ortooxacell kiss2022.gif Flax

Campanie de informare a fermierilor, desfășurată de Poliția Română

Poliția Română, împreună cu Asociația Industriei de Protecție a Plantelor din România și cu reprezentanți ai asociațiilor de fermieri și agricultori, a inițiat o campanie de informare a fermierilor și operatorilor economici care desfășoară operațiuni cu produse de protecție a plantelor cu privire la modalitățile în care se pot proteja de produsele contrafăcute și la … Citește mai mult

POLIȚIA ROMÂNĂ : Peste 1700 de persoane sancționate în prima noapte pentru nerespectarea restricționării circulației

SANCȚIONAȚI PENTRU CĂ NU AU RESPECTAT PREVEDERILE ORDONANȚEI MILITARE Peste 1.700 de persoane care nu au respectat măsura restricționării circulației au fost depistate și sancționate în prima noapte în care au intrat în vigoare prevederile Ordonanței militare nr. 2 din 2020. În perioada 23 martie, ora 22.00 – 24 martie 2020, ora 06.00, la nivel … Citește mai mult

Ți-ai luat mobilă cu „capul lui Versace”? E posibil să fie fake! Ce au descoperit polițiștii

La data de 18 februarie a.c., politistii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe langa Judecatoria Targoviste au efectuat 5 perchezitii la sediul unui agent economic din judetul Ilfov, la atelierul si punctele sale de lucru din Popesti- Leordeni si Bucuresti, acesta fiind banuit de … Citește mai mult

Poliția Română va implementa, până la data de 31 decembrie 2020, Registrul național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale, exploatat persoane sau minori.

Registrul național automatizat a fost organizat în scopul prevenirii și combaterii faptelor de natură sexuală, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, prevăzute și pedepsite de legea penală. Infracțiunile vizate Autorii infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, exploatare a cerșetoriei, folosire a unui minor în scop de cerșetorie, folosire a serviciilor … Citește mai mult

240 de șoferi au rămas fără permise la trecerile peste calea ferată

La data de 17 octombrie 2019, Poliția Română, prin Direcția de Poliție Transporturi, a organizat la nivel național acțiunea ,,Atenție la tren”, pentru prevenirea accidentelor rutiere în zona trecerilor la nivel cu calea ferată. Au fost aplicate peste 3.700 de sancțiuni contravenționale și au fost reținute aproape 240 de permise de conducere. În contextul în … Citește mai mult

VIDEO – Mascații au descins la un producător ilegal de băuturi alcoolice din Caragiale

[youtube width=”600″ height=”400″ video_id=”BLiaIm5kLD0″] PERSOANĂ BĂNUITĂ DE PRODUCERE ŞI COMERCIALIZARE ILEGALĂ DE BĂUTURI ALCOOLICE, REŢINUTĂ   Poliţiştii dâmboviţeni au ridicat 1.742 de litri de băuturi alcoolice, trei instalaţii pentru băuturilor alcooliceşi o armă de tir sportiv, deţinute fără drept, în urma unei percheziţii. Cel care le deţinea a fost reţinut. La data de 22 ianuarie a.c., … Citește mai mult

„Verde la educație pentru circulație”, proiect dedicat copiilor cu vârste între 5 și 10 ani

În data de 20 septembrie a.c., în incinta parcărilor magazinelor Lidl din judeţul Dâmboviţa, se vor desfăşura activităţi în cadrul Proiectului naţional “Verde la Educaţie pentru Circulaţie“ , ce au drept scop informarea privind siguranţa pietonilor în rândul copiilor, cu vârste cuprinse între 5 şi 10 ani.                 … Citește mai mult

Poliția română vine cu recomandări împotriva abuzurilor prin campania ”Fii prudentă! Poți preveni tâlhăria!”

Inspectoratul General al Poliţiei Române implementează în această perioadă o campanie de prevenire împotriva tâlhăriei, intitulată Fii prudentă! Poți preveni tâlhăria! Această campanie are scopul de a crește gradul de siguranţă al cetăţenilor prin diminuarea factorilor ce pot duce la apariţia unor astfel de incidente. Tâlhăriile se pot comite prin smulgerea fie a telefoanelor mobile … Citește mai mult

Expoziţie brâncovenească la Muzeul Poliţiei Române!

În perioada 16 august -16 septembrie, la Muzeul Poliţiei Române este organizată expoziţia  foto- documentară „ Constantin Brâncoveanu”, dedicată martirilor Brâncoveni. Vernisajul a debutat pe 16 august, ziua de pomenire a martirilor Brâncoveni stabilită de Biserica Ortodoxă Română din 20 iunie 1992 când aceştia au fost canonizaţi. Ziua de 16 august aminteşte de moartea mucenicească … Citește mai mult

Radare de weekend!

Pentru siguranţa dumneavoastră dar şi pentru a evita amenzi, în acest sfârşit de săptămână circulaţi prudent şi respectaţi limitele de viteză.  Radarele vor fi amplasate pe următoarele artere dâmboviţene:    Sâmbătă -DN 71 Doiceşti-Aninoasa; Ulmi-Brăteşti-Conţeşti-Bâldana; Priboiu-Fieni -DN 7 Tărtăşeşti; Lunguleţu-Titu; Mătăsaru-Găeşti-Gura Foii -DN 72 Picior de Munte-Viişoara-Dumbrava; Săcuieni-Darmanesti -DN 72 A Priseaca-Voineşti-Gemenea-Malu cu Flori -DJ … Citește mai mult