În luna decembrie – luna cadourilor, fotografi din întreaga lume participă la această acţiune în cadrul căreia realizează gratuit fotografii portret persoanelor nevoiaşe. Acţiunea a pornit din SUA, în 2008, iar la ora acuală implică fotografi din peste 70 de ţări, în care persoane fără posbilibilităţi materiale primesc cadou o fotografie profesională.
Social
IMPLICĂ-TE DE CRĂCIUN! Familia Stoica are nevoie de ajutor
Fundaţia Anisia Ioana din Târgovişte, alături de partenerii săi, încearcă să ajute câteva familii nevoiaşe prin intermediul Campaniei ,,IMPLICĂ-TE DE CRĂCIUN!”. Una dintre acestea este familia Stoica, un caz social pe care reprezentanţii fundaţiei îl mediatizează.
Marș de protest, la Târgoviște, de Ziua Internațională de luptă împotriva violenței asupra femeii
Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor se sărbătorește în fiecare an în data de 25 noiembrie, la inițiativa Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. În România, tematica combaterii violenţei împotriva femeilor este reglementată prin Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, modificată prin Legea nr. 25/2012. La inițiativa Direcţiei de … Citește mai mult
Restituirea garanţiei de participare in dosarele de achizitii publice de catre CNSC
Conform Art. I. pct. 4 din OUG 51/2014, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, contestaţiile depuse/transmise la CNSC trebuie să fie însoţite de dovada constituirii garanţiei de bună conduit.
Carpatcement a primit Premiul Național de la Camera de Comerț și Industrie a României
Carpatcement Holding a fost onorată de primirea Premiului Naţional (locul I) în domeniul fabricării cimentului, varului, ipsosului şi articolelor din beton, la categoria Întreprinderi Mari – la ediţia a XXI-a din 2014 a Topului Naţional al Firmelor. La început de noiembrie, Camera de Comerţ şi Industrie a României – singura entitate abilitată printr-o lege organică … Citește mai mult
“Implică-te de Crăciun!”- o campanie umanitară susţinută și de Gazeta Dâmboviţei
Sărbătorile de iarnă sunt un motiv de bucurie. Ca să fie astfel şi pentru cei sărmani, Fundaţia Anisia Ioana din Târgovişte a iniţiat o campanie de strângere de fonduri şi bunuri pentru 200 de copii din familii nevoiaşe, beneficiari ai serviciilor fundaţiei. Ei primesc zilnic hrană caldă la Cantina Socială Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Cantina din Micro 4 este un proiect al fundaţiei, concretizat în urmă cu un an de zile, locul unde mâncarea se împarte la peste 500 de persoane sărmane, copii şi adulţi.
Cum, cand, unde, in ce conditii obtin pensia comunitara?
Persoanele care au lucrat in Romania si intr-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spatiului Economic European beneficiaza de pensie comunitara. Aceasta se stabileste prin cumularea tuturor perioadele lucrate.
Iată din ce ţară provin cele mai multe importuri în Dâmboviţa şi către ce ţări exportăm mai mult!
Conform datelor oferite de Direcţia Judeţeană de Statistică Dâmboviţa, pentru perioada 1 ianuarie-31 iulie 2014 s-au înregistrat creşteri atât la importuri, cât şi la exporturi, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2013.
Vezi câţi copii care au săvârşit fapte penale sunt ajutaţi de DGASPC Dâmboviţa!
Direcția Generala de Asistență Socială si Protecția Copilului Dâmbovița oferă şi servicii de consiliere şi sprijin pentru copiii care au săvârșit o faptă penală şi nu răspund penal, dar şi pentru familiile acestora.
