PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Tonul potrivit

Frica de umbra mea, de Cezar Paul – Bădescu, Editura Polirom

 

Nu este la îndemâna oricui să găsească, să folosească și să mențină tonul potrivit pentru a face cunoscută o poveste, pentru a reda atmosfera în care s-a desfășurat și în care a fost așezată, pentru a marca prin relatarea cuprinsului ei acele fapte care îi asigură vizibilitatea și care îi impune modul și felurile de a vedea ale autorului ei. Folosirea scrisului pentru a așeza toate acestea în rame care să le poată cuprinde și ține în raza vederii este chiar forma prin care se poate impune un ton specific și clar, unul care, prin metode simple sau sofisticate, reușește să se adauge celor care intră în rezonanță cu ea. 

Cezar Paul – Bădescu a găsit întotdeauna notele necesare firești, prin care să facă auzite cuvintele care compun corpul poveștilor prinse în cuvintele lui. Relatarea, cu mijloacele fluente ale prozei, se detașează de oricare stare disturbatoare și se transformă, cuvânt cu cuvânt, în întâmplarea care poate să se transforme și să se impună ca poveste, ca parte care se așază cu ușurință în tiparul literaturii.

… Am bătut. Nimic. Am mai așteptat puțin și am ciocănit iarăși. Tot nimic. După un timp, lumina anemică de pe scară, care era cu temporizator, s-a stins. Cum n-aveam habar unde este întrerupătorul la etajul acela, am rămas pe loc, în beznă. Întuneric și liniște, de-mi auzeam țiuitul din urechi. Mă blocasem, nu mai știam ce să fac. Nu aveam niciun reper…

Frica de umbra mea este un mic atlas, unul în care se pot găsi și înțelege câteva repere ale inițierii în cunoașterea și în apropierea de acele părți ale lumii care nu se văd în totalitate, de acele zone de umbre de care ne ferim intenționat de cele mai multe ori, cu privirile și mai ales cu efortul de a le înțelege. Aici, în aceste mici universuri crepusculare adunate și strânse în cuvinte purtătoare de indicii pentru a fi înțelese, sunt așezate la îndemână acele fapte ale vieților pe care pot să le încapă, dar care nu pot fi înțelese fără acest efort al celui care și le asumă, care le înțelege și care le scrie în acest fel, să zicem omenesc, acest mod care încurajează apropierea, privirea în adâncime. Lumile din aceste povestiri sunt fotografii mișcate intenționat de autorul lor, sunt imagini fugite din tiparul normal și blurate, pentru a impune așezarea în fața lor, pentru a încuraja contemplarea necesară înțelegerii, a înțelegerii ca suport care susține traversarea tuturor stărilor induse de aceste imagini.

… Ne uitam unul la altul și zâmbeam tâmp. Ce să-i spui așa, rapid, unui om cu care nu te-ai mai văzut din școala generală? Cu ce să începi, ce să alegi din grămada de lucruri pe care ai avea să i le povestești? Desigur, în momentele acelea nu-mi trecea prin minte niciuna dintre întrebările astea, că nu mă puteam gândi la nimic. În loc de creier aveam un fel de suspensie…

Cezar Paul – Bădescu se folosește de un șarm personal special pentru a ne (con)duce privirea printre pietrele care macină poveștile de aici, se folosește, totodată, de mici tactici specifice cuceririi, ale curtării, pentru a-și pune în valoare capacitățile de captator de imagini care impresionează și de transportator al lor la niveluri senzoriale care le fac accesibile și care le aduc la îndemâna înțelegerii pe care tonul prozelor lui caută să îl impună. Așezarea tuturor acestor întâmplări în aceste tipare este una dintre metodele prin care suntem agățați din lumea obișnuințelor noastre și transportați în aceea a tragicului obișnuit, dar puțin observat, și a imposibilului care se pot transforma și care pot deveni stari de fapt care să disturbe, care să dizloce normalitatea protectoare și să pulverizeze liniștea care le înconjoară. Sunt scoase aici în evidență crudul și insolitul care sunt cuprinse în siajul desfășurării lor, în siajul menit să rămână ca urmă a traversării prin apele tulburi ale grotescului.

Cezar Paul – Bădescu își caută unghiurile de fugă favorabile pentru așezarea privirilor noastre spre toate aceste părți ale imaginilor prinse în aceste rame, spre toate zonele lor, zone multistratificate ale cât mai multor feluri de înțelegere de la primul contact care a avut loc. Totul este așezat în acea lumină melancolică ce pare cuceritoare și care lasă impresia că este ruptă (și) din tine și că te sprijină să poți să trăiești ceea ce vezi și, mai departe, să înțelegi. Tonul folosit de autor este potrivit, însă prozelor înfășurate de atmosfere distincte li s-a atașat câte un halou care, și el, le individualizează și le așază pe scene separate. Toate acestea, puse pe un disc, formează un album coerent, unul care, prin sound– ul bine găsit, reușește să anuleze diferențele dintre părțile văzute și cele nevăzute care separă aceste lumi.

… M-am întâlnit de câteva ori cu îngeri ai morții. Din fericire, niciodată nu veniseră pentru mine. Ba, mai mult, eu fusesem cel care mă dusesem spre ei…

Frica de umbra mea este vocea care ne ajută să descoperim tonul potrivit pe care se pot face auzite și cunoscute firesc poveștile despre nefirescul vieții, despre acel nefiresc ale cărui rămășițe le mai descoperi din când în când rămase pe reverele ținutelor noastre de zi cu zi. Cezar Paul – Bădescu a făcut în așa fel ca toate acestea să își găsească și să își facă auzit sunetul fluent, acela pe care tonurile găsite de el să își poată așeza notele, toate acele note care reușesc să așeze cuvintele acestei cărți pe portativul pe care pot fi înțelese și auzite armonizat.

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…