Agenda parlamentară: Dumitru Lupescu (USR) – Leș, cel mai jignitor gest al unui politician român la adresa armatei române

Magazin Orient

 Declarație de presă

Ca ofiter superior în retragere din ARMATA ROMÂNIEI, nu pot trece cu vederea cel mai jignitor gest al unui politician român la adresa ARMATEI ROMÂNIEI.
Problema este că gestul a fost făcut de persoana nominalizată de actuala coaliție aflata la guvernarea României, să conducă destinele ARMATEI.
Astfel, în data de 01.03.2019, aflat la Bistrița pentru a participa la Ceremonia de repatriere a militarilor Batalionului 812 Infanterie, ministrul apărării naționale, dl Gabriel Leș, a considerat, în timp ce prin fața sa defilau trupele recent întoarse din misiune din Afganistan, că este mai potrivit momentului să își verifice și urmărească apelurile și SMS-urile pe telefon, decât să îi salute sau măcar privească pe cei care îi acordau onorul (nemeritat pentru acest gest).
Comportamentul arătat anterior este INCALIFICABIL deoarece, pe lângă faptul că încalcă Protocolul stabilit pentru astfel de situații, protocol ce trebuie respectat cu strictețe de toți cei prezenți, cu atât mai mult de înalții oficiali, denotă o totală lipsă de respect la adresa militarilor care defilau, a unității care îl primise cu cel mai înalt onor, hainei militare, ARMATEI ROMÂNE și se constituie într-o ofensă de neadmis la adresa nu numai a Armatei Române ci și a României, a însemnelor naționale. Aceasta și pentru că haina militară, drapelele militare care erau purtate pe timpul defilării, decorațiile care erau prinse pe acele drapele și pe piepturile militarilor, gradele militare, REPREZINTĂ tot atâtea ÎNSEMNE NAȚIONALE pe care domnul Gabriel Leș le-a întinat, jignit, disprețuit și ofensat prin gestul său.
Ca ofiter al armatei (aflat in retragere), mă consider profund ofensat de atitudinea actualului ministru al apărării nationale și consider că nici o scuză nu poate șterge această ofensă.

Ca urmare, DEMISIA DE ONOARE, domnule ministru!

Lt.col.(rtr) Dumitru Lupescu,
Deputat de Dâmbovița

Valeriana Comedie




Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

: 2 ganduri despre “Agenda parlamentară: Dumitru Lupescu (USR) – Leș, cel mai jignitor gest al unui politician român la adresa armatei române

  • 5 martie 2019 at 13:38
    Permalink

    Chestiunea este daca isi va DEMISIA DE ONOARE! 😟😟😟👍

    Reply
  • 5 martie 2019 at 13:35
    Permalink

    Un gest care nu-face cinste ministrului apărării Gabriel Leș! Așa ceva nu ai voie sa faci niciodată ! Este genul de om parvenit intrat in politica ca sa obțină oarece avantaje personale! Un neisprăvit care nu face cinste Armatei Romane!
    Ca sa închei , este extrem de jignitor și gestul nu trebuie lăsat neobservat!
    Probabil ca avea sms-URI de la infractorul Liviu Dragnea care probabil ii spunea cam așa , bai Leș cum este cu licitația de corvete ( sau curvete scuzați va rog) ca ma presează olandezii de la Damien ca altfel nu -i intra mălaiul) , mare borfaș acest Liviu Dragnea dacă era pe timpul lui ceașca îl mânca sigur bulaul! Este un oportunist al acestei perioade Și baiatu’ da cu tifla , dar ii vine rândul in curând. Chestiunea este cât îl mai suportam pe acest infractor dovedit!

    Reply

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro