Leonidas Maximciuc, cel mai tânăr pilot din al doilea război mondial, a locuit câțiva ani în Dâmboviţa

Leonidas Maximciuc (1927-2001),

trecător prin comuna Poiana de Jos, judeţul Dâmboviţa

Leonidas Ivanovich Damianov Maximciuc a fost un român basarabean născut la 5 ianuarie 1927, descendent al familiei imperiale ruse Romanov, al cărui bunic Vassily, a fost şeful Gărzii Imperiale a ţarului Nicolae al II-lea. Încă de la vârsta de 15 ani, fiind fascinat de avioane şi piloţi a urmat cursurile Academiei Regale a Forţelor Aeriene Române, unde comandant era chiar unchiul său, după care a urmat un curs de instruire în cadrul Luftwaffe în sudul Vienei. După absolvire, s-a alăturat Forţelor Aeriene Libere Ucrainene în decembrie 1942, iar în timpul celui de-al doilea război mondial, Leonida Maximciuc, a luptat în cadrul forţelor aeriene germane Luftwaffe împotriva U.R.S.S. până aproape de sfârşitul războiului, pilotând un Messerschmitt-109G şi fiind sprijinul diviziei de tancuri Mareşal von Kluge, precum şi a Army Group Centre pe frontul de Est.

Cu două zile înainte de cea de-a 17-a aniversare, i-a fost atribuit meritul de a fi doborât 5 avioane de luptă sovietice Yak-1. La vârsta de 18 ani devenea comandantul unui detaşament, terminând războiul în funcţia de Locotenent – Colonel şi având la activ 52 de avioane doborâte şi 27 de tancuri T-34 distruse în misiunile terestre. De o reală importanţă privind acţiunile desfăşurate de Leonidas Maximciuc în 21 octombrie 1943 în Ucraina, este mărturia lui Johannes Steinhoff, asul german al aviaţiei cu 178 de victorii, care descrie evenimentele în mod inedit, cu un an înainte de a deceda în 1993. Astfel, aflăm că Steinhoff, Krupinski, Rall, Hartmann, Barkhorn şi Hrabak luptând în condiţii grele împotriva unui număr mare de militari sovietici, au fost sprijiniţi de către luptătorii liberi ruşi conduşi de Maximciuc, care era conducătorul escadrilei şi care a doborât două avioane de luptă Lagg. De asemenea, în momentul în care  pilotul avionului Stuka, Hans Ulrich Rudel şi mitraliorul său au fost forţaţi să aterizeze, Maximciuc a mitraliat poziţiile sovietice zburând ca un nebun la 5 metri deasupra solului în zona Armatei Roşii, permiţându-i astfel lui Hans Rudel să se elibereze. De precizat, este faptul că pentru această misiune, Leonidas Maximciuc a fost decorat de Hermann Göring cu Iron Cross (Crucea de Fier), prima clasă, şi a fost propus de Dietrich Hrabak, comandantul JG-52 din Ucraina, pentru decoraţia Ritterkreuz. Spre sfârşitul războiului, Maximciuc a trecut la Free Russian Air Force, sub comanda colonelului Maltsev şi a lui Vlasov, care era comandantul general al armatei ruse de eliberare (ROA).

Leonidas Maximciuc l-a cunoscut personal pe mareşalul Rommel, iar la 16 ani a fost cel mai tânăr aviator care a luptat în cel de-al doilea război mondial, însă, ceea ce-l face unic este faptul că în timpul războiului, a servit sub trei steaguri diferite, şi a purtat două uniforme prin care şi-a reprezentat devotamentul faţă de România şi mai târziu pentru Rusia. A zburat în mai mult de 800 de misiuni între anii 1942-1945, a fost doborât de trei ori, s-a paraşutat o dată şi a primit 57 de decoraţii din partea Germaniei şi României, incluzând aici Crucea de Fier prima şi a doua clasă (Iron Cross); Crucea Cavalerului (Knight’s Cross), Insigna Răniţilor (German Wound Badge), Emblema Piloţilor Avioanelor de Luptă (Fighter Pilot’s Clasp), Crucea Germană din Aur (German Cross in Gold), Virtutea Militară, dar şi Ordinul Ungar al Wencelas (Hungarian Order of Wencelas).

În august 1944, după ce România a trecut de cealaltă parte în război, Leonidas Maximciuc s-a întâlnit cu Vlasov, cerându-i sfatul către cine să se îndrepte, având ca opţiuni Anglia şi S.U.A. Totuşi, a ales să se întoarcă în România, pentru că nu ştia dacă mama lui mai trăieşte. Astfel, între anii 1945-1947, cât timp a urmat cursurile facultăţii de inginerie aeronautică ale Universităţii din Bucureşti, nepotul ţarului a fost rezident în comuna Poiana de Jos, judeţul Dâmboviţa, acolo unde, işi petrecea vacanţele alături de mama sa Valentina, rămasă văduvă, după ce tatăl său fusese omorât de K.G.B. pentru că negociase transferul de basarabeni din Republica Moldova şi teritoriul sovietic în 1940.

Aşa cum reiese din memoriile lui Gheorghe Ivan, născut la 18 mai 1930 în comuna Poiana de Jos, judeţul Dâmboviţa, se pare căîn anul 1941, s-a stabilit în comuna dâmboviţeană o familie refugiată din Basarabia: familia Maximciuc, formată din Valentina, văduvă şi părinţii acesteia, gospodăria acestora fiind situată în apropierea familiei lui Gheorghe Ivan.  Îi însoţeau doi argaţi care îngrijeau şase cai: două perechi de tracţiune (Surica şi Costel, Maşca şi Lalea) şi o pereche folosită mai mult pentru călărie (armăsarii Cerchez, negru şi Gramovoi, murg). Cu ajutorul cailor, familia Maximciuc interacţiona cu locuitorii comunei, atât pentru hrana animalelor, cât şi pentru celelalte nevoi zilnice.

În primăvara anului 1945, în comuna Poiana de Jos a mai apărut un membru al familiei Maximciuc, fiul doamnei Valentina: „prinţul aerului” din al doilea război mondial, Leonidas. Încă de la începutul venirii sale, Leonidas Maximciuc s-a împrietenit cu Gheorghe Ivan, atrăgând atenţia locuitorilor comunei prin faptul că se deplasa numai călare, pe armăsarul Cerchez, pe care-l strunea ca un adevărat cazac, având totdeauna o prezenţă elegantă şi maiestoasă. Aici, în comuna Poiana de Jos, Leonida Maximciuc şi-a petrecut vacanţele, cât timp a fost student la Bucureşti, alături de prietenul său Gheorghe Ivan, pe care-l alinta cu apelativul „Ghiorghi”, elev pe atunci la Liceul Comercial Regele Mihai I.

După absolvirea facultăţii, Leonidas Maximciuc a fost arestat la 30 decembrie 1947, de către comuniştii români, care îi urmăreau pe toţi aceia care luptaseră în timpul războiului împotriva sovieticilor. Fiind îmbarcat într-un camion convoi ce urma a fi condus la Moscova, cu destinaţia probabilă Siberia, a reuşit să se salveze cu ajutorul partizanilor, alături de care va sta până în august 1948.

În august 1948, doctorul Popescu din oraşul Răcari, judeţul Dâmboviţa, l-a anunţat pe Leonida Maximciuc că guvernul comunist al României pusese un mare preţ pe capul lui, că nu mai este în siguranţă în preajma partizanilor şi că trebuie urgent să părăsească România. Atunci s-a decis să fugă din România, reuşind cu ajutorul soţiei doctorului Popescu care a luat legătura cu un ofiţer britanic, să se îmbarce clandestin  pe o navă englezească în portul Constanţa, în împrejurări aproape miraculoase. După o călătorie de trei săptămâni pe mare, Leonidas Maximciuc a ajuns în portul Hull din Anglia, unde a cerut azil politic, dar în schimb, era din nou arestat, reuşind să fie eliberat după două zile, aflându-se că era un fost prinţ al familiei regale Romanov. Pentru a învăţa limba engleză, s-a înscris la clasele de dramă şi pentru că avea o diplomă în inginerie aeronautică, s-a înscris la un curs la Institutul Britanic din Londra. Totuşi, la îndemnul unui coleg, a urmat cursurile de marină în 1950, şi timp de doi ani a servit în marina britanică, dar la bordul unui vas grecesc, SS Elena, călătorind în Cuba, America de Sud, Africa şi Europa de Nord.

După ce a părăsit România a servit în marina britanică până în 10 aprilie 1952, când, Leonidas Maximciuc a emigrat în U.S.A., unde a activat ulterior în cadrul mai multor servicii ale US Air Force (U.S.A.F.), Forţelor de Rezervă şi Patrulei Aeriene Civile (Civil Air Patrol). Cariera lui Maximciuc s-a extins pe încă 20 de ani, zburând pe aproape toate felurile de avioane de luptă din acea perioadă, de la glidere şi avioane cu două motoare din primul război mondial, la un P-51 şi jeturi supersonice, inclusiv F-16 Fighting Falcon (Şoimul Luptător) şi F-15 Strike Eagle (Vulturul care loveşte) în timpul conflictului din Bosnia în 1998-1999!

Ori în cerul măcinat de război din Europa, ori pe pământ în lupte, ori în camerele de tortură comuniste, ori pe mările zbuciumate, viaţa lui Leonidas Ivanovich Damianov Maximciuc este o poveste aproape de necrezut şi totuşi este o poveste ca multe altele. Leonidas Maximciuc a murit la 1 aprilie 2001 în New Hanover, North Carolina-Florida, iar ultimul domiciliu l-a avut în Wilmington.

Prof. dr. Cornel Mărculescu

                                               Şcoala Gimnazială Dora Dalles Bucşani