DILEME – Aura Ciobotaru – Există o dreaptă măsură a lucrurilor?

În încercarea noastră de a ne orienta în viață și a da un sens existenței noastre, fiecare avem, în primul rând, nevoie să ne formăm o imagine despre noi înșine, în raport cu ceilalți. Cel mai adesea, ne folosim de judecăți cu privire la modul cum trebuie sa acționăm în lume. Principala întrebare pare a fi: care este măsura după care să ne trăim corect viața?

Pe de o parte, vorbim de o perspectivă teoretică și încercarea de a construi un sistem care să reflecte adevăruri despre lume, sau raportarea la principii etice, iar pe de altă parte vorbim despre viață, ca trăire, și alegerea unui mod de viață în urma reflecției interioare. Consider filosofia ca fiind acea disciplină care are ca obiect viața. Filosofia, la antici, se naște din uimire, asupra a tot ce există, reprezentând o cunoaștere dezinteresată, sau cunoaștere de dragul cunoașterii. Această mirare apare ca atitudine fundamentală a omului în fața vieții.

O întâlnim, sub altă formă, și la existențialiști. Filosofii existențialiști readuc această idee, a faptului de a lua cunoștință de existența noastră în lume. Aceștia au explorat modul cum trăim experiența prezenței noastre în lume. Putem regăsi aici și ceva din  sentimentul de încântare, față de prezența lumii, prin asociere cu ceea ce anticii numeau uimire. Pe de altă parte, prezența noastră în fața lumii ne poate da un sentiment de neliniște, sau angoasă. Pentru Wittgenstein, filosof analitic, ceea ce nu se poate spune, cu sens, în limbaj, sau inexprimabilul, este reprezentat tocmai de acele lucruri care privesc existenta noastră și sensul vieții.

Cum anume putem noi da sens existenței noastre? Și ce înseamnă să trăim în mod autentic?

Care sunt acele aspecte ce caracterizează viața noastră ca oameni? Fiecare dintre noi avem o anumită imagine despre sine, însă nu ne putem cunoaște propria măsură adevărată, și fiecare măsurăm ce este bine sau rău după o scară de valori proprie.

În ce privește sfera deciziilor noastre în cadrul comunității, ca cetățeni care îi aparținem, avem și o responsabilitate față de ceilalți, ca membri ce aparținem umanității. Nu avem un sistem unic de valori, dar avem diferite moduri de a acționa, adecvat față de o situație, pe baza voinței bune. Voința bună e valoarea care reflectă respectul față de ființa umană, și față de natură. Aceasta atitudine față de ceilalți, e soluția înțeleaptă de a realiza binele comunității.

În ce privește raportul eu-celălalt, cea mai firească formă de relaționare este comunicarea autentică, prin deschiderea față de ceilalți. Spre exemplu, Socrate își rostea dialogurile în public, în fața interlocutorilor săi, punând accentul pe formarea și modelarea spiritului. Rolul filosofiei nu e de a expune un sistem, ci mai degrabă este de a îl forma pe discipol sau partenerul de dialog.

Clarificarea conceptuală pe care o propune Wittgenstein, drept sarcină a filosofiei analitice, ar trebui să arate deosebirea între ceea ce poate fi exprimat clar și ceea ce nu privește partea conceptuală, sau sistematică. Există propoziții teoretice și propoziții care exprimă lucruri despre existență. Sensul vieții este de a o trăi. Este și ideea eternei reîntoarceri, sau alegerea de a trăi fiecare moment din viață, exact așa cum este.

Înțelepciunea apare, astfel, ca acea viziune justă asupra lumii.

 

AURA  CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…