Primele mele jucării au fost un ursuleț de cârpă, un clovn (tot de cârpă, pe care îl chema Breckner, ca pe băcanul de vizavi și care, dacă îl apăsai pe piept știa să bată din palme), mai multe seturi de cuburi, un camion de lemn (mi-l meșterise un frate de-al bunică-mii, care poseda o cocoașă de toată frumusețea), un trenuleț (tot de lemn ) cu trei sau patru vagoane…
N-am putut să mă bucur de trenulețele cu cheiță (sau pe urmă cu baterie), care circulau pe șine, treceau prin gări, pe poduri, pe sub tunele…. Ele depășeau posibilitățile financiare ale părinților mei.
Am avut în schimb alte jucării cu arc, mai modeste: un avion care se dădea peste cap, o tiribombă, un vaporaș de plastic, o broscuță care făcea sărituri caraghioase, o mașinuță care pornea atunci când apăsai pe capul șoferului.
Nu apucam însă să mă joc prea mult cu aceste minunății. Mă plictiseam destul de repede și mult mai interesant decât jocul mi se părea să văd ce au ele înăuntru, așa că (până am învățat să le demontez singur), îl puneam pe tata să le desfacă, pentru ca să le pot cerceta măruntaiele.
Tata a fost de altfel primul meu tovarăș de joacă. Îmi făcea construcții din cuburi (se pricepea la asta mai bine ca mine), jucării de hârtie, îmi aducea soldați de plumb, juca domino, maroco, piticot, „nu te supăra, frate” sau păcălici, ba ne jucam împreună chiar de-a v-ați ascuns…Am impresia că aceste jocuri îl amuzau și pe el, care era o fire destul de naivă și destul de copilăroasă.
Tot tata îmi desena vapoare, mașini și locomotive (mereu cu măruntaiele la vedere), îmi arăta literele de tipar (urma să am ceva mai târziu și un abecedar) și datorită lui am descoperit pe la vreo cinci ani cum se leagă literele ca să formeze cuvinte. Am fost atât de fericit că reușisem să citesc singur cu chiu cu vai câteva propoziții încât n-am dormit o noapte întreagă de bucurie.
Și tot cu tata mergeam la plimbare. Unul din locurile mele preferate era Gara Mică de la capătul străzii, despre care v-am mai povestit. Îmi plăceau trenurile și locomotivele (cu aburi), ce să mai spun de automotoare sau de locomotivele Diesel care mai apăreau și ele din când în când…Sau de trenurile încărcate cu tancuri, care mergeau în 1956 să înăbușe revoluția din Ungaria…Pentru că tatăl meu era un om extrem de sociabil și avea o grămadă de cunoștințe. puteam cerceta și locurile mai ascunse ale gării, cum ar fi de exemplu biroul de mișcare, unde am văzut pentru prima oară în viața mea cum arată un telegraf. Cel mai mare miracol s-a produs însă atunci când tata a reușit să mă urce la bordul unei locomotive. Imaginați-vă ce specatacol au putut fi pentru mine focul care ardea în cazan, mulțimea de robinete, manete și manivele, de „ceasuri” care indicau tot felul de lucruri misterioase. Doamne, și ce frumos mai era mirosul de fum de locomotivă, pe care cred că n-o să-l uit toată viața.
Dar, deși am fost atât de apropiat în copilărie de tata, din firea lui am moștenit foarte puțin. El era un om bun și sensibil, poate chiar prea sensibil, care plângea foarte ușor și avea un soi de ingenuitate pentru care nu pot acum decât să-l invidiez. Și mai era și ceea ce se cheamă un cap tehnic: de la el am auzit pentru prima dată cuvinte pline de taină cum ar fi turbină, acumulator sau bobină de inducție, care sunau în urechile mele de copil prostovan ca niște versuri de Mallarme. Au fost și astea, în felul lor, niște lecții de poezie. Căci am început să cred că poezie e atunci când nu înțelegi…
OCTAVIAN SOVIANY este membru al Uniunii Scriitorilor, a primit trei premii ale Asociației Scriitorilor din București, a fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară…
Citeşte şi
ROMAN FOILETON – Ionuț CRISTACHE; Calendarul cu patimi ( ediția a doua ), episodul doi…
CULTURA ONLINE – Daniel TACHE; Teoria conspirației, Rusia și cutia Pandorei…
ÎN LOC DE CRONICĂ TEATRALĂ – Ionuț CRISTACHE; Iarăși furioasele…
LECȚIA DE ZBOR – Ioana PIOARU; Wes, maestrul cofetar…
PLIMBĂRI BUCUREȘTENE – Cătălina CRISTACHE; Călătorii, experiențe…
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE – Mihaela MARIN; De ce nu merg lucrurile bine în România…
REFLECȚII MINORE – Alexandru IACOB; Două poeme…
SOVIANYSME – Octavian SOVIANY; Am fost un copil reușit? ( 4) …
CONEXIUNI – Ștefan POPESCU; Fragmentarium…
COSMOSUL DIN NOI – Ioan N. RADU; Oamenii de ieri ai Târgoviștei…
STRATEGII DE DISTANȚARE – Petre STOICA; „Școala altfel” sau în nici un fel?…
CULTURĂ ȘI ISTORIE – Radu STATE; Unde mai mergem astă seară, la Târgoviște…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – Constantin VAENI; A murit Stalin…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI – Teodor Constantin BÂRSAN; Abolirea bunului simț…
TERAPII ÎNGÂNDURATE – Ioan VIȘTEA; Despre Ucraina, cu resemnare. Trei scenarii, oricum, pierzătoare…
CUȚITUL CU tEIȘ – Gabriel ENACHE; Reportaj literar…
DEPOZIT ELECTRONIC – Ovidiu IVANCU; Despre profesorul de ieri și de azi…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI – Mariana OPREA STATE; De-a valma…
ÎNSEMNĂRI MORALE – Gabriela MARIN; Timpul care ni s-a dat…
LA BORTA RECE – Radu PĂRPĂUȚĂ; Deliciile materiei…
SUBSTITURI, confesiuni americane, episodul 7 – Dana NEACȘU…
JI-PISME DE SÂMBĂTĂ – Puiu JIPA; Zece altfel de poeme…
MELANCOLII – Constanța POPESCU; Două poeme…
RAFTUL CU POEME – Ioan VIȘTEA; Unii și alții…
JUNIOR DE WORCESTER – Bogdan Mihai VLĂDUCĂ; Manifest pentru România…
JUNIORI DE CARABELLA – Marius Alexandru DINCĂ; Despre ziua în care vrei să pleci departe, dar stai…
JUNIORI DE CARABELLA – Daria STEMATE; De primăvară…
CORESPONDENȚE SUBIECTIVE – Erica OPREA; Arta nu e o meserie…
Facebook
WhatsApp
TikTok
