ortooxacell kiss2022.gif Flax

Târgovişte: Europarlamentarul PNL Adina Vălean, despre ruperea USL şi coalizarea dreptei

 Europarlamentarul PNL Adina Vălean s-a aflat vineri într-o vizită la Târgovişte pentru  a se întâlni cu activul de partid dar şi pentru a participa la un eveniment cultural prganizat de liberali. Vălean a susţinut şi o conferinţă de presă în care a vorbit, printre altele de ruperea USL şi crearea unei forţe unite de dreapta.

Europarlamentarul PNL consideră ruperea alianţei un avantaj pentru liberali, subliniind  că cele două forte politice nu mai puteau merge împreună pe acelaşi drum politic şi considerând că PSD este vinovat de ruperea USL prin nerespectarea protocolului: “Eu, datorită istoriei mele personale şi felului în care am văzut eu lucrurile începând cu anii ’90 încoace, nu am avut niciodată o apetenţă sau încredere în cei din PSD. De altfel, nici în politicile socialiste europene nu cred prea mult, mi se pare ca sunt daunătoare grav economiei şi nu fac, în fond, să aducă nicio plusvaloare vieţii cetţtţenilor, deşi pretind că asta ar fi ţinta lor… Eu am crezut că USL reprezintă un contract între două partide diferite care îşi propun împreună să atingă un anume obiectiv politic. În momentul, însă, în care unul dintre parteneri nu mai respectă contractul, nu are sens să mai ramâi alături de el. Problema pentru PNL a fost cu atât mai gravă cu cât, practic, în acest Guvern Ponta noi nu am reuşit să ne transmitem mesajele şi măsurile liberale către electoratul de dreapta pe care dorim să îl reprezentăm. Eram într-o situaţie imposibilă. Adică, ce să facem? După umarul domnului Ponta să spunem: am vrea să facem cutare măsura, dar nu ne lasă domnul Ponta. În felul acesta lucrurile nu aveau cum să continue”, a precizat, la Târgovişte, europarlamentarul PNL, Adina Vălean.

Dacă USL e istorie, Adina Vălean nu vede în viitorul apropiat o construcţie politică nouă, care să strângă toate forţele de dreapta. Totuşi ar putea avea loc o coalizare a electoratului de dreapta care ar putea susţine, mai energic, partidele din această parte a eşicherului politic. ”Nu cred că în România, în anul 2014, se va mai face o forţă politică nouă. Vedeţi eu am şi experienţa politicii din Parlamentul European, în care nu exista Putere şi Opozişie, majorităţile se crează în funcţie de subiect şi de politica publică pe care o promovezi. Cu alte cuvinte, totuşi, un anume tip de mesaj adresat electoratului de dreapta cred că va trece şi cred că cei care votează aceste diferite partide, unele de dreapta, altele care îşi spun de dreapta, s-ar putea ca ei să facă o coaliţie în susţinerea reprezentanţilor dreptei: o coalitie a electoratului, nu a politicienilor”, a declarat Adina Valean.

Vălean candidează pentru al treilea mandat de europarlamentar, fiind a doua pe lista de candidaţi ai partidului.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media