TERAPII ÎNGÂNDURATE – Ioan VIȘTEA: Despre Ucraina, cu resemnare. Trei scenarii, oricum, pierzătoare pentru Occident

                           Din oricare punct sau unghi de vedere a-i privi evenimentele petrecute în flux continuu în ultimele săptămâni în Ucraina, recte Crimeea, nu poţi să nu te gândeşti că istoria, asemenea unui animal de pradă care şi-a prezervat, peste timp, toate simţurile şi reflexele treze, e gata să sară mereu la gâtul realităţii, repetându-se în datele ei esenţiale şi tragice, precum şi în semnificaţii şi efecte. La o primă panoramare, fie ea şi sumară, evenimentele de la graniţa estică a României şi a U.E, obligă memoria la un recurs dureros dar necesar care fac izbitoare asemănările cu două episoade petrecute în preajma celui de-al II-lea Război Mondial: 1. Alipirea Sudeţilor de către Hitler în 1938, în fond, o ruşinoasă cedare ca urmare a craselor dezertări de conştiinţă şi-a laşităţilor democraţiilor occidentale, devenite de-atunci istorice, funciare şi  2. Primele trei zile de după declanşarea războiului cunoscute în istorie sub numele de „Războiul ciudat”, atunci când o reacţie în forţă, inclusiv diplomatică, a Marilor Puteri ar fi putut descuraja şi opri tăvălugul războiului.

                           La fel ca evenimentele acelor ani care la distanţă de aproape opt decenii continuă să producă şi astăzi efecte, raptul teritorial petrecut în zilele noastre a avut parte de reacţii, de poziţionări geopolitice şi strategice asemănătoare. Aceleaşi declaraţii sterile scoase din goarna neputinţei cu muştuc ruginit, aceleaşi ameninţări cu sancţiuni economice făcute de ochii lumii ori cu jumătăţi de gură, aceleaşi temeri şi îngrijorări declarativ-ipocrite, aceleaşi indignări ţâfnoase, şi-atât, ale unora, alături de „ciocul mic” al altora, au declanşat mecanismele unei mori care de mult timp macină doar pleavă în relaţiile cu Rusia. Dacă există vreo diferenţă între cele două episoade, atunci ea se referă la celeritatea cu care s-au petrecut faptele: în vreme ce lui Hitler i-au trebuit şase luni pentru a frânge voinţa lui Chamberlain şi Daladier, şi aşa de plastilină, „Ţarului” Putin  i-au fost de ajuns doar 48 de ore pentru a-şi agăţa la rever perla „coroanei”, Crimeea. Oricâte trimiteri la morală, la dreptul internaţional, la imperativele climatului de destindere configurat după standardele secolului XXI, bla-bla-bla! şi oricâte apeluri la raţiunea carteziană ar face Occidentul,  un lucru e cert: aflat la al n-şpelea mandat din câte va dori să aibă în fruntea Rusiei, Putin, animat de combustia şi măreţia visului lui Petru, e hotărât să sfideze şi să înfrunte lumea, odată cu relativa ei stabilitate. În afirmarea şi punerea în operă a tendinţelor vădit expansioniste de refacere a fostului imperiu sovietic, Crimeea este numai „piatra de încercare”, momeala vicleană a pescuitorului, cu succes, în ape tulburi. Pentru că, orice s-ar spune şi crede, Putin( şi dacă nu el direct, atunci intelligence-ul din spatele lui) e un bun cunoscător al psihologiei umane, al tarelor şi slăbiciunilor omeneşti şi peste toate a spiritului de conservare a speciei, fapt pentru care 1. Ştie că, astăzi, nimeni, dar nimeni nu poate să-şi asume deliberat preţul uriaş al fatalităţii, al iminenţei unui conflict de proporţii şi 2. Asemenea lui Hitler, Putin cunoaşte bine „marfa”, interlocutorii negociatori, ştie ce le poate „pielea” şi din ce „stofă”sunt croiţi diplomaţii şi politicienii aflaţi la vârful Europei. Pe unii dintre ei nu dă nici doi cenţi aşa după cum a şi lăsat să se înţeleagă cândva, aşa cum nu dă nici doi bani de-ai noştri pe Convenţiile şi Tratatele bi sau trilaterale ca cel din 1994, de pildă. Şi mai ştie că Occidentul, după scenariul aceloraşi vechi şi repetabile laşităţi la care se adaugă, mai nou, bumerangul globalizării cu marile sale riscuri financiare pentru concerne şi multinaţionale aflate într-o mare vulnerabilitate odată implantate adânc în inima economică a Rusiei, nu va face nimic semnificativ ori radical afară de figuraţie, de mimetismul vărsării unei lacrimi fierbinţi şi de efortul de a-şi spori capacităţile de primire a refugiaţilor. Pentru că, nu-i aşa?, în orice eventual conflict regional, îndepărtat geografic de el, Occidentul se va ghida  mereu după zicala care spune că tot ce nu te afectează direct şi nu te omoară, te întăreşte, în schimb. Aşa încât, în ciuda vocalizelor în falset şi a cântecului de sirenă strecurat de „Bătrâna Doamnă” în urechile prea credule ale proeuropenilor kieveni, în pofida navetelor diplomatice formale şi cu actori autişti care reprezintă faza premergătoare a biblicului „spălat pe mâini”, tot ce se întâmplă în Ucraina via Crimeea, inclusiv repeziciunea derulării şi acutizarea provocărilor, a fost, este şi va rămâne o „afacere” eminamente rusească. Personal, nu cred că Occidentul, mult clamata şi invocata, adesea în pustiu, Lume liberă(??), poate balansa pozitiv şi hotărâtor  cursul şi finalitatea evenimentelor. Nu! Cel mult, şi n-ar fi un lucru chiar de nimic, poate să minimizeze costurile şi să-şi ofere o cât mai rezonabilă ieşire dintr-un joc al sferelor de influenţă pe care ea însăşi, Lumea liberă(??), l-a pierdut de mult, nu de azi, de ieri, ci odată cu sfârşitul ultimei conflagraţii mondiale. Europei, buimacă şi încă în recesiune, tocmai aflată la ceasul schimbării de gardă în instituţiile şi organismele sale când nişte politruci aroganţi, îmbuibaţi de privilegii şi onoruri pleacă pentru a lăsa locul altora aidoma lor, numai de  Ucraina şi avatarurile ei nu-i „arde”! În plus, ultimele evenimente, ameninţările cu suspendarea inspecţiilor la arsenalul său nuclear, refuzul accesului Comisiei OSCE pe teritoriul Crimeei şi replica retorsiunilor economice, ne arată cât de tare joacă Rusia şi cât de departe e hotărâtă să meargă pe drumul reîncălzirii Războiului Rece. Intransigenţa Rusiei  este şi semnul cât se poate de clar că pregăteşte Europei şi Alianţei euroatlantice confortabilul rol de spectator într-o piesă cu scenografie şi regie proprie şi n-aş zice că, în secret, „Lumea liberă”(??) nu-şi doreşte chiar o asemenea poziţie. O piesă cu scenarii ce pot merge de la un simplu „foc de paie” până la aspectul „horror” într-o derulare cât de cât previzibilă după cum urmează:

1. Lucrurile rămân la stadiul actual. Referendumul cu final previzibil consfinţeşte un fapt împlinit: Crimeea e parte a teritoriului rus, are administraţie, jurisdicţie şi monedă rusească. Nu rămâne decât ca ecoul evenimentelor să se estompeze cu timpul, rămâne ca rana să se cicatrizeze  ori doar să fie „pansată” printr-un masiv efort, cum altfel decât financiar?, al statelor Uniunii. Europa care şi-a probat din plin slăbiciunile mai contabilizează un conflict îngheţat, al câtelea?, existent în fostele teritorii sovietice. Mai departe, îi revine Europei obligaţia să convingă puterea centrală de la Kiev că acesta e costul minim din multe altele dezastruoase. Numai că…
2. …  odată pornit bolovanul la vale, va fi greu de oprit. Precedentul deja creat amorsează fitilul unor posibile explozii în lanţ. Încep provocările populaţiei rusofone, la Harkov, ruşi înarmaţi au luat, deja, cu asalt sediile administraţiei locale, iar în curând, fenomenul se poate repeta, prin simpatie, la Doneţk şi în restul teritoriului marcat de amprenta populaţiei ruse, majoritare. Evenimentele se petrec la doar câteva zile de când Putin a obţinut mandat din partea Camerei superioare a Parlamentului rus pentru utilizarea forţei armate pe întreg teritoriul Ucrainei! Atunci, cum se împacă „ucazul” oficial echivalent unei adevărate declaraţii de război cu declaraţia ritoasă a lui Lavrov că Rusia nu va permite declanşarea unei băi de sânge în Ucraina? Joacă Rusia la intimidare? Vrea să testeze anduranţa şi consecvenţa oficialilor de la Kiev? Probează forţa, puterea de reacţie şi descurajare a Occidentului? Ori chiar este dispusă şi hotărâtă să „mute” întreaga Ucraină în spaţiul rusesc, nu contează cum, inclusiv trecând-o prin foc şi prin sânge? Oricum, în acest cel mai negru şi devastator scenariu, Europa tot nu se va ridica de pe scaunul de spectator, acolo unde va şi rămâne, e drept, ultragiată, e drept, vocală peste poate în deplângerea crimelor, dar, în rest, ţeapănă, paralizată, inertă. Va face doar ceea ce ştie ea cel mai bine, atentă fiind să-şi orchestreze cu maximă eficienţă şi ieftine câştiguri de imagine gesturile umanitare care-i vor afecta serios bugetele naţionale. În rest, nu cred că trebuie să se aştepte cineva la mai mult din partea ei!
3. În fine, scenariul secesiunii la „masa verde”, preferabil oricăror alte scenarii care ar presupune vărsarea de sânge şi un dezastru umanitar. Cu o condiţie: ca împărţirea Ucrainei în două( mă îndoiesc că ruşii n-o vor în integralitatea ei!) să se petreacă înaintea vărsării de sânge care ar schimba radical datele problemei şi ar face caduce  atât realismul cât şi utopia oricăror planuri punând imaginaţia la grea încercare. Presupunând că secesiunea s-ar înfăptui în urma unor compromisuri amiabile sub auspiciile păcii, să admitem că nu a păcii în variantă rusească, tot rămâne întrebarea: este capabilă Europa să primească la sânul său cam sterp jumătatea unei ţări rămasă fără materii prime, fără capacităţi industriale, în plus, având deasupra capului ameninţarea şi perspectiva falimentului? Greu de crezut! Drumul de la transformarea  entuziasmului în povară e scurt! Ori, care va fi reacţia Europei în faţa unui, aproape sigur, masiv val de imigranţi ademeniţi de promisiuni, de prosperitatea, câtă mai e!, şi de poleiala bogăţiei din pomul de Crăciun occidental? Chiar şi poziţionându-ne în cel mai fast scenariu, e posibil ca foarte curând, înflăcăraţii proeuropeni ucrainieni să înceapă a  învăţa pe propria piele lecţia sacrificiilor, a umilinţelor şi condiţionărilor de tot felul ca preţ al apartenenţei la un club, vezi Doamne!, atât de select. Ar fi de ajuns, de pe-acum, să tragă cu ochiul la ce se întâmplă la noi şi mai jos, la bulgari, pentru a înţelege cu o clipă mai devreme că ar putea să iasă la fel de „şifonaţi” din încâlceala ghemului de interese al Uniunii. De aici şi paradoxul  din finalul celui de-al treilea scenariu: acela că, mai devreme decât ne-am aştepta,  ucrainienii vor înţeleage că tot umbrela rusească e mai bună şi mai viabilă, fapt ce ar uşura conştiinţele europene şi le-ar debarasa de povara grijilor şi obligaţiilor pentru care se vede limpede că nu sunt pregătiţi să şi le asume!

