PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Cu sufletul la gură

21 De Zile, de Bogdan Brătescu, editura Eikon

Atenția și apropierea reușesc uneori să creeze povești intense, foarte credibile, să îmbrace faptele ce au fost vizibile în hainele unei povești care se poate astfel multiplica, se poate așeza în atenția celui care se apropie și reușește să impună mesajul și întreg conținutul lui, și toată încărcătura însoțitoare care poate fi prinsă și cuprinsă în și între aceste veștminte, în cusăturile și în toate modurile lor de prindere și de menținere în atenție. Relatarea vine firesc și întregește acest proces, îi desăvârșește mesajele și le duce spre cel, spre cei cu care interacționează și cărora le face cunoscute impunerile lor.

Toate aceste însușiri, amplificate chiar, se pot găsi, se pot înțelege și asuma în romanul lui Bogdan Brătescu, în acest roman cu titlu de reportaj cu sufletul la gură, 21 de zile. Se pot găsi și regăsi în paginile acestei cărți, integral, toate stările, toate întâmplările care au jalonat și trasat finalul anului 1989, anul acela atât de hotărâtor și atât de mișcător pentru noi, pentru societatea românească și pentru cei dintre noi care i-am prins și care i-am cunoscut acele ultime zbateri. Se simte în cuvintele acestei cărți bucuria spunerii, a relatării, a redării și a rememorării acelor situații și fapte, a acelei atmosfere pe care acum , la lectura lui o putem înțelege, o putem așeza într-un registru care disponibilizează apropierea de anumite stări de fapt, stări care au declanșat fapte, care au impus anumite atitudini umane ce au forțat și au impus schimbări importante, esențiale.

Am așteptat înfrigurat zorile, ațipind doar câteva ore, dar la 6 dimineața, ora la care plec de obicei spre teatru, nu mai am nici un chef să ies din casă. E un frig mușcător, agasant, provocator. Nu țin minte să mai fi trăit așa o primăvară în București. Parcă am fi la Moscova. O să înghețăm cu toții aici, în dimineața asta, în plină eră glacială, în timp ce ne luptăm pentru pacea eternă a planetei…

Bogdan Brătescu reușește să rămână și în literatură și în acest gen al ei, în reportaj, într-un fel de relatare foarte clară și foarte curată, într-o redare limpede și lămuritoare care ajută buna vedere și înțelegere a situațiilor povestite și a tot ce reușesc ele să redea și să arate, chiar în amănunt. Toată poveste se plimbă între acești poli ai clarității, între aceste paranteze deschise tot timpul și folosite ca punți de legătură între cele spuse și povestite. Sunt evitate cu eleganță eventualele stridențe, dar și căderile în care s-ar putea strecura și ar putea provoca sau induce neînțelegeri în structura acestui exercițiu virtuos de oralitate, de așezare a poveștii în cadre atât de clare, cinematografice.

Vin șefi din țări unde spectacole omagiale, ca la noi, sunt o amintire din trecutul stalinist. Vor putea ei să-l influențeze în vreun fel pe geniul Carpaților? Mie ăsta mi se pare un scenariu nerealist…

21 de zile, este scrisă pentru a fi citită cu sufletul la gură, cu respirația tăiată, iar în urma lecturii ei se pot afla și simți cu intensitate toate întâmplările majore care s-au desfășurat și care au avut efect și impact în societatea românească comunistă, mai ales pe finalul ei, în ultimele ei momente și zbateri. Bogdan Brătescu reușește să redea cu mare atenție și acuratețe aspecte din viața socială și culturală românească de atunci, dar și din perioadele premergătoare, reușește să aducă în prim plan personaje care chiar reușeau să țină la vedere aspecte ale libertății care se manifesta oarecum izolat, într-un underground totuși supravegheat, dar care se legau între ele dacă puteai și dacă reușeai să le acorzi minimul de atenție necesar atunci. Cu ochii bine deschiși și cu o bună memorie, Bogdan Brătescu ne ține treji și cu atenția încordată la maxim de-a lungul întregii călătorii prin și printre biografiile cuprinse în paginile cărții lui.

Sunt cel puțin 40 de oameni în curte lui tanti Helga, gazda domnului Voicu. Și toată lumea pare să se știe cu toată lumea. De fiecare dată când un cuplu sau un nou grup își face apariția în curte (n-am văzut pe nimeni să intre singur), trec minute bune până reușește să se salute cu toți cunoscuții…

Povestea, ca și relatarea ei pot părea simple, pot să pară ușor de parcurs și de dus la capăt, dar dramatismul și nerăbdarea cresc și se amplifică tot timpul, iar întâmplările se conturează și prind un fel de forță care le scot efectiv din pagini și le înlesnesc apropierea de cititor impresionând și reușind să rămână bine alăturate și așezate de corpul lui și de tot ce îi mai poate completa și întregi firescul lecturii.

Așa erau vremurile. Sunt 65 de ani de atunci și lucrurile au evoluat semnificativ. Câteva sunt, totuși, neschimbate….

Umorul, ironia, sarcasmul, hazul de necaz marchează latura dramatică a cărții și ușurează apropierea și empatizările căutate și impuse de autor cu personajele creându-se ușor efectul de colaborare între cititor și întâmplările redate de povești, de personaje reușind adevărate și convingătoare alăturări între toți acești participanți care se caută și se găsesc atât de firesc între ițele adunate în această ingenioasă țesătură literară. Cartea este și conținătoare de povești, dar și un fel de mărturie literaturizată, una adusă între aceste cadre ale scrierii care trebuie să rămână ca urme și ca mărturii importante, greu de ocolit.

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…