E clar, pragul 2015 pentru trecerea României la euro este o utopie. Se vorbește, azi, despre avantajele adoptării monedei unice. S-ar reduce riscul turbulențelor monetare, ar fi disciplinate politicile economice românești. S-ar reduce prima de risc la împrumuturile externe și ar fi posibilă o stabilizare a dobânzilor.
Pentru fiecare dintre noi, ca simplii cetățeni, se spune că ar fi eliminat riscul de evoluție aratei de schimb, ar crește transparența prețurilor, iar volumul schimburilor externe ar spori.
Lecția de economie aplicată presupune, însă, costuri și riscuri importante. Dificultatea de a stabili corect paritatea cu care se face trecerea la euro este foarte mare. De asemenea, unele șocuri nu vor mai putea fi ajutate de politicile monetare și pot să apară asimetrii în transmiterea acestor politici.
Așadar, 2015 nu mai este un termen realist, se spune că intervalul acesta de timp nu mai reprezintă o țintă pentru România. Totuși, dacă acest interval va depăși anul 2019 e de rău!
Abia aștept să-i dau o lecție și vecinului meu, ca să știe omul cum va primi el pensia (de 390 lei) în euro și ce mari avantaje îl așteaptă. Îl învăț cum este cu vestitul curs valutar…
Apoi, îl voi sfătui, desigur, ca prima lui investiție să fie un portofel mai mic, pentru noile monede UE pe care i le va aduce poștașul. Va fi ca un medicament pentru reumatismul lui accelerat. Face mișcări mai puține…
Altfel, vom învăța, mai departe, cum să calculăm viteza vântului care bate prin buzunarele noastre. În lei, în euro…
Oricum, vecinul meu nu va avea o pensie mai mare de 80 de euro, să tot trăiești, coane Băse,Victoraș sau Crinișor și voi ceilalți…