ortooxacell kiss2022.gif Flax

Sanitas Dâmboviţa: Stimulentul financiar acordat celor care tratează pacienţi Covid 19 se va acorda şi după încetarea stării de urgenţă?

  • „La 15 mai se închide starea de urgenţă, dar pandemia, epidemia rămâne în continuare, COVIDUL nu dispare la 15 mai” Claudiu Barbu, preşedintele Sanitas Dâmboviţa.

Cadrele medicale care lucrează cu pacienţi infectaţi cu COVID 19 mai primesc stimulentul financiar plătit din fonduri europene în cuantum de 2500 de lei şi după data de 15 mai 2020, când s-a anunţat oficial  încetarea  stării de urgenţă? Aceasta este problema pe care o ridică preşedintele Sindicatului Sanitas Dâmboviţa, Claudiu Barbu tuturor factorilor decidenţi, mai ales că, spune acesta, COVIDUL nu dispare la 15 mai.

 „În momentul de faţă încercăm să găsim soluţii, s-a discutat la nivel de federaţie sindicală, dar şi cu ministerul, atât cât s-a putut în acele discuţii online pentru că altfel nu a fost posibil. Aceeaşi discuţie am avut-o şi la nivelul conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte (SJUT) legată de majorarea sporurilor, acolo unde este posibil, pentru persoanele care îngrijesc pacienţi posibil infectaţi sau infectaţi, pentru că aici avem o problemă destul de importantă.

Acel stimulent financiar ( n.n. de 2500 de lei) este acordat doar pe perioada stării de urgenţă şi din câte ştiu eu la 15 mai se închide starea de urgenţă, dar pandemia, epidemia rămâne în continuare, COVIDUL nu dispare la 15 mai. Trebuie să se găsească o soluţie! În acest sens noi am purtat discuţii cu conducerea spitalului, am făcut şi adrese, s-au făcut şi la nivel naţional discuţii, dar rămâne de văzut finalitatea lor. Va trebui să se găsească şi o sursă de finanţare pentru că altfel vom depăşi acel procent de 30% pe care ni-l pune în cap legea salarizării”, a precizat Claudiu Barbu, preşedintele Sanitas Dâmboviţa.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media