     Deci, trei scenarii care, inducând sentimentul inevitabil al resemnării realiste, sunt, în oricare din variantele posibile sau probabile, pierzătoare pentru Occident!

                            PS.- Tot „afacere” 100% rusească vor fi pe viitor şi alipirea „naturală”, de bunăvoie a Belarusului, şi provocările din Georgia, Armenia ori chiar Ţările Baltice, şi cu mult mai grav pentru noi, cele din Republica Moldova cu ai săi „cai troieni”, rusofonii şi găgăuzii!

IOAN  VIȘTEA este poet și prozator, locuitor al unei capitale românești, Târgoviște (cum spune) și autorul Jurnalului de la Mahala…

Citeşte şi

ROMAN  FOILETON –  Ionuț  CRISTACHE;  Calendarul cu patimi ( ediția a doua ), episodul doi…

CULTURA  ONLINE – Daniel  TACHE; Teoria conspirației, Rusia și cutia Pandorei…

ÎN LOC DE CRONICĂ  TEATRALĂ – Ionuț  CRISTACHE; Iarăși furioasele…

LECȚIA  DE  ZBOR  –  Ioana  PIOARU; Wes, maestrul cofetar…

PLIMBĂRI  BUCUREȘTENE – Cătălina  CRISTACHE; Călătorii, experiențe…

CULTURĂ  ȘI  EDUCAȚIE –  Mihaela  MARIN; De ce nu merg lucrurile bine în România…

REFLECȚII  MINORE  –  Alexandru  IACOB; Două  poeme…

SOVIANYSME  –  Octavian SOVIANY; Am fost un copil reușit? ( 4) …

CONEXIUNI –  Ștefan  POPESCU; Fragmentarium…

COSMOSUL  DIN  NOI  –  Ioan N. RADU; Oamenii de ieri  ai  Târgoviștei…

STRATEGII  DE  DISTANȚARE –  Petre  STOICA; „Școala altfel” sau în nici un fel?…

CULTURĂ  ȘI  ISTORIE – Radu  STATE; Unde mai mergem astă seară, la Târgoviște…

ÎN  CALEA  LUPILOR  DE  IERI  ȘI  DE  AZI – Constantin  VAENI; A murit  Stalin…

CULTURA  LA  MARGINEA  ȘOSELEI  –  Teodor Constantin  BÂRSAN; Abolirea bunului simț…

CUȚITUL CU  tEIȘ –  Gabriel  ENACHE; Reportaj literar…

DEPOZIT  ELECTRONIC – Ovidiu  IVANCU; Despre profesorul de ieri și de azi…

ARTIFICII  DE  LÂNGĂ  SERELE  CU  FLORI – Mariana OPREA  STATE; De-a valma…

ÎNSEMNĂRI  MORALE  –  Gabriela  MARIN; Timpul care ni s-a dat…

PRIETENII  CULTURII  DE  SÂMBĂTĂ – Radu  PETRESCU-MUSCEL; Ostenitori ai Seminarului Monahal Cernica-Ilfov:  Chesarie Păunescu şi Gheorghe Cotenescu…

LA BORTA  RECE – Radu  PĂRPĂUȚĂ;  Deliciile materiei…

SUBSTITURI, confesiuni americane, episodul 7  – Dana  NEACȘU…

JI-PISME  DE  SÂMBĂTĂ  –  Puiu  JIPA;  Zece  altfel  de  poeme…

MELANCOLII  –  Constanța  POPESCU;  Două poeme…

RAFTUL  CU  POEME  –  Ioan  VIȘTEA; Unii și alții…

JUNIOR  DE  WORCESTER –  Bogdan Mihai  VLĂDUCĂ; Manifest pentru România…

JUNIORI  DE  CARABELLA  –  Marius  Alexandru  DINCĂ; Despre ziua în care vrei să pleci departe, dar stai…

JUNIORI  DE  CARABELLA – Daria  STEMATE; De primăvară…

CORESPONDENȚE  SUBIECTIVE  –  Erica  OPREA; Arta nu e o meserie…

PICĂTURA  CHINEZEASCĂ…