LUMEA FĂRĂ MASCĂ – Constantin CIUCĂ – Bancnota de 5 euro

O întâmplare neobișnuită în Creta… Eram în Iraklion acum vreo două săptămâni și mă plimbam prin orașul vechi, în care, dacă deschizi bine ochii, vezi peste tot, expuse direct în soarele necruțător al verii, istorie și frumusețe.

Creta e ca un fel de detergent care te spală de murdăriile care se strâng în tine peste an și te face ca nou, ca să te poți întoarce în țara ta proaspăt și frumos parfumat. Marea e un fel de Ariel și cerul un fel de Cocolino. Numai dacă ești cu totul lipsit de imaginație, sau de bani, ajungi să te plictisești în Creta.

Vorbind de bani, niciodată în viață nu au ajuns să îmi prisosească. Si, nici de data aceasta nu a fost altfel așa că am încercat să fiu cu grijă la ei. Aveam un buzunar în husa telefonului în care țineam câteva bancnote de zece, ca să nu trebuiască să mai car după mine în pantalonii ăștia scurți și subțiri, portofelul și să îl pierd, naibii, cu certificat de înmatriculare cu tot. Mie îmi place ca bancnotele pe care le am să fie noi-nouțe. Să foșnească și să sclipească.

Așa că, după ce am cumpărat o sticluță cu apă minerală de la o dugheană, și mi-a dat restul ceva mărunțiș și o bancnotă flendurită de 5 euro, m-am supărat în sinea mea foarte tare. Abia se mai ținea să nu se rupă de la jumătate, șifonată, murdară și cu colțurile întoarse. Am suferit cât am suferit, am blestemat în sinea mea Fondul Monetar Internațional și Banca Centrală Europeană pentru că nu se îngrijeau cum trebuie de finanțele publice și, pe urmă am băgat-o în buzunar și am plecat mai departe lelea pe străzi să-mi fac meseria de de haiduc și turist.

Însă eu abia câteva străzi mai încolo, când am vrut să mă așez să beau o cafea la un colț umbrit de un copăcel din ăsta mediteraneean tuns în formă de bască, cum purta tata când eram eu mic, am realizat că între timp se întâmplase o grozăvie. M-am căutat prin buzunare. Prin husa telefonului. Iar prin buzunare. Iar prin husă. Iar prin buzunare. M-am uitat in urmă pe trotuarele înțesate de lume, prin aer să văd dacă nu cumva zbura, pe cer. Iar m-am căutat prin buzunare. M-am uitat la lumea care trecea. Nimic! Pierdusem bancnota de cinci euro!

Mi-a fost foarte ciudă. Așa flendurită și gata să se rupă cum era ea, tot mai puteam să beau cinci litri de apă, chioară dar rece, cu ea, să intru la muzeul cu dinozauri sau să îmi iau bilete de autobuz până la Knossos și înapoi să-i văd grajdul lui Minos. Și încă mai rămâneam doi euro pentru o felie rece de pepene roșu din frigiderele stradale. Am fost distrus! Distrus! Am suferit atroce și mi-am promis că o să fiu mult mai atent de acum încolo că și am să mă uit de zece ori înainte de a pune banii undeva.

Acum, timpul a trecut iar eu, fie cu autobuzul fie cu vreo mașină închiriată, am bătut Creta în lung și în lat ca un gândac dintr-o specie nouă pe care Creta nu îl mai văzuse. Așa că săptămâna trecută eram din nou la Agia Roumeli și mă cazasem la Zorbas, într-un studio cu vedere la golf. Uitasem cu totul de bancnota murdară și flendurită pierdută pe străzile Iraklionului.

Ieri dimineață, după ce mi-am băut cafeaua pe balcon și am scris câteva rânduri neinspirate, pe care le-am și șters pe urmă, mi-am luat plasa cu prosopul de plajă, mi-am pus pe cap cea de a treia pălărie de paie cumpărată de când sunt în Creta, si, am dat să plec. Am deschis ușa camerei și am ieșit. Ochii mi-au căzut pe gresia holului. Mi s-a părut că visez! Minune cerească!

Acolo pe gresie, chiar în dreptul ușii mele, gata să calc pe ea, era întinsă pe jos o bancnotă de cinci euro. Nou nouță! Banda ei metalică lucea in lumina becului de îmi lua ochii. M-am emoționat foarte tare. M-am uitat în lungul holului, sa vad daca era cineva. Nimeni. M-am aplecat, am ridicat bancnota de jos și am zâmbit de unul singur acolo pe hol, prostit de așa întâmplare. Am deschis husa telefonului și am băgat-o în buzunarul acela. M-am mai uitat o dată in jur, de parcă îmi era teamă să nu mă fi văzut cineva, și apoi am pornit-o spre plajă. Eram fericit!

Mi-am zis că Dumnezeu e un pișicher cu simțul umorului aproape la fel de dezvoltat ca al meu. M-am uitat la cer, pe unde umblă Dumnezeu, și i-am promis că nu voi cheltui niciodată bancnota aceea pe care el mi-a trimis-o nou-nouță, strălucitoare și foșnitoare, exact așa cum îmi plac mie bancnotele!

Niciodată! Decât dacă, desigur, va trebui cumva să beau vreun pahar cu apă minerală rece sau vreun suc acrișor de portocale!

CONSTANTIN CIUCĂ este un foarte cunoscut poet, prozator și, desigur, fost profesor de „Carabella”… Puteți să citiți mai multe texte ale autorului pe www.kuppi.ro

Distribuie:

Locuri de munca difamcom

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro