ortooxacell kiss2022.gif Flax

Servicii medicale la standarde înalte, pentru membrii CAR Omenia Târgoviște

Pensionarii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Târgoviște beneficiază de tratament gratuit și de aparate de ultimă generație în cabinetul medical al CAR. Așa cum scriam într-un articol anterior, au fost achiziționate de curând un aparat de măsurat osteoporoza și un ecograf, ambele în valoare de un miliard și jumătate de lei, bani vechi.
Pensionarii, membrii CAR, sunt foarte mulțumiți de serviciile medicale de care beneficiază, atât în ceea ce privește dotarea, cât și de medicii care îi tratează, profesioniști cu ștate vechi, care au lucrat în spitale sau stațiuni balneare.
Vă oferim câteva impresii ale unor beneficiari, pe care i-am surprins chiar astăzi, în timpul tratamentului:
„În primul rând, admir aparatura asta, care zic că e de ultimă generație. Mă simt foarte bine și sunt la a treia ședință. Este aici o doamnă foarte pricepută, cu mulți ani de meserie în domeniu, care ne tratează părintește”, ne-a mărturisit domnul Ilie Ivan, care, la fel ca mulți alți vârstnici, are probleme cu reumatismul. Târgovișteanul, membru CAR din anul 1991, încă de când s-a pensionat, este foarte mulțumit și de celelalte beneficii de la CAR și spune că și-a convins și vecinii să se înscrie ca membri.

car omenia (3)_600x450
„După câteva ședințe, mă simt destul de bine și sper să îmi fie de folos. Sunt chiar încântată de acest cabinet și de dotările lui”, ne-a spus doamna Elena Gagiu, din Bezdead, membră CAR de trei ani, care se gândește deja la o altă programare pentru ședințe de fizioterapie.

car omenia (7)_600x450
„Am beneficiat de multe lucruri la CAR. În această vară, mi-am măsurat aici și glicemia, și colesterolul, toate gratuit. trebuie să ne programăm din timp, însă, pentru că este cerere mare. Este a treia zi în care vin și mă simt foarte bine. Sunt impresionată de aparatura de aici și de serviciile oferite”, ne-a mărturisit doamna Georgeta Cramă, membră CAR din anul 2006.

car omenia (1)_600x450
Echipa de  specialiști, medici și asistente, care are grijă ca pensionarii să fie tratați așa cum trebuie în cabinetul medical al CAR, dar și de aparatele din dotare sunt: Doina Neagu, Verginica Constantinescu, Paraschiva Iordănescu și Elena Mihai.
Foarte important de precizat este, așa cum a ținut să ne spună doamna medic Constantinescu, este faptul că, pentru o ecografie, membrii CAR plătesc doar 20 de lei, în timp, ce, la alte cabinete medicale, suma ajunge și la 100 de lei.
Așa cum am aflat de la doamna director a CAR Omenia Târgoviște, Elena Chițu, de serviciile acestui cabinet medical pot beneficia și pensionarii care nu sunt membri CAR, chiar dacă, în cazul serviciilor care cu plată, vor plăti ceva mai mult, dar prioritate au membri, iar programările sunt pe termen lung deja, pentru că oamenii vor să profite de asemenea oferte avantajoase.

car omenia (4)_600x450 car omenia (5)_600x450
Pe lângă serviciile medicale, pensionarii membri CAR au la dispoziție un Club al pensionarilor, situat chiar în curtea CAR ului, unde sunt organizate periodic activități menite să îi relaxeze pe vârstnici și să îi facă să uite de grijile vârstei a treia și care, în curând, va fi dotat și cu calculatoare, tot pentru aceștia (foto 7,8,9). Tot activități pentru membrii CAR se organizează și într-un spațiu frumos amenajat, aflat la subsolul clubului, unde, recent, au fost organizate concursuri de șah.
În această perioadă, a sărbătorilor de iarnă, 250 de membri CAR vor primi pachete cu alimente (foto 12 ), care îi așteaptă în fiecare zi, dar și bonusurile de fidelitate, în valoare de 50 de lei.
De asemenea, lunar, pensionarii beneficiază de consultații oftalmologice gratuite, din partea unei echipe din București, care le oferă și ochelari, la prețuri avantajoase, pe care îi pot plăti ulterior și din prețul cărora li se decontează de către CAR.

car omenia (8)_600x450 car omenia (9)_600x450 car omenia (10)_600x450 car omenia (11)_600x450 car omenia (12)_600x450car omenia (2)_600x450

Citeste si

CAR Omenia, un sprijin pentru pensionarii dâmbovițeni

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media