De câţiva ani, avem în programul şi programa şcolară o săptămână specială, identificată prin pretenţioasa sintagmă „Şcoala altfel”. De ce ar trebui să fie şcoala „altfel” decât este de obicei nu cred că mai este un motiv de dispută sau de dileme interioare pentru nimeni, mai ales după ce, în ultima vreme, învăţământul a fost ţinta preferată a tirului executat de presă, minister şi părinţi.
De la bun început, formularea „şcoala altfel” este nefericit aleasă, tocmai pentru că presupune recunoaşterea indirectă a neajunsurilor şi sincopelor din sistem în celelalte 35 de săptămâni ale anului şcolar. „Altfel” presupune în mod implicit că, în restul timpului, este „la fel”. Atunci când porneşti de la prezumţia că trebuie să faci ceva deosebit, ieşit din comun, pentru a oferi o altă abordare a şcolii înseamnă că, cel puţin intuitiv, înţelegi că ceva nu este în regulă sau, într-un caz mai fericit,că este prea banal, prea împotmolit în tipare, prea monoton.
Simptomatic pentru modul în care funcţionează societatea românească, problema este abordată greşit. Cele cinci zile de schimbare şi de gândire în afara tiparelor prestabilite nu au cum să remedieze tarele unui sistem care, de multe ori, este un mecanism gripat şi cantonat în programe şcolare inflexibile şi activităţi repetitive până la exasperare, al căror efect se vede cel mai clar în lipsa acută de creativitate şi de gândire a elevilor.
Premisa de la care porneşte demersul ce fundamentează „Săptămâna altfel” este că elevul are libertatea de a alege ceea ce vrea să înveţe şi activităţile la care să participe. Evident, nu este nimic greşit în a implementa această filosofie. Greşit este să o aplici doar câteva zile, mai ales când şcoala a devenit un tăvălug ce nivelează gândirea, încorsetează mintea în şabloane şi limitează evoluţia vârfurilor. Din acest punct de vedere, „şcoala la fel”, cea pe care o trăim de-a lungul şi de-a latul celor două semestre, este perfect adaptată la societatea distopică în care ne zbatem să supravieţuim, în care valorile sunt marginalizate, iar mediocritatea este ridicată la rang de artă.
Săptămâna de şcoală alternativă este, cel puţin din punctul meu de vedere, singura în care elevului îi este permis să aibă o părere în ceea ce priveşte alegerea activităţilor în care vrea să se implice, ca să nu folosesc un termen prea pretenţios cum ar fi curriculum. Acele cinci zile sunt singurele în deplină concordanţă cu metodele alternative de predare şi evaluare, pe care, oricât de mult mi-ar plăcea să le pun în practică în permanenţă, le evit uneori. Nu din comoditate, nu din neştiinţă, nu din plafonare, ci dintr-o acută şi enervantă lipsă de timp. Pus în situaţia de a alege între parcurgerea integrală a programei şi abordarea „user friendly”, dar incompletă a acesteia, orice profesor normal la etajele superioare optează pentru prima variantă. Motivele alegerii ţin de apariţia implacabilă a unor simulări şi examene naţionale care urmăresc doar litera, nu şi spiritul disciplinei vizate. În acest cerc vicios şi viciat, dacă elevul nu trece cu bine examenul înseamnă că profesorul nu şi-a făcut treaba, părinţii sunt nemulţumiţi, responsabilii din educaţie şi mai nemulţumiţi, presa are material de rumegat o perioadă, se fac statistici seci şi greşit fundamentate, în care se compară mere cu pere şi micşunele, iar circul se reia an de an.
Când se trage linie, nu mai interesează pe nimeni dacă metodele de predare aplicate la clasă au fost cele de pe vremea vizigoţilor sau cele din mileniul în care trăim, dacă programele şcolare sunt prea aglomerate, dacă elevii au învăţat sau nu. În metamorfoza strâmbă a cunoştinţelor în note şi medii, elevul ca persoană dispare şi devine un produs finit.
Aşadar, ce schimbă până la urmă „Şcoala altfel” în cele cinci zile mari şi late ? Nimic. Este doar o perioadă mai destinsă, o mică vacanţă, o rupere de ritm în noianul de ore desfăşurate la proba liber-impusă. Şi, ca o ironie, după ce elevilor li se arată că şcoala poate fi antrenantă şi interesantă, se revine la călduţa şi patentata rutină a învăţatului după reţete prescrise. Este doar o săptămână de discipline cu adevărat opţionale într-un an de materii obligatorii, unele dintre ele enervante şi inutile. În definitiv, cine ţine cont de ceea ce vor elevii ?
Ce mi-aş dori eu (ca profesor şi ca părinte) de la şcoala „altfel” ? Grupe de grădiniţă în care copiii să nu mai fie precum sardinele în cutie, clase cu cel mult 15 elevi, programe şcolare mai puţin stufoase, examen de admitere la liceu (şi doar la disciplinele profilului pe care copilul îl va urma), mai puţine materii, mai multă practică şi mai puţină teorie, depolitizarea învăţământului, respectarea în totalitate a legii învăţământului, finanţare suficientă, programe de formare utile, examen de admitere la facultate, universităţi care să nu mai scoată analfabeţi cu diplome pe bandă rulantă, schimbarea unor mentalităţi învechite şi ineficiente. Şi atunci va mai fi nevoie de o săptămână banală, fiindcă şcoala ar fi permanent altfel.
PETRE STOICA este absolvent al Facultății de Litere, la Universitatea „Ovidius” din Constanța, profesor, traducător și, cum zice, scriitor de ocazie, cinic din fire, cu cei din jur, dar mai ales cu sine însuși…
Citeşte şi
ROMAN FOILETON – Ionuț CRISTACHE; Calendarul cu patimi ( ediția a doua ), episodul doi…
CULTURA ONLINE – Daniel TACHE; Teoria conspirației, Rusia și cutia Pandorei…
ÎN LOC DE CRONICĂ TEATRALĂ – Ionuț CRISTACHE; Iarăși furioasele…
LECȚIA DE ZBOR – Ioana PIOARU; Wes, maestrul cofetar…
PLIMBĂRI BUCUREȘTENE – Cătălina CRISTACHE; Călătorii, experiențe…
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE – Mihaela MARIN; De ce nu merg lucrurile bine în România…
REFLECȚII MINORE – Alexandru IACOB; Două poeme…
SOVIANYSME – Octavian SOVIANY; Am fost un copil reușit? ( 4) …
CONEXIUNI – Ștefan POPESCU; Fragmentarium…
COSMOSUL DIN NOI – Ioan N. RADU; Oamenii de ieri ai Târgoviștei…
CULTURĂ ȘI ISTORIE – Radu STATE; Unde mai mergem astă seară, la Târgoviște…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – Constantin VAENI; A murit Stalin…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI – Teodor Constantin BÂRSAN; Abolirea bunului simț…
TERAPII ÎNGÂNDURATE – Ioan VIȘTEA; Despre Ucraina, cu resemnare. Trei scenarii, oricum, pierzătoare…
CUȚITUL CU tEIȘ – Gabriel ENACHE; Reportaj literar…
DEPOZIT ELECTRONIC – Ovidiu IVANCU; Despre profesorul de ieri și de azi…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI – Mariana OPREA STATE; De-a valma…
ÎNSEMNĂRI MORALE – Gabriela MARIN; Timpul care ni s-a dat…
LA BORTA RECE – Radu PĂRPĂUȚĂ; Deliciile materiei…
SUBSTITURI, confesiuni americane, episodul 7 – Dana NEACȘU…
JI-PISME DE SÂMBĂTĂ – Puiu JIPA; Zece altfel de poeme…
MELANCOLII – Constanța POPESCU; Două poeme…
RAFTUL CU POEME – Ioan VIȘTEA; Unii și alții…
JUNIOR DE WORCESTER – Bogdan Mihai VLĂDUCĂ; Manifest pentru România…
JUNIORI DE CARABELLA – Marius Alexandru DINCĂ; Despre ziua în care vrei să pleci departe, dar stai…
JUNIORI DE CARABELLA – Daria STEMATE; De primăvară…
CORESPONDENȚE SUBIECTIVE – Erica OPREA; Arta nu e o meserie…
Facebook
WhatsApp
TikTok
Vorba tiganilor din scolile Craiovei… „Cind incepe scoala invers, doamna?”