TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Din om, neom

    Dacă nu ați fost niciodată cioranieni, acum este timpul să vă apucați de întreaga operă a filosofului român/francez. Nu de alta, dar ați putea să îl înțelegeți pe deplin. Cioran, precum Caragiale cu un secol înaintea lui, vedea la fel de enorm și monstruos. Cred că în cazul lui Caragiale este vorba mai mult de văzut, căci își permitea să fie amuzant, să dea o notă simpatică omenirii descrise de el, iar în cazul lui Cioran este vorba mai mult de simțit. Acesta din urmă parcă a pus accentul mai mult pe simțire – monstruozitatea lumii și a creației –, de aceea adoptă și acest ton mai serios, chiar de înțelept antic. 

    Acum, astăzi, materialul uman care ne este „servit” – după cum spun les connaisseurs – ne permite și nouă să fim în mod „natural” în logica lui Cioran. Acum înțelegem ceva mai limpede această monstruozitate esențială a umanului. Cei încă optimiști/visători/iluzionați încă spun că preferă să vadă „lumina” din om, partea „bună” a oamenilor și alte asemenea „dimensiuni” care, în mintea lor, i-ar plasa pe o linie creștină sau etică în fața căreia ar trebui să facem doar o plecăciune și să păstrăm liniștea. Dar lumina omului/din om – aia care a mai rămas – se vede mai bine dacă îi scrutezi umbrele sufletului. Iar astăzi trăim în plină epocă a umbrelor… vizibile. 

    Bestia umană, umbra adâncă, profundă, neagră și sufocantă începe să se vadă peste tot. „Simt enorm și văz monstruos” al lui Caragiale începe să devină, chiar în formula permutată a lui Cioran… „simt monstruos și văz enorm”, o caracteristică a celor puțin rămași să mai privească direct în față umbrele. După cum știm din știința psihologiei, atunci când individul se irită, se simte „atins” de o vorbă sau de un comportament al aproapelui, înseamnă că i „s-a atins” umbra. Cum se numesc generațiile actuale? Generații „fulg de nea”! Am văzut tineri și bătrâni care sunt efectiv fulgi de nea. Imediat iritabili și inflamabili pentru nimicuri. Iar în fața lucrurilor cu adevărat grave rămân paralizați și indiferenți, ca și cum și-au irosit toată energia în nimicurile care le-au pârjolit sufletul. Copii, tineri frumoși, cu fățuci de oameni cuminți și muncitori ascund un imens maldăr de murdărie, ca niciodată în trecut. Suflete murdare, toxice, care răspândesc venin și otravă în jur pentru orice frunză care le pică pe umăr. Vreți să aveți o imagine mai clară a cele ce le expun aici? Să iau o „secvență” prototip! Deunăzi eram la o terasă. Așteptam pe cineva și priveam în jur. Alături de masa mea se afla o masă unde erau vreo șase, șapte tineri. Liceeni. Vorbeau în engleză (doi păreau a fi străini). Se vedea pe ei că sunt dintr-aceia „care învață”, care provin din familii „bune”, care „sunt bine crescuți”. Îi priveam admirativ, zâmbind chiar, probabil gândindu-mă la vremea când eram ca ei și considerându-mă incomparabil mai „necioplit” și insignifiant în fața acestor suflete curate. Dracul din mine – cel care eram – admira noua generație în mod sincer! La un moment dat se ridică de la masa lor o tinerică extrem de subțirică, cu ochelari cu dioptrii multe și mă întreabă apăsat (sărind, of course, peste „bună ziua”): „Este liber acest scaun?” și pune deja mâna pe scaunul respectiv. Ezit un moment – așteptam pe cineva, dar am realizat că mai sunt scaune în jur – și spun că „da” după o ușoară întârziere de calcul mental. Fără să mai adauge nimic, îl smulge cu o putere extraordinară, astfel încât lovește violent masa mea, râde împreună cu ceilalți, și pleacă. Niciun „mulțumesc”, nicio privire, nimic, nimic! Privesc în urma ei și mă uit la toți copiii respectivi. Fără să judec, fără să mă revolte ceva – priveam aproape „științific”, adică o luam ca pe un fapt și doar atât. Copiii îmi aruncă priviri pline de ură. Mă întreb care este motivul. Nu am răspuns prompt? Nu m-am ridicat să îi duc eu scaunul? După câteva momente îi văd cu coada ochiului cum îmi aruncă încă priviri și fac remarci răutăcioase la adresa mea. Cred că am privit copila aceea cum ducea scaunul și nu trebuia să fac asta, sau m-am încruntat puțin când o fi lovit masa, sau am căscat gura de uimire că nu am parte nici de „bună ziua”, nici de „mulțumesc”. 

