DUMINICA DE POEZIE – Un orologiu fără semne

 

S-a spus… Poetul e un donator de sânge la spitalul cuvintelor (Blaga), iar poeţii sunt inima umanităţii (Eugen Ionescu)… Poetul este un evocator, când îl înţelegem, suntem tot aşa poeţi ca el. Poeţii sunt doar interpreţi ai zeilor (Socrate)… Poezia? O filosofie caligrafică… Poetul este un domn în ţara visului (Heinrich Heine)… Așadar, poezia nu e o acumulare de emoţii, ci o evadare de emoţii. Ea este creaţia ritmică a frumuseţii în cuvinte. Poeţii sunt oameni care şi-au păstrat ochii de copil. Poezia este arta de a face să intre marea într-un pahar. Nichita Stănescu credea că trebuie să punem şapte coroane nu pe capul poetului, ci pe verbul versului, pentru că poezia este o stare de spirit, e o prietenie durabilă. Poezia este spunerea Fiinţei… este fondarea fiinţei prin cuvânt (Martin Heidegger)… Desenul din titlul rubricii noastre îi aparține domnișoarei Erica Oprea…

Puiu JIPA

Jipoeme

1.

se-ntîmplă

că tot ce se-ntmplă

mă doare

mă doare-n cuvinte

și m-apuc să zîmbesc

și zîmbetul se întoarce-n cuvinte

(înapoia)

 

2.

este ceva

care nu-i stea

adoarme rar

n-are hotar

nu are lume

atît

doar rîde

și ca un gîde

te naște iar

arar arar

(vremelnic)

 

3.

azi sînt

un pic

mai fericit

am întrebat

pentru întîiași dată

ce-nseamnă fericirea

(despre răspuns nu poate fi vorba)

 

4.

timpul miroase
a ce vrea el
(munți zîmbind)

5.

o să adorm

capitolul dintîi

voi inventa clovni

și momîi

dacă mă voi trezi

voi ști

ce e somnul

și ce e tîrziu

(un ou zburînd)

Mircea DRĂGĂNESCU

Oglinzi de nisip

1.

Viața curge leneș către mare

Viața este un fluviu, poate chiar un di… luviu

Nu-mi pasă ce se va întâmpla

Ce se va întâmpla se va întâmpla

Rămășițele se vor strânge

În estuar sau poate într-un

Canal colateral

Fragmente de vise de ambiții temerare

oricum rămășițe de viață

care or scânteia

pe sideful unor scoici moarte de mult…

2.

Simplicitas

Astăzi am văzut

răsăritul soarelui

sub forma sânului tău

deşi la meteo

comunicau ceaţă şi cer înnorat

Mulţumesc Doamne

că încă sunt îndrăgostit

de Tine şi Viaţă…

3.

Sunt un uituc

Plecând la cumpărături

Mă uit în frigider, în cămară

În memorie și nu vreau să am un bilețel pentru că eu sunt tinerel încă…

Mă întorc țanțoș cu lista completă

Doar că lipsește ceva ce-ți lipsește ție din cât sunt de neatent

O alifie pentru lipirea unui simplu

fixo… dent…

4.

Mariei

Ai făcut palat de dragoste

fără creneluri

cu logii dantelate pentru

înflăcărate cuvinte

cu mii de alcovuri pentru toată

uitarea

cu nemuritoare grădini pentru

toți pașii îndrăgostiților

palat de dragoste ai făcut

împotriva cercului negru

lațului negru pe care îl simți

din ce în ce mai aproape

în jurul răsuflării din ce în ce

mai grăbite

împotriva ridului din jurul gâtului

tău prelung de lebădă cântătoare

ce se tot adâncește se tot

micșorează

cerc de copac întinerind

întinerind înspre sămânță.

5.

Titirezul

Este fără piuliță

Totul se rotește fără

Nici o regulă

Și face ca totul să fie de succes

Este ca un fel de bitcoin super tare

Prin care ne îmbogățim instantaneu

Titirezul este o piuliță

Fără înșurubare care te duce

Direct înspre Dumnezeu?

Erica OPREA

Lecția de zbor

1.

Candelă

Făclia aprinsă
la capătul unei
căutări se mișcă
sub povara unor
ani de grele
întrebări. E nevoie

mereu de-un
sacrificiu ca să
poată fi dusă
la-mplinire
cea din urmă
străduință, dovada
mai marii iubiri
fără de cuvinte.

La umbra ultimei
răbdări, sub pașii
asprelor trăiri,
acolo unde nu
sperai să mai poată
crește ceva, găsești,
pierdută printre pietre
o rădăcină de lumină.

2.

Locaș

E pace aici. Nu
încerca să-mi cauți
prin minte, să umbli
prin locuri uitate, pline
de praf, să vrei să cureți
cu astringente chimii
orice urmă de vechi.

Mirosul de-aici e
prea greu pentru cei
cu plămâni slabi, cu
dorință de zbor de fluture
peste proaspete flori și
țesătura e aspră, nu
îmbie la odihnă decât
o piele cicatrizată deja.

Intră desculț, cu pașii
măsurați și umbre
blânde pe pereții
camerelor mele, lasă
fiecare lucru așa cum
l-ai găsit. Deschide
câte o fereastră dacă
afară nu-i prea frig,

dezbracă-te de tine
înainte de orice și
lasă-ți gândurile să
se piardă, să se uite
unele pe altele.
Ascultă-ți coșul pieptului:
dacă nu bate în ritmul
pendulului din hol,
nu sparge niciun lacăt.

Iuliana CAZAN

Întrebări din nopțile târzii

1.

**

Uneori nu mai rămâne nimic de făcut 

Decât niscaiva curățenie în suflet 

Aerisit, spălat ferestrele, lustruit podelele,

șters praful, schimbat lenjeriile

(niciodată pe cele de dragoste)

Pus de ceai și frământat aluat de pâine 

Scris ultimele gânduri din zi pe hârtie

Iar înainte de culcare,

vorbit cu Dumnezeu despre a fi,

a trăi, a simți, a ierta și a iubi 

2.

Ca un suflet bun la toate

Afară ninge, iar eu visez la vara eternă

ce-o port pe dinăuntru

Ca pe un copil în pântece 

Ca pe o iubire mistuitoare-n piept 

Ca pe multele frici în stomac. 

O vară eternă care mă consumă

și care-mi dă viață-n același (răs)timp

Ca un resort de care trag cu sufletul

și care se-ntinde la nesfârșit fără să se rupă,

fără să se destrame, fără s-arate urme de uzură 

Ca un suflet bun la toate. 

3.

Anotimpuri

Trăim diferite anotimpuri 

Uneori pe cele deja existente,

alteori ne desenăm propriile universuri

cu soare de vară & miros înnebunitor de tei 

Cu mii de nuanțe de-albastru,

în umila încercare de a-nvăța limbajul cerului și al infinitului

Niciodată îndeajuns de mulțumiți

de eternitatea clipei ce-o purtăm în palme 

Mereu tânjind la veșnicia unui anotimp propriu, intim,

purtat pe dinăuntru, prins de venele de sub piele,

guvernat de mecanica sufletului 

Mereu în tandem, irevocabil

dependent de bătăile inimii celuilalt.

4. 

Nu mă (mai) supun rigorilor. 

Nu-mi mai impun limite,

topesc barierele dintre inimă și minte,

trup și suflet, sentiment și regret. 

Îmi citesc în palme și-mi găsesc împăcarea

în cerul albastru și-n soare. 

Sunt făcută de mâinile lui Dumnezeu din iubire,

neant, rugă, vertij, poezie și efemer. 

Port în mine toate dorurile lumii

și-un freamăt etern care-mi bântuie nopțile. 

Am în piept dragoste de infinit

și-un veșnic anotimp al îndrăgostirii,

multe neliniști și nenumărate versuri,

cuvinte fără (de) pereche

și o nerăbdare (uneori) parșivă

 

Costel STANCU

Ochiul din palmă

1.

Sărbători luminate!

Îşi cheamă rana cuiul înapoi

s-o întregească iar. Marota

minciunii ridicată e la cer,

o cruce urcă singură golgota.

El nu se-arată ochiului, ci minţii

ce cu lumină vrea să se-mpresoare.

La fiecare poticnire-a lui

începe-un prunc să umble în picioare.

Că cina de pe urmă-i e priveghiul,

el a ştiut neîndoielnic, dară

de-ar fi fugit de moarte rămîneam

cu toţii-n întunericul de-afară.

Şi ce-a luat cu sine-n ceruri fiul

celui ce e în toate, nu se vede?

Păcatul vechi, al cărui înţeles

în rotunjimea mărului se pierde.

2.

***

Scriu să eliberez pasărea dinlăuntru.

Ea se opreşte pe o creangă şi cîntă.

De viaţă, de moarte, de împăcare cu mine însumi,

cu Dumnezeu. Cîntecul ei face mai uşoară

piatra aruncată în celălalt. Ascultîndu-l, simt

că nu sînt decît un pumn de icre peste care,

în curînd, îşi va slobozi lapţii uitarea.

Scriu, nimic nu mă poate opri.

Degeaba îmi legaţi mîinile, picioarele, îmi

presăraţi pămînt peste răni. Cînd scriu,

devin hăitaşul fără noroc al sufletului meu

ce se preschimbă mereu

în alt animal fabulos.

