DE DINCOLO DE STATUIA LIBERTĂȚII – Dana NEACȘU – Ziua Recunoștinței printre nerușinați

La nivel național, joi s-a sărbătorit Ziua Recunoștinței. O zi politică… Cine este recunoscător și pentru ce? Strănepoții populațiilor indigene au puține motive să le fie recunoscători imperialiștilor europeni puritani. La fel, minoritățile de origine africană nu au motive să fie recunoscătoare. Deci, numai descendenții europenilor au motive să fie recunoscători, mai ales dacă sunt foarte albi (nu italieni pentru multă vreme) și de religie creștină (nu evrei). Deci, ca sărbătoare națională, Ziua Recunoștinței este mult mai complicată decât alegerile prezidențiale din 2020. Joe Biden a câștigat și votul popular și colegiul electoral, așa că este președinte-ales, dar președintele Donald Trump și partidul său republican pur și simplu nu vor să accepte că au pierdut. Chiar așa fără rușine, dl Goe? Chiar așa… 

 

Și aici este o problema, spun intelectualii americani, printre care și Katharina Pistor, in https://www.project-syndicate.org/commentary/trump-republican-attacks-on-election-must-be-addressed-by-katharina-pistor-2020-11 Pistor avansează teza după care refuzul lui Donald Trump și al republicanilor să accepte înfrângerea în fața unui rezultat clar al alegerilor este un atac fără precedent la democrația din Statele Unite. Dacă americanii ar avea încredere în instituțiile lor democratice, ar exista puține motive de îngrijorare. Comportamentul lui Trump ar putea fi respins ca o furie infantila, iar cea a liderilor republicani ca un exercițiu cinic. Dar mașinăriile lui Trump și complicitatea liderilor GOP nu pot fi respinse atât de ușor, zice Pistor. Din cauza istoriei de neglijare a democrației, încă una nu este ușor de agreat. Acum vorbim de  încercarea Partidului Republican de a submina credibilitatea alegerilor, care reprezintă mecanismul suprem de responsabilitate democratică. Într-adevăr, eșecurile Americii de a aborda nedreptățile din trecut – inclusiv subjugarea popoarelor indigene, sclavia, rasismul și lipsurile săracilor, imigranților și celor închiși – ajută la explicarea motivului pentru care încrederea în instituțiile democratice a devenit atât de corodată. Fragile, instituțiile americane au devenit vulnerabile la atacul lui Trump.

 

Democrația se bazează pe anumite principii care sunt acum atacate în mod constant în SUA. Faptele sunt proclamate „false” și înlocuite de „fapte alternative”. Instanțele sunt mobilizate nu pentru a lua în considerare dovezi ale faptelor greșite, ci pentru a împiedica stabilirea faptelor. Verificările și soldurile instituționale au fost folosite pentru a transforma Congresul într-un teatru de inacțiune cinică. Procesul de numire judiciară a fost politizat în mod flagrant. Cele mai importante principii ale democrației constituționale au fost abandonate. În aceste condiții, eforturile pentru guvernarea „poporului, de către popor, pentru popor”, așa cum a spus președintele Abraham Lincoln, devin demonstrabil inutile. Când normele implicite care stau la baza autoguvernării democratice au fost toate distruse, nu mai există nimic de apărat. Anxietatea profundă este justificată, deoarece amenințarea politică nu provine din comportamentul greșit al unei singure persoane, Donald Trump, sau al supușilor săi, ci din conștientizarea faptului că și o democrație bine stabilită este lipsită de apărare împotriva nihilismului.

 

Până aici nimic surprinzător în teza lui Pistor. Însă, când spune ca poate vârsta avansată a Constituției SUA ne-a adus la acest impas politic, deoarece orice actualizare prin procesul de modificare formală a devenit imposibilă, sau atunci când sugerează că, poate, instituții independente precum Curtea Supremă și Rezerva Federală au devenit prea puternice vis-à-vis de Congres, care pare  incapacitat, atunci Pistor ne captează atenția. Sigur, ne amintește Pistor, atacul republicanilor americani nu este un caz unic în istorie. De pildă, Republica Germană de la Weimar (1919-1933) a eșuat pentru că, la fel ca în SUA, propriile instrumente constituționale (și anume, puterile sale de urgență) au putut fi utilizate de elemente antidemocratice interne foarte ușor împotriva ei. La fel, principiile democratice ale Uniunii Europene sunt atacate în prezent din interior. Guvernele Poloniei și Ungariei – țări care au ieșit din stăpânirea autoritară nu cu mult timp în urmă – blochează fondul de recuperare al UE de 750 miliarde EUR (890 miliarde USD), menite să atenueze daunele economice pe termen lung provocate de COVID-19. Motivul lor nu este prudența bugetară, ci mai degrabă represalii pentru eforturile UE de a-și condiționa finanțarea de respectarea statului de drept. În lipsa unui compromis, UE va trebui să accepte inacțiunea sau să găsească o soluție în afara cadrului tratatului UE. Astfel de manevre nu ar fi ilegale, explica Pistor, dacă ar reprezenta un consens. Dar premierul maghiar Viktor Orbán și liderul de facto al Poloniei, vice prim-ministrul Jarosław Kaczyński, sunt doi aspiranți la autoritate care urmează același scenariu ca și republicanii din congresul american. Și ei și republicanii americani reprezintă o minoritate care ține ostatici milioane de familii și întreprinderi care au nevoie urgență de sprijin – fără alt motiv decât obstrucția sau câștigul personal.

 

Și mai interesant, Pistor spune că argumentele principiale nu ajută, deoarece nerușinații nu se pot rușina. Atunci, ce strategie ar merge ca să nu se mai poată ajunge în aceasta criză constituțională in viitor? Pistor identifică 4 posibilități: 1. Aderarea la cererile lor este o pantă alunecoasă care s-ar putea încheia cu prăbușirea ordinii democratice. 2.  Lipsa de negocieri si eșecul compromisului va dăuna oamenilor pe care guvernul ar trebui să îi servească, aruncându-i în brațele nihiliștilor (care, fără îndoială, speră, dacă nu intenționează, acel rezultat). 3. Totuși, calmarea este cel mai rău răspuns dintre toate. Prea des, politicienii care ajung la putere în democrații au închis ochii la păcatele predecesorilor lor, în speranța că se poate construi un viitor mai bun doar lăsând trecătorii să treacă. 4. Așa că, Pistor propune contabilitate pentru faptele anterioare comise împotriva sistemului în sine, altfel  constituționalismul democratic se va prăbuși în cele din urmă.

 

De aceea, nu putem trece cu vederea pur și simplu încercarea lui Trump și a Partidului Republican de a submina credibilitatea alegerilor. Este posibil ca Trump și minionii săi să nu reușească să distrugă democrația de data aceasta; dar dacă nu vor fi trași la răspundere, vor avea o mulțime de oportunități de a încerca din nou. Și atunci, vor avea precedentul tăcerii. Mai rău, atunci rușinea nici nu va mai fi în vocabular.

 

DANA  NEACȘU este doctor în filosofie, lector de drept la COLUMBIA LAW SCHOOL, din New York, profesor adjunct la BARNARD COLLEGE – Columbia University, dar și dâmbovițeancă de pe malurile Ialomiței…