Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc. S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la Gazeta Dâmboviței, la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie…
Poezii de azi
1.
Fecioarele
prefăcându-se
în columne de fier
părul tău
o dulcissima
ca o pădure de săbii
sun vânturi
neprielnice omului
cântărețului tău i-au crescut
aripi strălucitoare
„Ia aminte o Lisias
nu tot ce vindecă sufletul
vindecă trupul
păsări cu pene de aur
îi mâncaseră inima
o străină
îți va povesti despre insule
ocolite de vânt
unde frunzele dorm
ghemuite
în sângele rădăcinilor”
dușmănie străveche
a neamului zburător
inima ei e acum
o bucată de lemn
viermănoasă
2.
Vântul
îndoia stăvilarele
i-a
desfăcut cingătoarea
rămăsese
singură cu semințele
„Voi veni
împodobită cu
frunze mistrețul
a păscut
floarea roșie
nu-ți fie teamă
ghemuită-n plămânii
fragezi ai fiului
mama e vânt”
ascultam
biliardul globulelor
celebram putrefacția
3.
„Le vent, qui était pour moi le génie particulier de Combray…”
(PROUST)
Erau bălmăjite descântece
culegătoarea de zdrențe
a găsit piersicul putred
și grădina-n paragină
arlechinii și-au pus
rochii de pene
au zburat împrejurul
lampioanelor
în
copilărie fierbeau
licori purpuri călcau pe
semilune alunecoase
și pe rând
unul din ei imita
sâsâitul aspidei
hohotea: „Turpitudine!
porumbița întunecată
și-a scuturat penele
prefăcându-se-n buturugă
…………………………………….
Această boare de toamnă
este sufletul locului
în zilele de furtună
se auzeau de departe bătăile
tobelor sau seara pe fluviu
când una dintre adolescente
a fost surprinsă de paznici
culegând fructe
atunci
de pe coarnele saltimbancului
picurase ceva
cenușiu și vâscos
începeau procesiunile
erau agitate cârâitori
în grădina lumina de
fulgere mierla a fluierat:
„Și aceste tulpine de silex
se vor preface în
jujere
norodul te va alege
regele fluturilor”
bătrâne scheletice
poartă o lectică
prin grădina părăginită
numai culegătoarea de zdrențe
are un obraz roșu
și celălalt galben
4.
Cina se
isprăvise cu cântece
HELENA FRUMUSEȚEA TA E ASEMENI
unei scolopendre gătite
pentru praznicul negrilor
îți șoptisem
„Femeia în alb
se numește Titania
actorii au plecat
acești fluturi
suntem noi înșine
până când
într-o seară de toamnă
se vor aprinde focuri de
turbă” – poetul
desenase o casă
în formă de
inimă
„Acum în
Pavilionul de Jad
sărăcăcioasă e cina
/câteva roșcove/
răsculații
au tăiat mâna regelui”
mireasa întrebi?
ea s-a dăruit unicornului iată
și cele trei
mărturii:
o legătură de snopi
un pumn de nisip
o vârtelniță
Poezii mai de demult…
1.
Aria eroică a lui Gagamiţă
Curat murdar! Cu furie dementă
Îmi explodează bumbii câte opt
Dând nas în nas cu falnica sergentă
Ce m-a iubit nebun la patruşopt!
Făcând să deie dracu’ în odaia
Unde făcurăm şcoală de cadeţi
Ea-i pusă să snopească Turtucaia
Şi-i plină peste tot de epoleţi
Cu ţurţure războinic în mustaţă
Când dă comanda Trupă! La asalt!
Pe tărtăcuţa plină de mătreaţă
Lipindu-mi sub giuben un plastur cald
Şi suflă abur cald printr-o supapă
Bătând cu străşnicie din picior
Ca eu să o despoi ca pe-o otreapă
De portul ei semeţ de roşior
Şi să îi cânt Deşteaptă-te române
Fiind totodat’ gornist şi toboşar
În luptă cu oştirile păgâne
Din largul ei marsupiu militar
La care le vorbesc cu elocvenţă
De bunii şi străbunii noştri tari
În timp ce transpirând din abundenţă
Plodim pe salteluţă ferentari
Din care vor ieşi eroi de viţă
Aşa că îndulcindu-se un pic
Sergenta spune: Bravos Gagamiţă!
