Un prieten îmi spunea că el crede cu certitudine că orice instituţie este coruptă de la conducere până la angajat. „Foarte adevărat”, i-am răspuns, însă în ziua de azi individul înclină spre corupţie. Întâi corupţia normelor interne, a valorilor sale care sunt abolite în societatea în care trăieşte şi pentru care nu mai găseşte nici o utilitate. Căci, cu ce te pot ajuta corectitudinea, cinstea, onoarea, credinţa, respectul, iubirea fraternă? Nu te pot îmbogăţi peste noapte, nu-ţi pot aduce foloase imediate. Nici măcar prestigiul s-ar părea că nu mai ajută, căci pentru românul de azi adoptarea acestor valori denotă o lipsă de inteligenţă socială, deşi el le pretinde de la alţii.
Dintr-o astfel de negare a valorilor şi a eticii, dintr-o filosofie a reciprocităţii negative (dacă x nu e onest cu mine, eu de ce să fiu) am ajuns la o mentalitate care pe mine mă dezgustă teribil, cea de „eu nu mă consider român”, „eu sunt cetăţean universal”, „ubi bene ibi patria” (patria este acolo unde îmi e bine). Ce filosofie de parazit, de râmă existenţialistă! Bine că nu au gândit aşa şi marii noştri eroii, fie că erau voievozi, oameni de cultură, scriitori, artişti, oameni de ştiinţă, ţărani, muncitori sau pur şi simplu toţi cei care au murit pentru noi în numeroasele războaie şi conflicte la care am participat cu sau fără voia noastră.
Cu o asemenea filosofie cum am mai vrea că ţara să meargă bine? Dacă noi nu ne respectăm ţara, pornind de la frustrări ce credem că ne îndreptăţesc să gândim astfel, atunci ce pretenţii putem avea ca situaţia din ţară să se schimbe? Căci să fim serioşi, în centrul existenţei noastre domnește „EU” , un ego mare şi umflat şi facem totul să îl mulţumim.
Sunt întrebat deseori de ce nemţii, japonezii etc. reuşesc să fie corecţi şi cinstiţi?
E o ideologie greşită şi rasistă să crezi că astfel de valori, să crezi că onestitatea este în ADN-ul unei naţiuni, că ţine de haplotipuri şi haplogrupuri, de genetică, să crezi că este în sângele oamenilor şi este specifică numai unei anumite naţii. Adevărul este -şi sunt argumente destule în istorie pentru a o dovedi – că totul se datorează culturii, poate primului om care a refuzat să mai fie o frunză purtată de curenţii interesului propriu prin pustiul moralităţii şi a decis să fie OM. În asta pot să cred. Nu există rase superioare, dar există culturii şi civilizaţii superioare. Vestea bună este că oricine poate ajunge să facă parte dintr-o cultură superioară şi oricine poate ajunge un om superior, un supraom, nu în înţelesul nietzschean, ci în cel creştin.
Unii dintre cititorii mei mi-au reproşat şi îmi vor reproșa iarăși, probabil, că am fixaţii, obsesii, că vin cu aceleaşi acuzaţii.
Acuzaţiile şi obsesiile mele nu sunt nefondate. Ele există datorită unor probleme în societatea românească şi nu e vorba aici de USL, PDL, PC, de Ponta, Antonescu sau Băsescu, acestea fiind doar efectele problemei şi ale ignoranţei evident. Problema este abolirea valorilor şi a normelor despre care vorbeam şi nu numai legată de politicieni, ci şi de oamenii de rând, de o societate întreagă. Atâta timp cât problema persistă, vor persista şi obsesiile şi acuzaţiile. Sincer, recomand tuturor să aibă aceste obsesii şi fixaţii. Cred cu certitudine că, dacă uiţi de problemă, ea va lua amploare, dacă insişti asupra ei şi ceri o schimbare, bineînţeles pornind de la ţine, ea încet va dispărea.
TEODOR CONSTANTIN BÂRSAN este sociolog, tânăr poet și prozator, locuiește la Sibiu, dar nu a uitat Târgoviştea adolescenţei lui…
Citeşte şi
ROMAN FOILETON – Ionuț CRISTACHE; Calendarul cu patimi ( ediția a doua ), episodul doi…
CULTURA ONLINE – Daniel TACHE; Teoria conspirației, Rusia și cutia Pandorei…
ÎN LOC DE CRONICĂ TEATRALĂ – Ionuț CRISTACHE; Iarăși furioasele…
LECȚIA DE ZBOR – Ioana PIOARU; Wes, maestrul cofetar…
PLIMBĂRI BUCUREȘTENE – Cătălina CRISTACHE; Călătorii, experiențe…
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE – Mihaela MARIN; De ce nu merg lucrurile bine în România…
REFLECȚII MINORE – Alexandru IACOB; Două poeme…
SOVIANYSME – Octavian SOVIANY; Am fost un copil reușit? ( 4) …
CONEXIUNI – Ștefan POPESCU; Fragmentarium…
COSMOSUL DIN NOI – Ioan N. RADU; Oamenii de ieri ai Târgoviștei…
STRATEGII DE DISTANȚARE – Petre STOICA; „Școala altfel” sau în nici un fel?…
CULTURĂ ȘI ISTORIE – Radu STATE; Unde mai mergem astă seară, la Târgoviște…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – Constantin VAENI; A murit Stalin…
TERAPII ÎNGÂNDURATE – Ioan VIȘTEA; Despre Ucraina, cu resemnare. Trei scenarii, oricum, pierzătoare…
CUȚITUL CU tEIȘ – Gabriel ENACHE; Reportaj literar…
DEPOZIT ELECTRONIC – Ovidiu IVANCU; Despre profesorul de ieri și de azi…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI – Mariana OPREA STATE; De-a valma…
ÎNSEMNĂRI MORALE – Gabriela MARIN; Timpul care ni s-a dat…
LA BORTA RECE – Radu PĂRPĂUȚĂ; Deliciile materiei…
SUBSTITURI, confesiuni americane, episodul 7 – Dana NEACȘU…
JI-PISME DE SÂMBĂTĂ – Puiu JIPA; Zece altfel de poeme…
MELANCOLII – Constanța POPESCU; Două poeme…
RAFTUL CU POEME – Ioan VIȘTEA; Unii și alții…
JUNIOR DE WORCESTER – Bogdan Mihai VLĂDUCĂ; Manifest pentru România…
JUNIORI DE CARABELLA – Marius Alexandru DINCĂ; Despre ziua în care vrei să pleci departe, dar stai…
JUNIORI DE CARABELLA – Daria STEMATE; De primăvară…
CORESPONDENȚE SUBIECTIVE – Erica OPREA; Arta nu e o meserie…
Facebook
WhatsApp
TikTok
