescu: Poți să mergi oricând, poți să faci ceva după acest program…. Civilizația greco-latină și creștinismul sunt cele care au fondat Europa, așa cum o cunoaștem — valorile Europei de astăzi.
Anna Sava: Da. Chiar aș zice că în spațiul anglo-saxon, nu doar la Cambridge, ei sunt foarte dornici să înțeleagă Grecia și zona greco-romană, să spunem, pentru că legăturile culturale sunt un pic mai slabe decât ale noastre, ale latinilor lor. Și atunci, efortul hermeneutic e cu atât mai mare în aceste studii și pentru acești cercetători. De aceea e și o tradiție de sute de ani în studiul textelor vechi, în ediții critice — adică cele mai mari ediții critice sunt scoase de britanici, francezi și germani. Acestea sunt locurile, reperele la care orice cercetător se uită.
Ionuț Vulpescu: Exceptându-l pe Platon, e și altă perioadă sau alt filosof important de care ești preocupată?
Anna Sava: Kant. Ei doi au ceva în comun, și anume că regândesc totul de la zero, constant, aproape… sigur, în feluri diferite, dar ăsta e cumva elementul care m-a atras. Și Heidegger face asta. Platon, Kant și Heidegger sunt, cred că, trei cei mai mari gânditori ai gândirii ca atare — pentru ei, ce înseamnă a gândi e întrebarea de căpătâi tot timpul. Asta e avut cumva în spatele minții, undeva, în orice altă întrebare pe care o pun.
Filosoafa Anna Sava critică Republica noastră: „nu fructifică libertatea de gândire”
Ionuț Vulpescu: Ești mulțumită de Republica — nu aceea, ci de republica aceasta, în carne și oase, în care trăiești?
Anna Sava: Nu cred că o să răspund afirmativ. Nu.
Ionuț Vulpescu: De ce?
Anna Sava: Pentru că nu fructifică libertatea de gândire. Sigur că nu trăim într-o dictatură, din fericire, dar există mai multe forme de îngrădire.
Ionuț Vulpescu: Cum s-a întâmplat? O lungă perioadă și experiența dictaturii noastre lasă urme pe celule, ca la boli — știi că după boli… Dar după boli sociale, după 50 de ani…
Anna Sava: Exact.
Ionuț Vulpescu: E un — cum zicea Ștefan Augustin Doinaș — un comunist rezidual. Exact. Există. Asta dispare foarte greu.
Anna Sava: Da. Traumele colective pe care le-am îndurat și pe care eu, în generația mea, nu le-am experimentat la modul direct — le vezi în consecințele lor. Și în felul în care în continuare îngrădesc libertatea, chiar dacă nu prin violență neapărat.
Ionuț Vulpescu: Care e libertatea fundamentală care ți se pare că e îngrădită?
Anna Sava: Nu pot să zic că e libertatea de exprimare, pentru că ne exprimăm cu toții — ba chiar foarte mult. Parcă prea mult.
Cât de liber e un viitor student la Cambridge sau St. Andrews? Mărturia Annei Sava: „Uneori, libertatea nu înseamnă neapărat să poți să faci doar ce vrei tu — înseamnă și să dispui de resursele cu care să poți să faci ceea ce vrei să faci”
Ionuț Vulpescu: Parcă prea mulți autori. Și tot mai puțini cititori.
Anna Sava: Uneori, libertatea nu înseamnă neapărat să poți să faci doar ce vrei tu — înseamnă și să dispui de resursele cu care să poți să faci ceea ce vrei să faci. Și atunci, dacă îți lipsește sprijinul de a fi educat din partea sistemului, din partea resurselor propriu-zise economice care sunt investite în educație —lipsa de resurse și de preocupare și de interes… cred că asta ne îngrădește libertatea în modul cel mai subtil și insidios, pentru că nu ai cum să vezi asta în primă instanță.
Ionuț Vulpescu: Pe hârtie trăiești în cea mai frumoasă dintre lumile posibile, dar de fapt când vrei să o trăiești și să o înțelegi îți dai seama că e un pic mai… dificil.
Anna Sava: Și de multe ori îți dai seama prea târziu.
Ionuț Vulpescu: Prea târziu.
Anna Sava: Sau când deja ai făcut niște alegeri care te-au condus în locuri din care îți e mult mai greu să ieși.
Inegalitatea naturală și egalitatea socială? Anna Sava: „Cred că cei care pot să beneficieze de egalitate de șanse sunt puțini și sunt de obicei norocoși.”
Ionuț Vulpescu: Crezi că e o lume a șanselor corecte, a meritelor, a șanselor egale, sau suntem un spațiu care trăiește pe mari inegalități?
Anna Sava: Cu siguranță nu trăim într-o lume a egalității. N-aș zice nici că e o lume profund inegală. Cred că cei care pot să beneficieze de egalitate de șanse sunt puțini și sunt de obicei norocoși. Au avut pe cineva la un moment dat — cum zice românul.
Ionuț Vulpescu: Norocul unde l-ai încadrat? Ce categorie îi corespunde? Care e rolul norocului?
Anna Sava: Tot la nivel uman aș spune că se găsește. Dacă ne referim la oamenii care nu s-au născut într-o categorie privilegiată de la bun început, cei norocoși sunt cei care întâlnesc la un moment dat în viața lor — preferabil cât mai devreme — pe cineva capabil să îi facă să chestioneze situația în care se află, să îi ajute să găsească un drum, să își construiască o viață așa cum își doresc, să creeze conexiuni, legături.
Ionuț Vulpescu: Mai degrabă sunt inegalități. Dacă te naști la țară, într-un sat, sau chiar în orașe mici, sau în vechile zone industriale, care erau monoindustriale — nu? Erau județe întregi care depindeau de o fabrică și a dispărut…
Anna Sava: Sau mine!
Ionuț Vulpescu: Județul a rămas cu o mină sau cu zone industriale care nu mai sunt astăzi. Mie mi se pare că între urban și rural…
Anna Sava: E o mare diferență. Tot la nivelul educației se vede cel mai…
Ionuț Vulpescu: Exact. Și sunt foarte puțini copii de la sat — procentele statistice sunt alarmante, dramatice. Foarte puțini. Și analfabetismul — din asta vine — și ne-am întors pe cifre din anii ’50, când a fost procesul acela de alfabetizare. Ți se pare firesc că sigur, întotdeauna, în fiecare promoție, sunt 3, 4, 5, 7 care excelează… Așa se întâmplă, nu doar la noi. Ți se pare că procentul acesta este mai mic decât era, că numărul celorlalți acum este mai mare, că e un risc din punctul acesta de vedere, tocmai că nu mai văd în școală o miză?
Anna Sava: Da, procentul clar e mai mic, mai ales în domeniul umanist. Adică, hai să spunem doar la Filosofie: cei care ies de la Filosofie cu adevărat pasionați și dorind să continue printr-un master, un doctorat sau cercetare — e mult mai mic decât cel de acum chiar și 15-20 de ani, adică a scăzut dramatic.
Ionuț Vulpescu: Da, sunt evaluările pe care poți să le faci tu, unde ai amintiri, unde poți să compari.
Anna Sava: Da, mă uit la profesorii mei și apropiații lor — cumva care se mișcă în aceleași cercuri — și apoi mă uit în jurul meu și văd că sunt foarte puțini oameni, efectiv, de vârsta mea, din generația mea, cu care pot să creez legături similare.
Filosofia la superlativ? Mărturia unei studente admisă la Cambridge: „E greu să vorbesc în numele generației mele.”
Ionuț Vulpescu: Asta vreau să te întreb. Care ar fi acele legături? Adică ce i-ar uni? Care sunt elementele de coeziune ale generației tale? În jurul căror valori crezi tu că vă puteți aduna?
Anna Sava: E greu să vorbesc în numele generației mele. Asistăm și la o foarte mare doză de regândire a valorilor. Așa că poți să ai tineri de vârsta mea, extrem de pasionați, care își doresc să facă un bine comunității, să dea ceva înapoi mediului din care au venit, care sunt interesați de valori umanitare, culturale, educaționale, vor să se dedice proiectelor de educație, de sănătate mentală și așa mai departe. Și ai tinerii care, din păcate, n-au fost ajutați în felul de care aveau nevoie să găsească ceva al lor, un lucru care merită, și când nu ai un lucru care merită și de care să te agăți, e foarte greu să mai spui că ai valori. Valori pentru ce? În jurul a ce? Valorile tot timpul se învârtesc în jurul a ceva, unei mize, unui scop.
Ionuț Vulpescu: Îți dau repere, te consolidează, te așază.
Anna Sava: Dar, totuși, aș spune că lucrul după care tânjim cel mai mult și care ne este constant fluturat prin față e comunicarea. Adică trăim într-o societate a tehnologiei, a comunicării pe rețele sociale și altele, și avem constant impresia că comunicăm cu unul, cu altul, cu lumea întreagă, și de fapt cu cât comunicăm mai mult, cu atât e mai nesatisfăcută dorința de a comunica în mod real.