Mai multe mame minore în Dâmboviţa
Conform statisticilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Potecţia Copilului Dâmboviţa, numărul de mame minore a crescut în ultimii ani. Dacă în 2010 era de 82, în 2012 de 91, anul acesta el a urcat la 125. “Spitalele ne sesizează aceste cazuri. În urma evaluărilor nu s-a impus preluarea în regim de urgenţă a copiilor, … Citește mai mult
Mai puține joburi pentru dâmbovițeni. Doar 78 în lista AJOFM
În lista Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița regăsim astăzi 78 de locuri de muncă pentru șomerii dâmbovițeni. Dintre acestea doar trei sunt pentru absolvenții de studii superioare dintre care unul necesită și experiență. Cele mai multe joburi sunt pentru cei care au terminat o școală profesională, 35. Dintre aceste locuri de muncă amintim: … Citește mai mult
Vești bune! Fermierii vor primi mai mulți bani și nu vor mai exista limite pentru depunerea de proiecte
Vești bune pentru fermierii care vor să solicite fonduri europene. Au scăpat de termene limită și de statul la coadă pentru a depune proiectele. Prezent săptămâna trecută la Titu și Voinești, pentru a discuta cu fermierii, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că procedura de depunere de proiecte în cadrul PNDR 2020 a fost simplificată: … Citește mai mult
Peste 80 de bilete de tratament, pentru pensionarii dâmbovițeni
Pentru seria a-18-a a acestui an, Casei Judeţene de Pensii Dâmboviţa i-au fost alocate în mod automat 87 bilete de tratament în staţiunile: Covasna, Olăneşti, Căciulata, Călimăneşti, Felix, Mangalia, Herculane, Govora, Tuşnad şi Pucioasa, cu începere în perioada 29.11.2014 – 02.12.2014. Biletele se pot procura până la data de 20 noiembrie 2014 de la ghişeul … Citește mai mult
Ziua Mondială de prevenire a abuzului asupra copilului. Dâmbovița are aproape 300 de copii abuzați
„Ziua Mondială de Prevenire a Abuzului asupra Copilului” se sărbătorește în fiecare an pe 19 noiembrie, iar în data de 20 noiembrie 1989 a fost semnată Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului, această zi devenind „Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului”. Marcarea acestor zile este un bun prilej de a reaminti că drepturile … Citește mai mult
POSDRU: Finanţări europene pentru fostele zone industrializate! S-au lansat apelurile de proiecte
Ministerul Fondurilor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), lansează patru apeluri de propuneri de proiecte dedicate, în special, locuitorilor din fostele zone industrializate. Propunerile de proiecte vor putea fi depuse on-line în sistemul informatic Action Web începând cu data de 3 decembrie 2014, ora 10.00, până la data de … Citește mai mult
Dâmbovița, printre județele cu cea mai mare zonă de legume calamitate în câmp
Prezent săptămâna trecută în județul Dâmbovița, Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, la Voinești, că în județul Dâmbovița a fost înregistrată cea mai mare suprafață calamitată de teren arabil, cultivat cu legume. Este vorba de peste 3000 de hectare cultivate cu cartofi, la Lungulețu. Se pare că ar mai fi fost și alte zone calamitate … Citește mai mult
O Institutie Noua In Romania: Specializarea Avocatilor in Drepturi Muzica (music copyright lawyer)
Un avocat specializat in drepturi muzica poate raspunde obiectiv la urmatoarele intrebari:
Iohannis a câştigat la Târgovişte, deşi nici un târgoviștean nu a pariat pe el!
Cu aproximativ 55% candidatul Klaus Iohannis a obţinut o victorie categorică în municipiul Târgovişte. Una surpriză cum mărturisesc cele mai multe surse politice. Cu toate acestea nici un târgoviştean nu a câştigat de pe urma victorie neamţului. Asta pentru că nu au pariat pe el. Două case de pariuri din Târgovişte acceptau pariuri cu privire … Citește mai mult
Bursă a locurilor de muncă, la Primăria Târgovişte
Evenimentul a fost organizat astăzi, în cadrul proiectului „Consiliere, formare, ocupare”, implementat de Direcţia de Asistenţă Socială Târgovişte, proiect cofinanţat din fonduri europene.
Ministrul Agriculturii, întâlnire cu producătorii , la Voinești și Titu (FOTO)
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a fost prezent astăzi, în județul nostru, în localitatea Voinești și în orașul Titu pentru a discuta cu producătorii și primarii din zonă despre probleme de actualitate din agricultură și posibile soluții. Ministrul a fost însoțit de consilierii de stat în Ministerul Agriculturii George Turtoi și Daniel Botănoiu, secretarul de stat … Citește mai mult
Varianta procesuala practica pentru un proces colectiv impotriva bancii – maximum 8 reclamanti
Varianta proceselor cu un numar de maximum 8 reclamanti. Aceasta varianta este cea optima, atat din punct de vedere al duratei de solutionare a proceselor, cat si din motive procedurale.
Fiecare dosar are in vedere moneda creditului, valoarea acestuia, clauzele referitoare la riscul valutar, existand contracte in care acestea sunt diferite. Puteti pune intrebarea: de ce nu 10, de ce nu 20 etc.?
Raspunsul este oarecum practice. Pentru a fi inregistrat un dosar pe o lista ,intr-o zi la instanta regulamentele judecatoresti prevad un numar de maxim reclamanti. Daca se disjung dosarele atunci se va primi acelasi termen pentru toti.
Clubul Rotary Targoviste în relații de colaborare cu Ambasada Japoniei la București!
Clubul Rotary Targoviste a primit, ieri seară, vizita domnului ministru consilier Hidehiro Hosaka al Ambasadei Japoniei de la București. Acesta a stat de vorbă cu membrii clubului, fiind interesat de proiectele finalizate și proiectele în curs de desfășurare ale clubului târgovișten. Ministru consilier Hidehiro Hosaka va reveni la Târgoviște în decembrie. El a confirmat ca va fi … Citește mai mult
Rovana Plumb, bilanț al măsurilor luate pentru stimularea creării de locuri de muncă
COMUNICAT DE PRESĂ Măsuri directe și indirecte pentru stimularea creării de locuri de muncă o Reducerea CAS. o Neimpozitarea profitului reinvestit. o Subventionarea locului de munca pentru incadrarea somerilor peste 45 ani sau unici sustinatori … Citește mai mult
Despagubiri pentru deponentii CEC care nu mai pot dovedi data constituirii depozitului
Ministerul Finantelor Publice propune, in dezbatere, un proiect de Ordonanta pentru completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 156/2007 privind despagubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii si Consemnatiuni C.E.C. – S.A. in vederea achizitionarii de autoturisme. Potrivit notei de fundamentare, ordonanta stabileste modalitatea de acordare a despagubirilor pentru persoanele fizice … Citește mai mult
Prețuri minime pentru manichiura „vedetă” a toamnei, la salonul Blexy Beauty Center!
În ultimele zile de toamnă, alege manichiura șic de la salonul târgoviștean Blexy Beauty Center. Specialiștii recomandă pentru acest sezon, nuanțele de gri și combinațiile de nuanțe ale acestei culori. O manichiură de culoare gri poate cuprinde nuanțe de la deschis și până la închis, accesorizate cu aplicații aurii sau french negru. Puteți să optați și … Citește mai mult
La farmacia Hyperici din Balaban, pasta de dinţi vine cu o surpriză pentru copii
Farmacia de pe strada Maior Brezişeanu, din Târgovişte, are o noua promoţie pentru clienţii săi.
Concediul fără plată: Durata legală – când nu se acordă
Regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă, după caz, stabileşte durata concediului fără plată, potrivit articolului 153 din Codul muncii.
Doliu în lumea fotbalului dâmbovițean! A murit Severin Anghelinu
Fostul secretar al Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița, Severin Anghelinu s-a stins din viață vineri seară. Acesta avea probleme medicale care îl și scoseseră de ceva vreme din viața activă. Anghelinu a fost unul dintre cei mai cunoscuți ziariști sportivi din județ, semnând mii de articole în cotidianele Jurnal de Dâmbovița și Ziarul Dâmbovița. Gazeta … Citește mai mult
Rovana Plumb: „Guvernul Ponta sprijiă tinerii printr-o serie de măsuri fără precedent”
Comunicat de presă 1. Am inceput implementarea proiectului “Garantii pentru Tineri”, care va facilita oricarui tanar cu varsta de sub 25 ani o oferta de angajare de calitate, in termen de 4 luni de la terminarea studiilor sau de la pierderea locului de munca, indiferent daca s-a inregistrat sau nu ca somer. Programul este in … Citește mai mult
FOTO – Plantare de puieți în Campusul Universității Valahia
Clubul Rotary Targoviste împreună cu Liga Studenților Univerității Valahia Târgoviște au plantat, astăzi, puieți forestieri în Campusul Universitar Valahia Târgoviște. La acțiune au luat parte membri din conducerea Clubului Rotary, rectorul universității Călin Oros și studenți ai universității. Clubul Rotary Targoviste a avut și anul trecut o acțiune similară, la începutul lunii aprilie.


