ortooxacell kiss2022.gif Flax

Primele trei programe de dezvoltare rurală au undă verde

Comisia Europeană a aprobat primele trei dintre cele 118 programe de dezvoltare rurală (PDR-uri) vizând îmbunătățirea competitivității agriculturii UE, protecția mediului rural și a climei, precum și consolidarea structurilor economice și sociale ale comunităților rurale în perioada de până în 2020. Desfășurându-se fie la nivel național, fie la nivel regional, cele 118 programe multianuale sunt susținute, în perioada 2014-2020, printr-o finanțare totală de 95,6 miliarde de euro din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și vor atrage finanțări naționale, regionale și private suplimentare. Pe lângă programele aprobate ieri – PDR-urile naționale pentruDanemarca, Polonia și Austria – alte 6 programe vor fi adoptate până la sfârșitul anului, ceea ce înseamnă că vor fi verificate programe în valoare de peste 20 miliarde de euro.

Dezvoltarea rurală este al doilea așa-numit pilon al Politicii agricole comune, furnizând statelor membre un pachet de finanțare UE, care este gestionat la nivel național sau regional în cadrul programelor multianuale cofinanțate. În total, sunt prevăzute 118 programe în toate cele 28 de state membre. Noul Regulament privind dezvoltarea rurală pentru perioada 2014-2020 abordează șase priorități economice, de mediu și sociale, iar programele includ obiective clare care stabilesc realizările urmărite. În plus, pentru a coordona mai bine acțiunile și pentru a maximiza sinergiile cu alte fonduri structurale și de investiții europene, s-a convenit cu fiecare stat membru un acord de parteneriat în care se prezintă strategia generală pentru investiții structurale finanțate de UE.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media