ortooxacell kiss2022.gif Flax

Elevele de 10 ale Târgoviştei au fost premiate astăzi

Cele cinci eleve de 10 ale Târgoviştei, Ana Maria Iancu  (C.N.Ienăchiţă Văcărescu), Carmen Constantin (C.N.Ienăchiţă Văcărescu), Roxana Făşie (Grup Şcolar Voievodul Mircea), Andreea Stănescu (C.N.C.Carabella) şi Ştefana Oros (Liceul de Arte Bălaşa Doamna), au fost premiate astăzi de Consiliul Local Târgovişte cu câte 2000 de lei, pentru performanţa lor. Iniţiativa acordării acestei sume de bani pentru fiecare din cele cinci absolvente a aparţinut liderului de grup al PSD din Consiliul Local, Cristian Stan, şi a fost îmbrăţişată de toţi consilierii locali, iar astăzi, înainte de şedinţa de consiliu local, primarul municipiului, Gabriel Boriga le-a înmânat elevelor premiile în aplauzele consilierilor, care le-au felicitat pe tinere pentru rezultate.

Şi anul trecut, cele două eleve de 10 ale Târgoviştei, ambele de la C.N.Ienăchiţă Văcărescu, au fost premiate de administraţia locală, tot cu aceeaşi sumă de bani.

Nu numai municipalitatea le-a premiat astăzi pe absolventele de 10, ci şi deputatul de Moreni, Stanciu Zisu, care le-a oferit tuturor celor 6 tinere, inclusiv Silviei Pleşea, absolventa din Pucioasa, din partea lui, câte o mică sumă de bani, în cadrul unei şedinţe festive organizată la sediul judeţean al PSD.

Următorul premiu oferit absolventelor va fi din partea Guvernului, care a adoptat luna aceasta o Ordonanţă de urgenţă în baza căreia urmează să fie premiaţi toţi absolvenţii de clasa a XII-a care au obţinut media 10 la examenul de Bacalaureat 2013.  Premiile sunt în valoare de 3.000 de lei pentru fiecare absolvent.

olimpice1

 

Citeşte şi Ele sunt fetele de 10 la Bac cu care se mândrește Dâmbovița

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media