Ionuț Vulpescu: Suntem mai singuri uneori comunicând în comunicarea aceea… comunicarea care nu creează solidaritate neapărat. Solidaritatea unei promoții și unei generații, unui spațiu vine din valori comune, din ceva care te leagă pe termen mediu și lung, nu contextual.
Anna Sava: Deci aș spune că suntem — trăim toți, sau eu, aparțin de o generație care e în căutare de valori. Pentru că valorile de până acum poate nu s-au pierdut, dar trebuie reformulate, recuperate, regândite.
Ionuț Vulpescu: E un răspuns care rămâne deschis. E un răspuns în prelungire. Tu ai avut timp, în afara școlii, să te implici, să faci alte activități?
Anna Sava: Da, am avut. Am avut și norocul — apropos de noroc — că mama mea lucrează în domeniul ONG-urilor, al proiectelor sociale, comunitare. Adică da, și aici a fost o chestiune de întâmplare, putem să spunem. Și m-am implicat cam din clasa a X-a în proiecte de sănătate mentală. Da, apropos și de afinitatea mea cu Psihologia.
Cum evaluează Anna Sava anxietatea și depresia tinerilor unei generații? „Mă uitam peste tot și vedeam tineri triști”
Ionuț Vulpescu: Și asta te ajuta. Era în continuarea preocupărilor tale.
Anna Sava: Da. Și aici, în genul acesta de proiecte, se vede și se simte cea mai mare diferență atunci când interacționezi realmente cu cineva, față în față, fără ecrane între… Îmi amintesc că asta a fost pentru mine cea mai marcantă experiență din perioada adolescenței: când mi-am dorit foarte mult să fac, să creez un proiect pentru tineri, pentru sănătatea mentală a tinerilor. Mai precis anxietate și depresie, care sunt foarte actuale, cu un ritm acut de creștere. Și mă uitam peste tot și vedeam tineri triști. Adică asta e — nu știu, poate o caracteristică.
Ionuț Vulpescu: De ce? De unde vine caracteristica?
Anna Sava: Păi, fix din acea singurătate, pe care cred că o internalizăm… din ce în ce mai mici.
Ionuț Vulpescu: Nu doar din cauza rețelelor sociale.
Anna Sava: Nu. Dar e din ce în ce mai greu să simți că aparții de o comunitate. Nu neapărat de un grup, în sensul să fii cu turma, dar să creezi în jurul tău o rețea de oameni cu valori comune — apropos de valori — în care să creșteți împreună, la un loc. Să vă împingeți unii pe alții spre mai bine. Să nu fii singur în lumea asta care e din ce în ce mai mare și din ce în ce mai abstractă și din ce în ce mai înfricoșătoare pentru cineva care are nevoie de niște piloni stabili…
Ionuț Vulpescu: Suntem noi mai triști ca alții din alte spații?
Anna Sava: Spațiale sau temporale?
Ionuț Vulpescu: Spațiale. Ne uităm la vecini, ne uităm la Occident, ne uităm la alte lumi.
Anna Sava: Excluzând oamenii care trăiesc în zone de conflict — eu nu cred că putem compara, adică e pur și simplu o diferență incredibilă. Ei nici nu știu în ce măsură mai e loc de tristețe acolo. E probabil o apăsare atât de mare încât…
Ionuț Vulpescu: E ceva mai mult.
Anna Sava: E ceva mai mult decât tristețe.
Ionuț Vulpescu: Tristețea istoriei, cumva, care apasă diferit.
Anna Sava: Deși și pe noi apasă într-un alt sens. Dar nu, n-aș spune că e o diferență foarte mare. Poate că, într-adevăr, mediul și calitatea vieții la nivel social, economic și așa mai departe poate să agraveze sau să încetinească acest sentiment din ce în ce mai acut al singurătății. Dar, de exemplu, dacă ne uităm la țările nordice, care au un nivel de trai foarte ridicat, tot acolo sunt și ratele cele mai mari de suicid.
Ionuț Vulpescu: Cum se explică?
Anna Sava: Nu știu, asta a fost o întrebare pe care mi-am pus-o și eu — cum se poate că oamenii…
Ionuț Vulpescu: Te întreb pe tine, pentru că tu ești preocupată de zona aceasta de psiho.