Sau, o altă secvență prototip, de astă dată care exprimă nedumerirea unui coleg. Îmi spune acest coleg: „Nu știu cu ce i-oi fi supărat pe cei din anul I, deși nu ne-am văzut în viața noastră față în față, ci numai în online, iar acolo începeam direct cursul, dădeam explicații, nu am apucat niciodată să fac vreo remarcă, să îi critic, să le spun ceva nelalocul lui și… pentru că le-am cerut pentru examen cutare și cutare am primit calificativul de „infect! Profesor infect și mizerabil absolut!”” Omul era descumpănit că nu înțelegea unde a greșit și cum de a „provocat” această cumplită etichetare. Mici sensibilități de care râdeam împreună cu colegii mei… Numai că aceste lucruri capătă dimensiuni monstruoase. Iar aici nu am descris decât firele de nisip de pe iceberg. Să nu explorăm negura Mordorului sufletesc al unor ființe cumplite care lucrează, de exemplu, în administrația publică. Sau în poliție. Sau în politică. Sau paznici, instalatori, căruțași și alți oameni care se identifică unei meserii care le conferă o oarecare putere. Să te ferească Dumnezeu să ajungi la vreun birou ANAF! Sau să calci în spațiul pestilențial al unui polițist plenipotențiar. Te pârjolește puterea sa, comportamentul său, aura sa și duhoarea ființei sale care îți transmite în orice secundă doar un singur lucru: „mai bine mori, te dezintegrezi în fața mea!” Tu ești Sodoma-și-Gomora, iar acest individ este „Dumnezeul” care are ca misiune să pârjolească locul de existența ta, pentru a aduce dreptatea și liniștea în lume! Stați să vedeți ce minunată este lumea nouă în care tocmai am intrat cu boala asta încovrigată! Spuneam din prima zi că vom fi călcați pe cap de acești plenipotențiari și am fost scuipat și înjurat de toți apărătorii instituțiilor „care mai fac ceva pentru națiunea asta, adică jandarmeria și poliția!” Apoi a venit ziua raționaliștilor, cărora le puțea tot și cu o zeflemea care împroșca salivă în jur precum dragonii de Komodo te aruncau la groapa clovnilor istoriei, alături de ăia care cred că pământul este plat și mai cred și în extratereștri. Ei cunosc întreg mersul tehnologiei noi ca și cum toată viața lor au lucrat numai în industria farmaceutică și laboratorul de nano-tehnologii, furnizând omenirii toate pistele curate ale bunelor intenții. Acum apără cu spume la gură îndreptățirea de a elimina complet libertatea umană pe altarul unei pseudo-științificități și inginerii sociale. Aici sunt umbrele lumii! Cele care încep cu un scaun smuls de la o masă de o fățucă nevinovată care se înjosește să spună „mulțumesc”, dar este expertă în nuanțele urii și se termină în genunchiul polițistului pe care ți-l trage în cap că vrei să respiri!

    Să privim cu optimism la ce urmează… Trădări, izolări de lume, homofobii, turnători apropiați și gratuiți, securiști reanimați, torționari, concedieri gratuite, înălțări superbe ale celor mai de jos spețe umane, hoți la drumul mare, hoți cu legea în brațe, bestii care pozează în victime și adevărate victime scuipate ca fiind cei mai mari infractori, copii cu chipuri angelice care sunt în stare să scuipe pe părinți, femei inocente și fragile care scrâșnesc din dinți de ură, bărbați cu pretenții de mari oameni – de cultură, politici etc. – care își fac vizibil hăul sufletesc la care se închină cei mai răi, polițiști, jandarmi, procurori, judecători, paznici de bănci și de barăci care îți vor pune genunchiul pe cap și îți vor rupe mâna pentru că nu ești corespunzător noilor exigențe ale ingineriei sociale… Deci, în concluzie, din oameni am devenit în mai puțin de doi ani neoameni. Iar metamorfoza continuă. Și, în plus, aproape pe nimeni nu doare acest lucru. Unii privesc neputincioși și fără vlagă la acest tăvălug, stau înfricoșați într-un colț, iar alții ridică pumnul sus, cât mai sus, ținând în el fie o seceră, fie un ciocan, pentru a-ți argumenta până înțelegi definitiv acest program de reeducare în masă prin care se demonstrează științific că neomul este și el un fel de om, dar cu mult mai bun! Asta se numește evoluție! Omul superior este prin definiție ieșit din sfera lui sapiens. Este… neom, logic! Iar fiind dincolo de om este și, of course, evoluat!