Şi-mi trage zdrangazdranga un pupic
2.
Balada zisă a cafenelei fără moral
În cafeneaua unde nu-i moral
Şi unde strici ce-ai adunat la pungă
Se crede orice cioară papagal
Sau straşnic ipistat cu mâna lungă
În cafeneaua unde nu-i moral
Şi amploaiaţii sunt călcaţi pe gioale
Se ţin de-a valma jumătăţi de bal
Şi plebicisturi pentru mangafale
În cafeneaua unde nu-i moral
Şi poţi să bei oricât pe datorie
Toţi domnii au pe cap câte-un ţucal
Iar doamnele în lesă o scrumbie
În cafeneaua unde nu-i moral
Şi săvârşim măscări cam nesărate
Onor clienţii sunt plătiţi de ţal
Cu bine cântărit picior în spate
În cafeneaua unde nu-i moral
Iar chelnerii au un cârlig în noadă
Nu rareori o gheată de toval
Striveşte cetăţeanca turmentată
În cafeneaua unde nu-i moral
Şi tot boborul trage din ţigare
Înmormântarea pare carnaval
Iar carnavalul – o înmormântare
În cafeneaua unde nu-i moral
Şi Girimea îţi tunde fercheş chica
Un fel de scripet multifuncţional
Te poate duce drept la Mititica
Că-n cafeneaua unde nu-i moral
Când a cântat în zori la cinci cocoşu’
Eşti apucat c-un cleşte de dinţar
De nasul tău (obligatoriu roooşu)
Şi ţi se pun cotiere de metal
(Deci pricepurăţi care-i cacialmaua)
În cafeneaua unde nu-i moral
Şi unde-şi bea tot lefterul cafeaua
Tălmăciri…
1.
rimbaud
Pe vine
Târziu, când parcă simte în rânză bolovani,
Călugărul Melotus, privind la o fereastră,
Prin care un soare straşnic, lucind ca un cazan,
Îi cam chiorăşte ochii şi-i dă dureri de ţeastă
Îşi mişcă sub cearşafuri burtoiul barosan.
Şi din culcuşu-i sare, prinzând ca să îşi strângă
Genunchii lângă pântec, pe urmă, temător,
Ca moşul ce tabacul din gură şi-l mănâncă
Din greş, întinde-o brâncă degrabă după ol
Şi-şi saltă cămăşoiul cu cestălaltă brâncă.
Pe urmă îl apucă un dârdor friguros,
Chit că de-atâta soare, pe geam se adunară
Colaci la crustă galbeni, şi fornăie, vârtos,
Spre raze, nasu-i roşu, ce parcă-i foc şi pară,
Ca un polip de mare, oribil de cărnos.
……………………………………………………………
Chircit e lângă vatră, strâmbând grozav din braţe.
Picioarele aproape că i-au intrat în foc,
E roşu tot pe coapse, stă para să-i înhaţe
Papucii, nu mai arde luleaua lui deloc
Şi-un fel de păsărică-i zburătăceşte-n maţe.
În juru-i dorm tot felul de mobile, vâlvoi.
Vechi scaune jegoase, mâncate rău de pegre,
Sub crusta lor de hâră par niscaiva broscoi
Şi-au beregăţi de cantori bufeturile negre,
Nutrind în vis dorinţe de un anume soi.
De-atât zăduf chilia-i minune că nu crapă.
Fârtatul are-n creier doar câlţi şi paie. Şi
Ascultă cum cresc perii pe pielea-i, numai apă,
Iar uneori sloboade sughiţături hazlii
Ce mai că îl răstoarnă din scaunu-i ce schioapă.
Şi, seara, în lumina de lună, ce, cu zel,
Îi podobeşte dosul cu-o spumă de dantele,
Vezi cum se conturează, scârbos şi pişichier,
Un vag contur pe fondul de nalbe, albe, frele:
Un fel de nas ce saltă spre Venus de pe cer.
Facebook
WhatsApp
TikTok