Anna Sava: Pentru că, cred, asta arată — nu știu, nu e o explicație științifică, dar ce pot eu să spun și răspunsul pe care l-am găsit, e că tocmai, nu banul face diferența. Adică nu neapărat nivelul de suprafață.
Ionuț Vulpescu: Se zice pe la români: nu banii aduc fericirea.
Anna Sava: Nu banii aduc fericirea, ci putința de a crește, de a ieși din spațiul tău foarte bine închegat.
Despre solidaritatea socială ca impuls al altruismului eficace
Ionuț Vulpescu: Ce crezi că te poate împlini ca om, ca destin, ca individualitate, astfel încât să fii mulțumit cu viața ta? Cu destinul tău, cu alegerile tale.
Anna Sava: Nu pot să răspund pentru toată lumea, dar cred că un pas important e să simți că ajuți la rândul tău pe alții. Adică să găsești un sens comun între tine, ceea ce faci tu, ce ține de viața ta, și mediul în care te învârți. Dacă ești doar o piesă, un pion care poate fi cu ușurință așezat oriunde fără să se schimbe mare lucru la nivelul întregii comunități, atunci probabil că acesta e un semn că acea comunitate duce lipsă de valori.
Ionuț Vulpescu: Cred că și experiența în ONG cumva te-a ajutat să vezi asta și să ai altruismul acesta, să ai implicarea în spiritul acesta de voluntariat, de generozitate, de altruism, care la noi cam lipsesc. Nu sunt foarte prezente, nu sunt foarte evidente.
Anna Sava: Da, așa este.
Anna Sava critică „spiritul civic”: „Lipsește total și unde apare, e o excepție”
Ionuț Vulpescu: La întrebarea care era într-un sondaj: în cazul în care ar fi război, v-ați înrola? — erau foarte puțini cei care ar spune că merg în armată pentru țara lor. Și ne uităm la multe alte exemple. Nu pare. Pare că fiecare e acasă, în lumea lui, mă întorc cu câțiva apropiați. Spiritul civic pare că lipsește.
Anna Sava: Lipsește total. Lipsește total și unde apare, e o excepție. De obicei, unde apare, apare pentru că nevoia interioară de a schimba ceva — cu tine, în primul rând — a fost cumva circumscrisă într-o sferă de curaj și răbdare. Adică nu e suficient doar să ai nevoia, e nevoie și să îți vină ideile și determinarea prin care să poți să rezolvi sau să încerci să satisfaci această nevoie. Și îmi amintesc că — aici vreau, de fapt, să ajung — cum m-am simțit după toate ideile mele, apropos de filosofi și ideile lor: cum m-am simțit când, efectiv, în fața mea se aflau 40 de oameni. Nu e mult. Nu e deloc mult pentru nivelul proiectelor și așa mai departe. Dar eu, copil de 16 ani, am fost în stare cu ideea mea — aia una, mică — să adun în jurul meu 40 de oameni pe un subiect care ne interesa pe toți și să facem diverse activități împreună. Adică asta a fost cel mai important.
Ionuț Vulpescu: Poți să spui, pentru cei care ascultă, care era ideea?
Anna Sava: Ideea era — de fapt, foarte simplă, foarte cuminte — să creștem conștientizarea la nivel de societate cu privire la dificultățile cu care se confruntă tinerii în fața depresiei și anxietății.
Ionuț Vulpescu: Bun. În plan intelectual, sigur că o să ai curiozitatea pasiunii și a cercetătorului, dar în planul implicării sociale, publice, crezi că o să ai același entuziasm și peste un număr de ani?
Anna Sava: Sper că o să îl am. Acum nu pot să zic cu certitudine că aș avea prea multă încredere în mine, dar dacă fac ce trebuie și în cercetare, cred că o să se actualizeze și entuziasmul acesta. Adică curiozitatea, dacă rămâne vie, va implica mereu și interacțiunea cu ceilalți. Iar eu, dorind să fiu profesor, cred că da, vrând-nevrând, o să rămân.
Absolventa Liceului Sf. Sava și a Școlii Iosif Sava, Anna Sava a lăsat vioara pentru filosofie
Ionuț Vulpescu: După mult timp, vreau să aud pe cineva care spune foarte sigur: vreau să fiu profesor. Asta mi se pare minunat. Mi-a spus cineva că tu cânți la vioară?
Anna Sava: Am cântat.
Ionuț Vulpescu: Ai cântat. Deci știi să cânți la vioară. Asta nu ți-e la timpul trecut, deși e sigur că trebuie să repeți în fiecare zi.
Anna Sava: Nu știu ce-ar ieși dacă mi-ar pune acum cineva o vioară în mână….
Ionuț Vulpescu: Ce înseamnă cântat? Ai avut concerte, ai cântat în concerte organizate sau era un talent?
Anna Sava: Nu, făceam cursuri. Am fost la o școală de muzică. O să râzi — „Iosif Sava” se numea și școala.
Ionuț Vulpescu: Deci este — cred că era — Școala numărul unu, de lângă gară, undeva de acolo. O școală de artă.
Anna Sava: Da.
Ionuț Vulpescu: Și acum se numește „Iosif Sava”, se va numi. Și aici, el a fost un catalizator, a fost un om care a ajutat foarte mulți tineri. În emisiunile lui, în Serata Muzicală la TVR, pe care o organiza și care va rămâne — cât va exista televiziune în România — un reper de foarte sus, mereu chema în emisiuni, pe lângă spectacolul ideilor, și zona aceasta de muzică.
Anna Sava: Da.
Ionuț Vulpescu: Nume mari au debutat la el.
Anna Sava: Da.
Ionuț Vulpescu: El vedea copii — la Mihaela Ursuleasa, la mulți — care, dacă nu au fost debutați, cel puțin au avut primele apariții acolo. Asta-i frumos. Deci mergeai la…
Anna Sava: Da, la Iosif Sava.
Ionuț Vulpescu: Din nou Sava. Foarte frumos. Și nu te gândești să reiei? Nu mai ai timp. E dificil.
Anna Sava: Timp ar fi…
Ionuț Vulpescu: Câți ani ai mers acolo?
Anna Sava: Eu am făcut în total șase ani de vioară, dar acolo cred că am mers patru ani.
Ionuț Vulpescu: Patru. Îți amintești cu ce profesor ai făcut?
Anna Sava: Cred că pe doamna mea profesoară o chema Maria Cosma, dacă nu mă înșel. Și înainte am făcut lecții în privat cu Iulia Ghindă, care este violonistă la Sala Radio, la Orchestra Sălii Radio.
Ionuț Vulpescu: La Orchestra Națională Radio, da.
Anna Sava: Da.
Ionuț Vulpescu: Ai nostalgia acelor ani?
Anna Sava: Foarte mult. Vioara e și un instrument prețios, în ambele sensuri. Adică necesită foarte multă răbdare.
Ce înseamnă relația dintre talent și muncă? Anna Sava: „în ceva care ține de artă, de meșteșug, de îndemânare, exercițiul bate spontaneitatea la început, cel puțin. În filosofie poți să fii spontan și fără să ai prea mult exercițiu”
Ionuț Vulpescu: Dacă e Stradivarius, sigur. Dar nu numai.
Anna Sava: Nu, orice vioară ar fi, îți cere multă răbdare. Și aici pot să zic că am pus probleme — am fost cam rebelă — pentru că n-aveam răbdare. Adică în ceva care ține de artă, de meșteșug, de îndemânare, exercițiul bate spontaneitatea la început, cel puțin. În filosofie poți să fii spontan și fără să ai prea mult exercițiu — la început, evident.
Ionuț Vulpescu: Acum ai răbdare cu tine?
Anna Sava: Răbdarea e o valoare la care va trebui să lucrez mult. N-aș îndrăzni să zic că am răbdare, dar că încerc să o antrenez.
Soluția Annei Sava pentru a încuraja educația eficientă și apetitul tinerilor pentru gândire critică: „Trebuie să vezi cum arată un om care gândește liber”
Ionuț Vulpescu: Dacă ai putea să iei două decizii într-o zi — una în zona educațională, în sistemul de învățământ, una în planul general al vieții publice din România — care ar fi acelea două decizii pe care le-ar lua Anna Sava?
Anna Sava: Aș reface programa școlară în așa fel încât să existe mai multă libertate de a îți construi drumul tu, ca elev, ca student, ca tânăr în formare. Adică posibilitatea de a îți alege discipline pe care vrei să le studiezi împreună și posibilitatea de a le studia interdisciplinar. Adică să existe — asta e o idee la care mă tot gândesc — cum ar fi să existe ore în care profesorul de limba română și profesorul de matematică să țină o oră împreună? Adică cum ar fi asta pentru un elev? Mi se pare că ar fi o experiență absolut fascinantă. Să îi vezi pe doi oameni din domenii complet diferite cum încearcă să creeze legături, dincolo de capacitățile lor imediate. Acolo se vede cel mai mult comunicarea și colaborarea. Și cred că asta ar fi o lecție — în primul rând — pentru elev. Dincolo de ce ar învăța didactic, efectiv; ar primi o lecție despre ce înseamnă să faci echipă, colaborare. Și a doua decizie — acum, pe plan public — probabil că sunt lucruri mult mai urgente în țara noastră, dar dacă mi s-ar da mie un lucru de făcut, aș da mult mai multă voce și resurse asociațiilor și organizațiilor de tineret, sigur în colaborare cu instituții ale statului, pentru a ajunge la copii din medii defavorizate și a le arăta cel puțin ce înseamnă o educație de calitate și vârfurile culturii. Adică ce înseamnă să discuți cu un actor, ce înseamnă să discuți cu un om de litere, ce înseamnă să discuți cu un cercetător? Tu, ca un copil dintr-un cartier aproape uitat de lume, să faci acest salt peste mări și munți, și să vezi cum arată un om care gândește liber și mereu activ.
Ionuț Vulpescu: Și să vezi că poți să reușești. Dacă ești bun, reușești.
Anna Sava: Și să capeți un pic de încredere — că și lipsa de încredere, de cele mai multe ori, adică demoralizarea generală, care ne însoțește din ce în ce mai mici, te face să nu mai ai inițiativă.
Ionuț Vulpescu: Cum faci să creezi un echilibru între lipsa aceasta de încredere pe care o spui și încrederea excesivă, care devine tupeu și golăneală?
Anna Sava: Păi eu cred că nu sunt atât de diferite. Adică și tupeul e, de fapt, un mecanism de apărare pentru o lipsă de încredere. N-ai nevoie să fii tupeist dacă ai încredere. N-ai nevoie să fii golan dacă ești încrezător în tine.
A-ți iubi luciditatea. Anna Sava: „Problema e când îți dai seama că ești lucid foarte puțin timp din viață — asta e, de fapt, sau pentru mine, cel puțin, asta a fost unul dintre lucrurile cele mai înfricoșătoare.”
Ionuț Vulpescu: La ce ții cel mai mult?
Anna Sava: Din tot, tot, tot: la luciditatea mea. Care, dacă nu e prezentă, se duce totul, în orice sferă.
Ionuț Vulpescu: Dar, ea vine — cum zicea un filosof și scriitor — la pachet și cu conștiința și cu drama.
Anna Sava: Da.
Ionuț Vulpescu: Câtă luciditate…
Anna Sava: Câtă luciditate, atâta…dramă.
Ionuț Vulpescu: …atâta dramă. Cum poți să ai luciditate fără dramă?
Anna Sava: Problema e când îți dai seama că ești lucid foarte puțin timp din viață — asta e, de fapt, sau pentru mine, cel puțin, asta a fost unul dintre lucrurile cele mai înfricoșătoare. Pentru că am momente în care, lucidă fiind, trează, vie, activă, prezentă, îmi dau seama cât de rar sunt așa, de fapt. Și mai înfricoșător e că nu știu, n-am de unde să știu când va fi următoarea dată când mă voi simți așa, adică lucidă. Simt că undeva ceva e în afara controlului meu. Când vine vorba de propria luciditate, îmi pare un paradox că atunci când ești lucid, ești stăpân pe situație — cum poți să fii lucid cu privire la un moment în care nu ești lucid? Asta e o întrebare filosofică.
Ionuț Vulpescu: Spune-mi trei autori și trei titluri pe care le-ai recomanda unui tânăr care e în afara filosofiei. Să îl câștigați, să îl aduceți departe de filosofie, să o înțeleagă, să se împrietenească, dacă vrei, cu ea. Român sau de afară.
Anna Sava: Aș recomanda Idiotul lui Dostoievski — asta, unul la mână. Doi la mână — Apologia lui Socrate. Cred că e un dialog destul de prietenos cu publicul. Și al treilea, pentru români: Jurnalul de la Păltiniș.
Ionuț Vulpescu: Anna, îți mulțumesc mult pentru recomandări și pentru acest dialog. Îți doresc succes, să se împlinească visul tău, să mergi la Cambridge. Te mai invit după aceea să avem și o perspectivă proaspăt britanică — vorbim și atunci despre Platon, despre lumea ta. Și în final, aș vrea să te rog să adresezi un gând, o urare, un îndemn, un mesaj final pentru cei care urmăresc podcast-ul meu, Avangarda.
Anna Sava: Fiți lucizi!
Ionuț Vulpescu: Mulțumesc mult!
Anna Sava: Și eu mulțumesc!
Facebook
WhatsApp
TikTok
