1.Under
„Under” este un restaurant în Lindesnes, cel mai sudic punct al Norvegiei, care este la propriu scufundat în apele Mării Nordului. Nu am ce descriere ilustrativă să produc pe marginea experienței acestui spațiu (experiență închipuită pentru că nu am avut ocazia să-l vizitez), voi insera la sfîrșitul paragrafului cîteva link-uri către scurte filme descriptive ale acestui loc. Aș vrea să insist pe doar două detalii tehnice produse de autorii proiectului, arhitecții Snohetta, pe dublarea luminii naturale filtrate de apa mării cu un sistem matricial de spoturi punctuale inteligente de la Iguzzini și pe atenția acordată absorbției fonice a pereților și plafonului din restaurant care întrețin o liniște neobișnuită pentru un spațiu de consum, ce accentuează senzația de scufundare într-un mediu cu altă densitate.
https://www.youtube.com/watch?v=ktYJz4wAH30
https://www.youtube.com/watch?v=QDzvyj9fw20
O să mai adaug cîteva cuvinte legate de componenta „spectaculoasă” a acestei propuneri. Am constatat că sensibilitatea românească îi face pe conaționalii noștri să dea cu basca de pămînt, de obicei, în locuri ca Dubai sau Singapore. Astfel de orașe în care opulența bogăției este brand turistic au captat complet fantezia mioritică a vizitatorului român. Cei mai progresiști văd în astfel de locuri tărîmul făgăduinței, diorama Disney este confundată cu spiritul inovativ. Cei mai conservatori sunt îngenunchiați de amploarea supradimensionată a fiecărui gest constructiv, bugetele mari sunt proporționale probabil cu valoarea. Nu vreau să credeți că nu am apreciere pentru locuri precum Dubai sau Singapore, performanțele lor sunt extraordinare, dar corespund unor situații particulare socio-economice și unui efort de imagine care favorizează aspectul sclipitor al învelișului. Asia este un spațiu cultural de o valoare inestimabilă, dar în mare parte acele valori par indescifrabile sau, pur și simplu, nu ni se adresează (există o descriere extrem de amuzantă cu un astfel de exemplu în care Andrei Pleșu ni-l prezintă pe Gabriel Liiceanu anchilozat într-o ceremonie a ceaiului). Ce îi atrage în schimb pe mulți dintre ai noștri sunt simulări disproporționate, deseori caricaturale, ale modernismului european și american. Apreciem aberații de tipul pîrtie de ski în deșert pentru că asociem progresul cu neverosimilul, inovația este neobișnuită pentru noi și de aceea deseori nu o recunoaștem pe cea autentică. O primă meditație pe această temă ar putea fi: de ce este mai interesant un mic monolit de beton parțial scufundat în Norvegia, decît petardele de la Burj Kalifa.
- Moses
„Podul scufundat”, proiectat de arhitecții de la RO&AD, este o trecere pietonală „printr-o” apă. „Podul” a fost construit în 2010 în Olanda și străpunge o linie istorică de fortificații din secolul XVII ca acces către Fort de Roovere, parte din același ansamblu defensiv. Localnicii îl numesc Moses pentru că, evident, separă apele. Această piesă de infrastructură publică beneficiază de un concept așa îndrăzneț pentru că situl are caracter istoric iar arhitecții au încercat să producă un impact cît mai mic asupra siluetei terenului, „podul” urmărește îndeaproape topografia locului.
O altă temă vizibilă în acest proiect ține de celebrarea unor competențe cu specific național, olandezii, pentru care digurile și gestiunea terenurilor sub cota mării sunt parte a spiritului local, apreciază astfel de trimiteri subtile, indirecte, la valori tradiționale. Pentru a vă face o idee mai clară legată de cum este realizat acest proiect iată un scurt clip realizat de niște vizitatori foarte veseli. https://www.youtube.com/watch?v=OVmU5nmPQyc Genul acesta de dotări publice își depășesc deseori, în Europa, funcția strict pragmatică și ajung prilej de a aduce în fața utilizatorilor propuneri cu caracter mai degrabă cultural. La noi astfel de opțiuni sunt cu totul în afara ariei de interes, atît din partea edililor atenți în special la probleme tranzacționale ce le pot fi benefice, cît și din partea cetățenilor indispuși în a acorda importanță unor astfel de nimicuri (cu excepția notabilă a beculețelor municipale de crăciun evaluate anual la multe milioane de euro). Cînd vine vorba de reprezentare, singurul lucru important pentru noi este ctitorul din mila căruia „s-a făcut”. Cel puțin în București, fiecare bancă din parc este însoțită de un însemn, uneori mai mare decît mobilierul urban pe care îl anunță, de tipul: „Prin grija primăriei / primarului X”, restul este fără grijă.
- Templul scufundat
„Templul apei” este o anexă a sanctuarului budist din insula Awaji, Japonia. Executat în 1991 după proiectul arhitectului Tadao Ando, această construcție își propune să consume cît mai puțin din natura pe care o înlocuiește, edificiul este amplasat într-o vale și pentru că urmărește panta naturală a terenului, accesul se face de sus în jos, prin acoperișul transformat într-un iaz cu nuferi. Văzută de sus, singura amprentă a clădirii constă într-o serie de pereți verticali care conduc vizitatorul pe un traseu ritualic pînă la templul propriu-zis. De fapt, templul în sine este opera călugărilor, arhitectul fiind autorul potecii pînă la templu și a unui înveliș de protecție a acestuia. Obiectul sacru este un altar de lemn, traseul și acoperișul din beton aparent și apă sunt contribuțiile arhitectului. Iată cîteva imagini dintr-o vizită la templul apei: https://www.youtube.com/watch?v=kzhsemLyfU0
ROBERT MARIN este absolvent de Arhitectură și de… „Carabellă” târgovișteană.
Facebook
WhatsApp
TikTok
