Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif kiss2025a.jpg

ELECTORAL: Gabriel Cioacă – Trei motive ca, pe 25 mai, să te duci la vot!

Liberalii dâmbovițeni au făcut astăzi un apel, prin purtătorul de cuvânt Gabriel Cioacă, la electoratul din județul nostru ca pe data de 25 mai,  să se prezinte la vot. Cioacă a atras atenția asupra a ceea ce a numit o „temă perversă de campanie”: pentru că toţi politicienii sunt la fel, de ce să mai … Citește mai mult

Profesorii i-au cerut ministrului Pricopie banii de navetă

Ministrul Educației Remus Pricopie s-a aflat, astăzi, în Dâmbovița unde  a participat la inaugurarea unor unități de învățământ, dar și la o dezbatere pe teme de învățământ, la care au fost convocate sute de cadre didactice. Convocarea s-a făcut la nivel de Inspectorat Școlar, fiind solicitate directorilor unităților de învățământ liste nominale cu persoanele participante. … Citește mai mult

ELECTORAL: Viorica Dăncilă, mesaj pentru medicii veterinari, de ziua lor

Europarlamentarul Viorica Dăncilă, candidat pentr un nou mandat pe lista alianţei PSD – UNPR – PC,  a transmis astăzi pe pagina sa de Facebook, o urare tuturor medicilor veterinari, cu ocazia zilei internaţionale a acestei profesii. “Ne-am obișnuit să considerăm, și pe bună dreptate, medicul veterinar ca fiind acea persoana care se preocupă să acorde … Citește mai mult

ELECTORAL: Claudiu Dumitrescu- „Oamenii ne spun în șoaptă, să-i scăpăm de regimul acesta”

Claudiu Dumitrescu, purtător de cuvânt al PDL Dâmboviţa şi candidat al partidului pentru Parlamentul European a afirmat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă că la nivelul judeţului există o stare de teamă în rândul populaţiei, generată de presiunile partidului aflat la putere. „Nu am mai văzut, din anul 2004, atât de multă teamă în … Citește mai mult

Cetățenii sesisează! Capre crescute printre blocuri, în Târgoviște

Stimata redactie, Sunt un locatar al microraionului 2 si as vrea, cu sprijinul dvs., sa sesizez o situatie anormala pentru Targovistea anului 2014: la cativa metri de blocuri si de alte locuinte, pe str. NISTRULUI, se cresc animale de ferma,respectiv capre, care degaja mirosuri pestilentiale fie ca este vreme frumoasa, fie ca ploua. De asemenea, … Citește mai mult

DSP confirmă lipsa medicamentelor pentru HIV, în timp ce Spitalul minimalizează problema

Informația publicată de Gazeta Dâmboviței, în urmă cu două zile, privitoare la problema bolnavilor de HIV, care au fost lăsați fără medicamente din cauza incapacității de coordonare corectă a activității spitalului de către managementul actual,  a fost confirmată de DSP Dâmbovița care a trimis redacției Gazeta Dâmboviței un punct de vedere, după ce am solicitat … Citește mai mult

„Mesajul meu antidrog” și-a desemnat câștigătorii

Ieri au fost premiați cei mai ingenioși elevi, care au participat la concursul național „Mesajul meu antidrog”. Acesta se află la cea de-a XI-a ediție și este organizat de Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Dâmbovița în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Dâmbovița, Crucea Roșie Dâmbovița, care a oferit și premiile, Inspectoratul de Poliție și … Citește mai mult

Sâmbătă e Noaptea Muzeelor. Vezi aici programul!

Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte se alătură şi în anul acesta programului cultural european „Noaptea Muzeelor”, iniţiat de Ministerul Culturii  din Franţa, ajuns la cea de-a X-a ediție.  La fel ca şi la ediţiile precedente, muzeul va fi deschis între orele 18:00 – 24:00, intrarea fiind liberă. Programul evenimentului: Ora 18:00 – „Till … Citește mai mult

„Imperiul foamei” dezbătut astăzi la Universitatea Valahia!

 Centrul Internaţional de Conferinţe al Universităţii „Valahia” din Târgovişte va găzdui astăzi, de la ora 10, o dezbatere științifică ocazionată de lansarea remarcabilei lucrări intitulate Imperiul foamei. Foametea artificială din URSS și impactul asupra spațiului românesc 1921-1922, 1031-1933, 1946-1947, operă redactată de istoricul și diplomatul de carieră Vadim Guzun de la Ministerul Afacerilor Externe și … Citește mai mult

Pas cu pas în EUROPA cool-turală

Profesorii pentru învățământul primar Nicoleta – Ionela Doamna și Elena Istrate ne-au trimis o mică povestioară despre cum au petrecut Albinuțele Vesele Ziua Europei. Și pentru că mai bine că doamnele profesor nu a surprins nimeni atmosfera plină de emoție și bucurie vă prezentăm articolul scris chiar de dumnealor: „7 mai 2014.  Fieni, Şcoala  „Diaconu Coresi”, … Citește mai mult

ELECTORAL: Vasile Lupaşc, un patriot târgoviştean pentru Parlamentul European

Scriitorul cunoscut pentru proiectele de promovare a istoriei naţionale, care a reuşit să ducă adevărata poveste a lui Vlad Ţepes la Hollywood, a hotărât să treacă la un alt nivel. El candidează pentru Parlamentul European pe listele Partidului Ecologist Român din dorinţa de a susţine România pe plan european şi de a încuraja românii să … Citește mai mult

Andreea Matei, proprietara unei ferme de iepuri, modernizate cu bani europeni, prin PNDR: “Cu ambiţie, poţi să obţii orice”

  Şi-a dorit să dezvolte o afacere de familie creată cu fonduri proprii şi a reuşit, cu bani europeni, iar acum nu vrea să se oprească aici. Este vorba despre o tânără dâmboviţeancă, Andreea Matei, care se ocupă, alături de părinţii săi, în satul Săteni, Aninoasa, de o mică fermă de 420 de iepuri, pe … Citește mai mult

TÂRGOVIȘTE: Ministrul Transporturilor, Dan Șova, a cerut amenzi și a promis tren!

Dan Șova, Ministrul Trasporturilor a venit la Târgoviște cu promisiuni electorale, dar și cu solicitarea amendării mai cu sârg a transportatorilor. Solicitarea a fost făcută la o întâlnire cu transportatorii, șefii instituțiilor cu rol de control, reprezentanți CFR și primari social democrați. Reuniunea a avut loc la Biblioteca Județeană. Cei mai șifonați au ieșit de … Citește mai mult

ELECTORAL: Ciprian Prisăcaru a taxat modul în care PSD face campanie la Târgoviște

Viceprimarul PDL Ciprian Prisăcaru a sancționat astăzi, în termeni duri, modul în care PSD face campanie electorală în Târgoviște. Prisăcaru i-a acuzat pe social-democrați că au murdărit cu afișe obiective de interes public, în ciuda declarațiilor populiste, că-și doresc o campanie civilizată. ”Avem locuri speciale de afișaj. Mă așteptam ca generația tânără de politicieni să … Citește mai mult

FOTO – VIȘINEȘTI: 10 000 de metri pătrați de pământ au luat-o la vale!

O alunecare de teren mai veche, din localitatea dâmbovițeană Vișinești s-a reactivat în urma ploilor din ultima vreme. 10 000 de metri pătrați de pământ s-au dislocat și au blocat albia pârâului Cricov. Autoritățile au intervenit cu  utilaje pentru deblocarea albiei, dar oamenii stau cu frica-n sân. În această seară se anunță ploi torențiale. Localnicii … Citește mai mult

Mihail Volintiru se mută la Târgoviște! Președintele PNL Dâmbovița caută casă

Președintelui PNL Dâmbovița, Mihail Volintiru, a început să-i placă în județul nostru. Volintiru a dezvăluit într-o conferință de presă că este în căutarea unei case în Târgoviște. Președintele PNL Dâmbovița a spus că a văzut mai multe imobile, dar că, încă, nu a găsit ce căuta. Volintiru este bucureștean și a fost numit la Dâmbovița … Citește mai mult

ŢIGARETE DE CONTRABANDĂ, DESCOPERITE ŞI RIDICATE DE POLIŢIŞTI

Doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru transportul ilegal a peste 46000 de ţigarete de contrabandă. La data de 13 mai a.c., poliţiştii specializaţi în investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, în colaborare cu efective de poliţie rutieră, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism în care se aflau doi bărbaţi, de 32 şi … Citește mai mult

Vrei să lucrezi în penitenciar? Vezi aici condițiile!

Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Mărgineni, recrutează candidaţi în vederea participării la concursul de admitere în instituţii de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, sesiunea 2014, pentru locurile repartizate sistemului administraţiei penitenciare, astfel: A.    Instituții de învățământ universitar: 1. Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Facultatea de Poliţie, specializarea „Ordine … Citește mai mult

E de bine! A scăzut numărul furturilor și tâlhăriilor

În perioada ianuarie-aprilie a.c., pe raza judeţului Dâmboviţa au fost înregistrate  1649 de infracţiuni de furt, cu 307 mai puţine comparativ cu perioada similară a anului 2013. Din numărul total al acestor infracţiuni, 187(-55) au fost furturi din locuinţe sau anexe gospodăreşti. Analizând locul comiterii, în mediul rural s-au produs 1026 de astfel de fapte, cu … Citește mai mult

Ministerul, cu ochii pe Spitalul Județean, după ce i-a lăsat pe bolnavii de HIV fără tratament!

Scandal imens la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, care a ajuns și la urechile Ministerului Sănătății. Asta după ce mai mulți pacienți cu HIV au fost lăsați cu schema de tratament incompletă. O asociație care apără drepturile acestora a sesizat cazul la minister, care a cerut rezolvarea de urgență a situației. Nu este prima dată … Citește mai mult

78 de locuri gratuite în tabere, pentru studenţii târgovişteni

Anul acesta, prin programul naţional „Tabere studenţeşti” al Ministerului Tineretului şi Sportului, sunt alocate Universităţii „Valahia” din Târgovişte 56 de locuri pentru studenţii cu rezultate deosebite, 12 locuri pentru cazurile sociale şi 10 locuri pentru Liga Studenţilor UVT. Iată repartizarea locurilor pe facultăţi! Condiţii de înscriere pentru beneficiari Taberele sunt organizate la munte şi la … Citește mai mult

ELECTORAL: Viorica Dăncilă – “Am promovat agricultura românească la Bruxelles”

 Europarlamentarul PSD Viorica Dăncilă, candidat pentru un al doilea mandat în PE, este unul dintre eurodeputații militanți în favoarea sprijinirii agriculturii românești, în contextul unei Europe care investește în acest domeniu: “Am sprijinit agricultura din România prin amendamentele aduse reformei Politicii Agricole Comune, am promovat agricultura românească la Bruxelles, am susținut reglementarea programelor de ajutorare … Citește mai mult

DIN NOU COD PORTOCALIU! Mâine plouă cu găleata! E posibil să bată și grindina

Comunicat de presă Atenționare Meteorologică – Cod Portocaliu, 14 – 15 mai 2014   Administrația Națională de Meteorologie a emis o ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ – COD PORTOCALIU,  valabilă și pentru județul Dâmbovița, astfel: –         pentru intervalul 14 mai (ora 16.00) – 15 mai (ora 02.00). Instabilitatea atmosferică se va manifesta în întreg  județului, unde vor fi … Citește mai mult

Joburi pentru dâmbovițeni, în Uniunea Europeană

Marea Britanie pune la dispoziţia persoanelor interesate să lucreze,  216 locuri de muncă  vacante, din care 214 pentru asistenţi medicali generalişti şi terapie intensivă, 3 asistenţi sociali şi 2 analişti programatori. Candidaţii sunt rugaţi să trimită CV model EUROPASS, în limba engleză  pe adresa de e-mail:[email protected] sau [email protected] Salariile  oferite sunt în funcţie de specializare … Citește mai mult

Informaţii inedite despre Vlad Ţepeş, într-un nou documentar marca Vasile Lupaşc

Târgovişteanul continuă proiectele de reabilitare a imaginii domnitorului român şi totodată de promovare a Târgoviştei şi Dâmboviţei. După documentarul „Dâmboviţa, jumătate de mileniu”, lansat în iunie 2012, Vasile Lupaşc lucrează în prezent la un nou film documentar – „Istorii despre Vlad Voievod Drăculea”, în scenariul căruia a folosit infomaţii din documente inedite. Este vorba despre … Citește mai mult

ELECTORAL: PPDD-iștii dâmbovițeni, plini de încredere pentru europarlamentare

PP DD Dâmbovița a organizat în ultima săptămână o serie de acțiuni specifice campaniilor electorale, care, spun liderii partidului, au avut un real succes printre oameni. Membrii partidului s-au mobilizat în acțiuni de stradă, au vorbit cu electoratul, au împărțit materiale de promovare și au lipit afișe. “PPDD face la o campanie curată.  Ne dorim … Citește mai mult

REVINE URGIA! Dâmbovița, din nou sub avertizare de COD GALBEN!

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică, valabilă de marţi de la ora 23.00 până joi la ora 18.00. Începând de marţi, de la ora 23.00, până miercuri, la ora 12.00, instabilitatea atmosferică  se va accentua în zona de nord a județului. De miercuri, de … Citește mai mult

BEC a decis: USL e mort cu acte și la Dâmbovița! PSD trebuie să își rupă singur afișele!

Astăzi, Biroul Electoral Central a admis sesizarea PNL Dâmbovița cu privire la folosirea și în județul nostru, de către alianța PSD – UNPR – PC a sloganurilor „USL Trăiește” și „Continuăm USL”, prezente pe afișele de campanie. Astfel, PSD este obligat să îndepărteze toate aceste afișe, care contravin legii. „Decizia în favoarea contestației depuse de … Citește mai mult

Ateliere tematice de educaţie vizuală, la Colegiul “Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte

Deşi un liceu cu profil teoretic, instituţia încurajează elevii să-şi dezvolte înclinaţiile artistice, aceştia nu de puţine ori alegând pe mai departe să studieze domenii conexe artei plastice, precum arhitectura. Cea care îi provoacă să creeze este prof. Ioana Diaconu, care îi ajută să descopere o formă de exprimare pe gustul lor. “De şase ani, … Citește mai mult