PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Cartea despărțirilor

În rest, viața e frumoasă, de Diana Iepure, Casa de Editură Max Blecher

   Momentele în care viața propune ruperi, separări, despărțiri și noi începuturi se găsesc adesea cu destulă ușurință în cuvintele poeziei, acolo se poate observa că traversarea nu presupune întoarcerea și că așezarea nu implică odihna. Poezia este adesea refugiu pentru toate acestea, pentru toate stările care se pot așeza în și alături de ele și care, împreună și cu ajutorul cuvintelor se pot pune în situația de a tălmăci toate aceste așezări, așezări care implică și care scot la vedere nesiguranțe necunoscute și netrăite până aici împreună cu toți pașii lor, dar și momentele de calm care conduc spre acea relaxare dinaintea următoarei întâlniri cu tine însuți și cu toate stările care, din nou, urmează a fi așezate în cuvintele cu efect terapeutic ale poeziei.

   Diana Iepure intuiește momentele care presupun anumite despărțiri, acele zone ale vieții care propun anumite rămâneri pe loc pentru a revedea și pentru a contempla și de aici, de a merge mai departe cu toate acele rămășițe ale trecutului din care a făcut parte, rămășițe care nu mai pot fi îndepărtate de pe pielea în care s-au așezat, în care s-au impregnat și în care au rămas ca niște tatuaje discrete, dar știute bine de cea care le simte permanent ca pe niște mici împunsături în corpul care urmează să se înscrie mai departe în formele în care este primit de noile trasee pe care viitorul i le pune la dispoziție.

sunt alice în țara minunilor

merg printr-o poveste

cu personaje care vorbesc

o altă limbă

eu doar o simt

povestea în care

nu mi-e frică de nimic

poate doar c-o să uit

drumul spre casă

   În rest, viața e frumoasă conține toate acele strigăte care n-au mai încăput în acelea folosite frecvent, în cele pe care Diana Iepure și-a așezat oarecum tristețile, amărăciunile, melancoliile și toate celelalte momente care le-au înfiat și împreună cu care s-au așezat în vecinătatea ei de-a lungul vieții de până aici. În rest, rămân de comprimat toate aceste corecții în cuvintele care le pot pune în lumina în care se pot face vizibile și în sensurile în care sunt scoase la iveală înțelegerile lor. Cuvintele poeziei din acest volum lasă să se vadă și toate parantezele deschise de ele pentru a-și ține între curbura lor rezervele de înțelesuri și continuările de stări adunate în corpul lor.

și la un moment dat ajungi exact acolo unde ți-ai dorit

într-un trecut închipuit plin de liniște și de speranță

acolo unde ți se părea că totul e la fel și ești așteptată

dar constați cu durere că s-au dus și căldura, și

culoarea, și gustul

iar oamenii ți-au devenit necunoscuți…

   Diana Iepure simte foarte bine momentele de graniță, acelea care presupun anumite treceri care se înscriu în tiparul definitiv, în acela din care nu se mai poate ieși, care exclude evadarea și eventualele ei posibilități de disipare, de împrăștiere ale trăirilor melancolice acaparatoare. Toate aceste tristeți sugerate, aparentizate în cuvinte își lasă mai departe descoperite adâncimile care ademenesc și care se transformă în capcane diversificate, dense și sofisticate. Presupusele alegeri sunt anihilate de puterea lor de prindere și de menținere la dispoziția stărilor transformate într-un fel de prădători care nu își lasă ferocitatea la vedere, ci o impun ca stare de fapt devoratoare, care își consumă victima în timpul conștientizării acestui act. Partea de căutare a ieșirilor, a eliberărilor este un gest tardiv implicat în adâncirea scufundării perpetue. Micile sarcasme aduc pe alocuri acele bule de oxigen salvatoare și necesare pentru ca agonia să poată să se înscrie în definițiile corecte în care se pot așeza și manifesta.

oamenii așteaptă înfrigurați soluții

și o mânuță metalică cu brațul lung

eventual una roșie

care să-i scarpine

ușor

pe spate

   Suntem ajutați să ne oprim și să ne întoarcem privirea acolo unde Diana Iepure ne arată că este ceva de (re)văzut, de (re)trăit și de ținut mine, iar în același timp de dus mai departe de noi cu toate simțurile fizice disponibile ale corpurilor noastre fizice, corpuri care până acum nu au conștientizat toate aceste traume sintetizate în poemele ei.

am trăit zile nenumărate

în care uitasem cu desăvârșire

ce înseamnă liniștea…

   Un poet, cantautor beatnic celebru, Bob Dylan, spune într-unul dintre poemele lui : I`m all right mom, just only bleeding…, iar mai departe suntem conduși de poemele din În rest, viața e frumoasă care (ne) transmit același mesaj dureros, același sens periculos al binelui aparent și al frumuseții care marchează și care edulcorează traumele, durerile și toate melancoliile propuse de viețile și de toate renunțările pe care momentele ei (ni) le impun. Da, în rest viața este frumoasă, atîta timp cât poezia ne poate ajuta să ne ținem capetele la suprafață și atâta timp cât îi mai putem simți, vedea și auzi cuvintele care ajută toate aceste treceri despre ce este spre ce urmează să fie după ce a fost.

 

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…