DUMINICA DE POEZIE – Cristina Monica MOLDOVEANU

1.

Femeie

Pe pielea ta vie, cu striații roz-violacee de celulită
s-au aruncat zaruri la mai mulți metri distanță,
bărbații jucau la ruletă mașini – fiare vechi și noi,
propriu-zis jucau table și făceau pod în casa ta.
Îți scriu satiră despre lumea interlopă
care te speria prin congregații
în ganguri de adolescenți sau jucători care pariază la cazino,
oprindu-se să fumeze și să sporovăiască printre ziduri
mânjite sălbatic cu graffiti albastru și roșu.

Femeie, tu semeni cu Fanny din ”Departe de lumea dezlănțuită”,
dar ești mult mai deșteaptă,
sau cu femeia iubită de doi frați
într-o nuvelă a lui Borges, ”Intrusa”,
omorâtă de amândoi, ca să scape de pacoste,
după ce au forțat-o să se prostitueze,
Numai că tu ai gustul artistic mai aproape de stampa Japoniei
sau de valoarea decorativă a artelor vizuale,
în dauna celei simbolice,
cum era de exemplu și filmul italian cu fecioara
pe care o atingeau mulți bărbați contra cost
pe vulvă, dar fără să o dezvirgineze,
fiindcă așa o obligase tatăl ei să facă, până când
unul mai furios, care se îndrăgostise de ea,
află adevărul și îi penetrează sexul cu degetul.

Tu ai fost o cititoare în stele,
prin ochii tăi au trecut geniile de demult cu gene lungi
oprite o clipă pe fila cărții tale vechi, poezie, nuvelă, eseu,
o clipă de privire lungă prin ocheanul ca o lună plină
dintr-o parte a lumii în alta,
lume a visării noastre,
tu vedeai adevărul, adică cercetai adevărul,
cu mirare socratică și gândul domesticit,
însă adeseori te încânta lumea atât de mult,
încât ți se părea magnific doar simplul fapt de a trăi.

Ce-ți place ție, femeie tristă și grasă?
Ce-ți pasă că unele guri rele spuneau
că oamenii te jucau pe tine la ruletă,
poate era un neadevăr,
de mică erai singură pe lume și fără un sfanț –
monedă de argint veche cu valoare de doi lei,
din cuvântul german „Zwanzig”, adică „douăzeci”.
Douăzeci de-ai lor fac cât doi de-ai noștri
sau au greșit, așa cum fac ei mereu, etimologii.
Că te jucau ca să-ți facă rău, fiindcă trupul tău
era mai slab decât al lor, de la o distanță,
ca și cum efluviile vieții lor animalice
se roteau în jurul șoldurilor și șalelor tale
dureroase de femeie șchioapă.
Niciodată nu aveai bani de haine sau de pantofi
și abia aveai de mâncare și câteva țigări,
otravă ca toate celelalte lucruri rele.
Și ei râdeau de hainele tale
pe care nu aveai bani să le alegi cum ai fi vrut.

Acum scrii versuri și eu te văd și te cunosc
aproape la fel de bine cum te cunoști tu pe tine.
Nu mă uimești deloc, și degeaba mă notezi aici
și pe mine, că eu nu sunt ca orice alter-ego,
pentru mine ești transparentă,
din punctul de vedere al razelor X sau gamma.
Acum ai vrea să te trezești în zori și să te apuci
de studiul vreunui tratat sincretic și sinoptic.
Ce poate fi mai plăcut la ora 7 dimineața
decât să fii deja la alt capitol ?

Nu te-ai gândit că poate eu sunt povestitorul adevărat și
tu nu ești decât împărăteasa copil
din „Povestea fără sfârșit” ?

Dar TU nu te-ai gândit că poate eu sunt toate personajele,
Bune sau rele, din cele mai multe povești binecunoscute,
la fel cum povestea mea e povestea poveștilor ?
Ca în carte, povestea e spusă de un oracol,
care e înăuntrul poveștii fără sfârșit,
care e într-o carte care e în altă lume și are propria ei poveste…

2.

Viitorul anterior

timpurile oamenilor trec repede
trecutul e perfect, compus sau simplu, sau chiar mai mult ca perfect,
deci nu se vorbește de rău,
imperfect e doar timpul care se continuă sau se repetă,
care ne strânge cu ușa o vreme, care nu se consumă,
dar timpurile oamenilor par să fie mereu viituri, fulgurații,
vin și pleacă iute înspre viitor,
nu e loc de nicio floare, de niciun flutur, fiindcă toate dispar prea repede,
ele vor fi dispărut deja când tu vei citi despre ele

m-am așezat lângă o statuie și ea a început să fugă de pe soclu
mi-era teamă că vor pieri chiar și bătrânii, de groază,
când în lumea toată nu poți pune temei
pe umerii niciunei statui,
pe numele niciunei străzi,
pe legământul niciunui mort,
nu-ți poți afla un loc, căci locul se schimbă-n nisip și în sită,
orice scaun pe care stai curge micron cu micron către altfel de praf

am deschis dicționarul și a ieșit cuvântul ploaie și apoi curcubeu
și ochiul lui Dumnezeu mă privea fix
de deasupra tindei bisericii
am deschis harta orașului și a ieșit strada Doamnei și apoi a Toamnei,
focul ținut era strâns în lemnul stranelor mâncate de cari,
apa ținută era strâns în roca muntelui
aerul ținut era strâns într-o stea care încă nu murise
iar eu țineam strâns între palme și genunchi tot lutul meu de om,
asemenea sălbaticelor fiare și ierburi, cu unghiile mă pieptănam,
cu dinții îmi rupeam unghiile murdare

oglinzile se tulburau a ploaie, dar ploaia fugea mai departe,
clipind din ochi fântânile furau din soare și nu mai vedeau chipul
niciunui sinucigaș, apusul niciunui soare,
cum ar fi femeia care se temea că timpul trece prea repede
și praful din jurul ei crește prea mult
și ea e constrânsă să își ducă veacul în lazaretul speranțelor pierdute

apoi din nou fecioare preafrumoase, izvoare străluminate,
ziditoare de primăveri,
patimi și iubiri ctitorind veri fierbinți, amăgitoare tristeți
ca fumul focului de toamnă și copacii psalmodiind în haine de chiciură
și copiii care se îmbracă de sărbătoare dinspre trecut spre viitor
și se agață de sfoara baloanelor colorate și de umbrele
cu buline albe, și atunci noi știm că e timpul lor, care dispare prea repede

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro