Radu Popa: Țuțuianu, “un perfect arivist nebun” promovat de comuniști, folosit de securiști

   Fostul deputat de Târgoviște, Radu Popa, în trecut consilier personal al fostului premier Victor Ponta, a comentat pe pagina sa de facebook prima conferință de presă a senatorului Adrian Țuțuianu, ținută de la masa ProRomânia Dâmbovița. Popa este unul din personajele des atacate de Adrian Țuțuianu, deși a fost unul de oamenii de încredere a lui Victor Ponta, Țuțuianu fiind convins,însă, că fostul deputat are un rol în înregistrarea în care  fostul lider PSD Dâmbovița își critica sau jignea colegii și care i-a adus excluderea din partid.

   Popa folosește, des, pentru Adrian Țuțuianu apelativul de Cerculeț. Este vorba despre o porecla atribuită acestuia în perioada în care conducea Consiliul Județean și care face referire la un joc, considerat fără noimă, în care copiii conduc un cerc cu un băț și încearcă să îl țină în echilibru, în mers, cât mai mult posibil.

  Fostul deputat consideră că Adrian Țuțuianu, în discursul de la ProRomânia Dâmbovița, a folosit repere din comunism, dar și că acesta a avut un conflict cu limba română în timpul acestuia și cere parlamentului niște modificări “pentru a nu lăsa impresia că marea achiziție politică a ProRomânia este doar un incult agresiv din Micloșani care a fost promovat de comuniști, ”pe vremea alaltă”, cum spune el și, ulterior, folosit de securiști, care au văzut în el un perfect arivist nebun.” Recent istoricul Marius Oprea a declarat pe un post de televiziune că a fost exmatriculat dintr-un cămin studențesc în 1987 la cererea Securității, de un consiliul condus de studentul, la vremea respectivă, Adrian Țuțuianu:  “Consiliul Asociației Studenților Comuniști din Complexul Grozăvești, prezidat de Adrian Țuțuianu, a luat decizia exmatriculării mele din cămin – instigasem la o grevă împotriva “serviciului pe palier”, umilitoarea substituire a noastră, a studenților, unor femei de serviciu, în numele “autogospodăririi” a povestit Oprea în evz.ro.

   “Cerculeț a făcut conferință de presă unde a comis patru faulturi grosolane împotriva gramaticii de clasa a IV-a și a vorbit într-o limbă română asimilată, folosind repere din comunism-”rata de acumulare”-și două teme populiste.

Referindu-se la Regulamentul Camerei Deputaților el a spus că ”există două decizii a Curții Constituționale”.

Apoi, atacurile au continuat și când a fost întrebat despre amnistie și grațiere a spus că e nevoie de o ”abordare mai completă” și că România are nevoie de un ”sistem judiciar mai adecvat.”

Războiul sângeros al Luceafărului cu gramatica nu s-a oprit nici aici. Bănuind că îi duce cineva dorul, el a atras atenția auditoriului printr-o altă contuzie gramaticală: ”voi fi foarte prezent și în țară și în județ.” De lângă el, Jean Marinescu îl bruia, considerându-se util, dar nimic nu putea opri masacrul prea puțin ”pro” și prea mult contra limbii române.

Acum, că ne-am liniștit că Țuțu nu va fi – cum ar spune el – ”foarte absent” de pe retina publică, îl rog pe fostul meu coleg Victor Ponta să facă un amendament prin grupul senatorial care nu există- ”Unirea” -și să modifice gradele de comparație admise de limba română, cât și acordurile pronumelor posesive tocmai pentru a nu lăsa impresia că marea achiziție politică a ProRomânia este doar un incult agresiv din Micloșani care a fost promovat de comuniști, ”pe vremea alaltă”, cum spune el și, ulterior, folosit de securiști, care au văzut în el un perfect arivist nebun.” a scris Popa.


Valeriana



Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro