Pentru Aristotel, Homer era mai mult o legendă decât un om. În Poetica sa, filosoful îl creditează pe poet cu inventarea genului literar de epopee, al celui de dramă și de comedie. „Homer este cel care i-a învățat pe alți poeți arta de a spune minciuni cu îndemânare”, scrie el cu o ambivalență evidentă. Herodot, cunoscut sub numele de primul istoric, l-a văzut pe Homer, împreună cu poetul Hesiod, ca inventând mitologia greacă, numindu-i primii care „dau zeilor epitetele lor, care le alocă mai multe funcții și ocupații și le descriu formele”.
Cu toate acestea, când vine vorba despre lucruri precum „când și unde a trăit Homer”, primele surse sunt deja nesigure. Potrivit tradiției, poetul era orb și s-a născut pe insula Chios, unde o breaslă de recitatori de poezie epică a devenit mai târziu cunoscută sub numele de Homeridae, „copiii lui Homer” și a pretins că sunt descendenții săi direcți. Dar nu există dovezi pentru niciuna dintre aceste afirmații, iar unele biografii antice ale lui Homer sunt în mod evident fanteziste.
Herodot scrie că Homer a trăit „cu patru sute de ani înainte de vremea mea”, ceea ce l-ar pune în secolul al IX-lea î.e.n., dar adaugă că aceasta este „propria mea opinie”, fără nicio dovadă reală în spatele ei. Alte surse antice datează din 1100 până în 800 î.Hr., plasându-l pe Homer în ceea ce istoricii numesc acum Evul Întunecat al Greciei, când regatele despre care citim în Iliada se prăbușiseră. În cele din urmă, singura dovadă că o astfel de persoană ca Homer a trăit vreodată este existența Iliadei și a Odiseei în sine. Cu siguranță, cineva trebuia să le scrie și, din câte putem vedea, acea persoană se numea Homer.
O dezbatere cunoscută sub numele de Întrebarea homerică este răspândită în filologia clasică. Au fost cu adevărat Iliada și Odiseea scrise de un individ istoric numit Homer sau erau alcătuite din poezii mai scurte, de diferiți oameni, țesute împreună pentru a forma epopeile pe care le cunoaștem? Așa-numiții „unitarieni” susțineau că doar un singur autor, cu o minte puternic imaginativă, ar fi putut produce astfel de poezii monumentale. „Analiștii”, pe de altă parte, au lucrat la separarea epopeilor în presupusele lor componente originale, examinând îndeaproape limbajul și narațiunea.
Printre cei care au intrat în dezbatere s-a numărat William Gladstone, de patru ori prim-ministru al Marii Britanii, care a publicat în trei volume „Studii despre Homer și epoca homerică” în 1858, în timpul unei scurte perioade în afara funcției.
Cei erudiți în greaca veche știu mai multe decât mine și chiar decât Adam Kirsch care a scris de curând un eseu despre Homer. Kirsch a plecat de la pictura lui Homer făcută din imaginație de Rembrandt, in 1653 „Aristotel cu bustul lui Homer”. Bustul ca bustul, dar Aristotel aduce a Rembrandt…
In fine, complicat, nu? Dar poate mult mai interesant este să-l descoperim pe Homer de la certificatul de deces. Pentru că nu vom ști când s-a născut Homer. Dar, cum observa Hirsch, putem spune cu certitudine că a încetat să existe la începutul anilor nouăzeci și treizeci, când un tânăr profesor de la Harvard, pe nume Milman Parry, a publicat două lucrări, în revista Harvard Studies in Classical Philology, cu titlu aparent inofensiv „Studii în tehnica epică a versurilor orale”.
Știu, de ce vorbesc eu acum de Parry? Robert Kanigel i-a dedicat o biografie „Hearing Homer’s Song” (Knopf, 2021). In ea, Kanigel oferă un portret al lui Parry în calitate de student la Berkeley, unde apare obsedat de Homer, în același mod în care zeitățile din Iliada nu-i lasă din mâna pe oamenii lor preferați. Ceea ce e surprinzător, era că la timpul respectiv educația publică americană părea de invidiat. Oricine vroia, putea stăpâni limba latină în liceu și dacă mergea mai departe, limba greacă la facultate. Altfel, pentru Parry limbile clasice „au devenit dragostea sa profundă și durabilă”, cum și-a amintit mai târziu sora lui, iar sistemul educațional nu i-a tăiat sau anulat avântul. Revenind la Parry, teza sa homerică a fost simplă, dar importantă: „Este punctul meu de vedere, așa cum știu cei care mi-au citit studiile despre stilul homeric, că natura poeziei homerice poate fi înțeleasă numai atunci când s-a văzut că este compusă într-o dicție orală tradiționala. ”
Deci ce a scris Parry in certificatul de deces al lui Homer? Iliada și Odiseea nu au fost scrise de Homer, deoarece nu au fost scrise deloc. Au fost produse ale unei tradiții orale, realizate de generații de barzi greci anonimi, care i-au modelat treptat epopeele pe care le cunoaștem astăzi. Și cum și-a dat seama Perry? Învățând greaca la facultatea de filologie, departamentul limbi clasice, astăzi un moft în facultățile de litere din State. Ca să vezi ce poți descoperi dacă înveți! Sau cum zicea cineva: „ai carte, ai parte.” Acum s-ar zice altceva. Dar e un moft. Și va trece.
DANA NEACȘU este doctor în filosofie, lector de drept la COLUMBIA LAW SCHOOL, din New York, profesor adjunct la BARNARD COLLEGE – Columbia University, dar și dâmbovițeancă de pe malurile Ialomiței…
Facebook
WhatsApp
TikTok
