78 de locuri gratuite în tabere, pentru studenţii târgovişteni

Anul acesta, prin programul naţional „Tabere studenţeşti” al Ministerului Tineretului şi Sportului, sunt alocate Universităţii „Valahia” din Târgovişte 56 de locuri pentru studenţii cu rezultate deosebite, 12 locuri pentru cazurile sociale şi 10 locuri pentru Liga Studenţilor UVT.

Iată repartizarea locurilor pe facultăţi!

1532088_527659007356744_6935576102115877051_n

Condiţii de înscriere pentru beneficiari

Taberele sunt organizate la munte şi la mare, iar beneficiarii locurilor gratuite trebuie să întrunească o serie de criterii:

–          să fie înmatriculaţi la forma de învăţământ de zi, pe locuri finanţate de la bugetul de stat, din ciclurile licenţă şi masterat;

–          să fie integralişti;

–          să nu depăşească vârsta de 35 de ani.

Pot depune cerere pentru ocuparea unui loc gratuit în tabără şi studentii orfani de ambli părinţi, cei proveniţi din casele de copii sau plasament familial, romi, absohventi ai liceelor din mediul rural sau din oraşe cu mai puâin de 10 000 de locuitori şi cei carebeneficiază de burse sociale. La fel, au şanse să obţină o vacanţă gratis studenţii care s-au implicat în activităţi de voluntariat şi proiecte studenţeşti, manifestări culturale sau sportive organizate de asociaţiile studeţeşti.

Cererile de înscriere în program se depun la secretariatele facultăţilor până la data de 20 mai.

Distribuie:

Regata Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro