PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Fotograme

berlin, de Krista Szocs, Editura Nemira

Fazele vizibile ale luminii aruncate de stroboscop asupra persoanelor și obiectelor propun privirii excese, unele care scot în evidență și arată discrepanțele dintre ce este ascuns în pliurile întunecării și ceea ce poate lăsa pentru câteva momente să se expună în lumina puternică, să se poată muta în registrul strălucitor, vibrant și corect pe care reflexia puternic expusă le presupune. Tăietura propusă în acele momente de lumina întunericului este una fără negocieri, este dispusă să înceapă separarea care continuă cu distingerea clară a celor două planuri care găzduiesc apariții și dispariții, stări și impuneri și manifestări ale lor. Poezia face aceleași lucruri prin formele în care ea își face văzută prezența și prin propunerile de a arăta fragmente de lumi, fotograme și bucățele de firesc sau de nefiresc ce sunt cuprinse între limitele și între normele în care sunt așezate tiparele ce le cuprind. Cuvintele poeziei propun toate aceste flash-uri în care viața lasă să se vadă ceea ce ele pot să așeze în strălucirile pe care le disponibilizează.

Krista Szocs atinge toate aceste intensități cu cuvintele pe care le-a așezat și pe care le propune transmiterii stărilor ei prin poezie, prin întreaga ei atitudine de emițător și de ațâțător al simțurilor declanșate, pornite de poemele ei. Poezia ei amplifică toate intensitățile disponibile și le mențin într-o stare de incandescență ce reușește să străpungă destul de firesc scutul realității care o înconjoară, reușind astfel să îi oprească procesul acaparator de adaptare pentru a-i impune stări și trăiri nedorite.

am paralizat în fața fricilor mici

mai liniștiți decât în soare

cu voci baritonale

în fața incertitudinii și a fricilor mari

am încercat să ne definim unul pe celălalt

să nu alunecăm din mâinile care păzesc

grămada de moloz…

În volumul berlin este propusă o hartă a fricilor cunoscute de poetă, atinse de sensibilitățile ei, a celor înțelese și oarecum depășite datorită acestor așezări ale lor în cuvinte, acestor așezări ale lor în lumina tăioasă și provocatoare a stroboscoapelor, ne este arătată o hartă cuprinzătoare și care ne poate ajuta să trecem de reperele care conțin în fibrele lor fiorii pe care teama îi exhibă și, astfel, să putem merge mai departe oarecum călăuziți de noile borne care urmează a fi așezate în tiparele următoare, care le urmează și care pot să rămână ca fiind unele salvatoare.

trebuie să te obișnuiești

nu există supereroi

să te salveze de pe podurile mișcătoare

de experimentele în care ești prins

ca într-un off-cut

al unei melodii pe care

nu ai reușit niciodată

să o asculți până la final

un teritoriu asemănător cu

bucata de pâine unsă

scăpată pe jos…

În imagini disparate și tăiate sever de lumini ne este revelat tot ce Krista Szocs poate să surprindă și să intensifice cu ajutorul cuvintelor ce pot trăi în aceste severe condiții și în aceste interiorizate tranșări ale stărilor ei. Ne sunt expuse și impuse toate micile și marile traume care reușesc să încapă în aceste fotograme ce își lasă disponibile vizibilității conturarea lor. Aceste viziuni pe care suntem lăsați să le vedem și să le simțim ale interiorului disecat de cuvinte se lasă după aceea întinse pe mari suprafețe disponibile pentru a le cuprinde și pentru a le înțelege cât mai mult, pentru a prinde în înțelegerile noastre cât mai mult din întregul lor. Toate poemele ne supun acestui tir intens de senzații și de priviri ale lor, de simțiri ale pătrunderii lor încet și sigur în corpurile noastre care erau pregătite, sau nu, să își asume aceste împrumuturi cuprinse în mesajele acestor poeme.

sunt un om al exceselor pentru că am vrut să scriu despre tot,

tot, tot ce s-a întâmplat acolo. am scris. despre ceața groasă care

se ridica în fiecare dimineață. despre râsul meu care răsuna în

toată sala. asta înseamnă implicare…

Toate imaginile din poeme sunt însoțite de trăirile lor, sunt dispuse să se așeze pe pielea care intră în contact cu lumina lor, să le preia și să le arunce ca pe niște tatuaje care curând vor trece de pragul puțin vizibil al discreției și se vor muta în registrul impus tot de ele al vizibilității, al revărsărilor ce le vor face văzute și cunoscute.

berlin este un volum de poezie despre putere, despre acea putere pe care unele cuvinte o așază în lumina tăioasă a lor, pe care o pot arăta, iar imaginile transmise de ele pot fi condensate în fotograme strălucitoare, orbitoare pe alocuri, în imagini care propun închiderea ochilor la început, pentru ca mai apoi să transmită și să impună acea așezare a înțelegerilor și ale acceptărilor stărilor de fapt pe care ele le scot la lumină și le mută într-o cât mai vizibilă înțelegere.

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…