3.

să fie poezia o defulare a spiritului înaintea morţii?

scriu o pasăre doarme pe grindă îi simt umbra grea pe faţă

ce nevoie are ea de visele mele? sînt singur chiar înainte de a

mă naşte am văzut o cîrtiţă fugind dintre foile albe –

memoria celui care pleacă uitînd

să închidă fereastra dinspre rîu

rîsul în oglindă umila terapie ce-mi mai rămîne

cînd tu mă părăseşti ca pe un sînge străin

dintre toate pedepsele am ales să te uit

ceva modern şi fără vărsare de sînge caut

şi plîng ca un rege umilit

după o aspră victorie

în cîmpul de mure

4.

***

Ţi-au desenat pe piept

o ţintă

şi acum se chinuie

să nu o lovească

e din ce în ce mai greu,

aproape imposibil

săgeata

ca un cal cu călăreţul mort în şa

ştie singură drumul.

Ioan VIȘTEA

Hamlet și gardianul

1.

CARAEMINESGIALE ŞI MARXISM-SERVILISMUL TÎRZIU

Nu ştiu de ce,
cînd mă gîndesc
la ţărişoara mea,
la Româniiiiiiiia,
se întîmplă cîteva
lucruri ciudate.

bunăoară,
chelilor li se face părul măciucă
sub tichia de mărgăritar;
sinucigaşul îşi duce
pistolul la tîmplă
cum ar duce paharul cu votcă la gură
optzecişti-uteciştii;
dorului i se face de ducă
pe trepte în jos;
extremei drepte de Duce;
în faţa măcelăriei
se ascute lupta de clasă
la un polizor ambulant.

Ei, bine,
de cîte ori mă gîndesc
la ţărişoara mea,
la Româniiiiiiiia,
Manole o căsăpeşte pe Ana
– idem Tristan pe Isolda –
în scara blocului,
la ore de maximă audienţă;
unul cîte unul,
combatanţilor le fuge
Afganistanul de sub picioare
cu solda
postumă.

ţară în băşcălie;
ţară hamletiană
în glumă,

unde
se umplu plămînii cu silicoză
şi gaze lacrimogene degeaba;
unde
manifestaţiile anti
se încarcă cu făraşul,
cu roaba
în dube…

ţara mea cu schizofreni fericiţi,
cu puroaie,
cu incurabile bube
la cap,

ah,
unde nu credeam să învăţ
a trăi vreodată
sloganul:
proletari,
cu toate puterile,
în dansul pinguinului,
servilumiluniţi-vă

2.

MARTIRII NEAMURILOR

Timișoarei, cu, mereu, prea săracă recunoștință…

Martirii nu au vrut decît,
să fie pur și simplu oamenii normali.
Un guler alb să poarte, nu funia la gît,
și-n rest, în suflet să sădească portocali.

Ursirile la nașteri n-au văzut,
pe cerul lor, nici sîngele, nici spinii,
și după cît ne este cunoscut,
în fașă, martirii n-au avut opinii.

Abia în vremi de secetă și sete,
și-au luat puterea să ne dea de știre.
Altcineva, nu ei, a căutat fără odihnă să repete,
în fiecare veac, a patimilor grea rostogolire.

Destinul lor s-a săvîrșit pe întuneric sau în zori,
dar n-au putut pricepe călăii atîta ironie:
să-i prigonești, să îi despoi și să-i omori,
iar inima-n timpanele cetății să le zvîcnească totuși vie! Vie!

 

Teodor Constantin BÂRSAN

Poetry

1.

midnight jazz

This city is alive

No, not by the bustle, dust

and hustle of the day

But by night

when the wet asphalt plays its jazzy note

and we can only hope to meet Miles Davis

in the heavens

giving thanks to God for life and art and rhythym

This city is alive

No, not in the chatter

nor the small talk of rouge lips

and clean shaven cheeks

but in the wisdom

of monks, and God loving drunkards

and poets in dejection

for they are all alike

in their liveliness

right there on the brink of tears

praising God

and listening to the nocturnal street jazz

while the city dies his thousands deaths

and it is born again

until God’ own divine rhythm will overtake us all

2.

jazz la miezul nopții

Acest oraș este viu.

Nu, nu de forfotă, praf

și agitația zilei.

Dar noaptea.

când asfaltul umed își joacă nota jazzy

și putem spera doar să-l întâlnim pe Miles Davis

în ceruri

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru viață și artă și ritm

Acest oraș este viu.

Nu, nu în pălăvrăgeală

nici mica discuție despre buzele rouge

și obraji rași curați

dar în înțelepciune

de călugări și bețivi iubitori de Dumnezeu

și poeții în dejecție.

căci toți sunt la fel

în viața lor.

Chiar acolo, la un pas de lacrimi.

slăvind pe Dumnezeu

și ascultând jazz-ul nocturn al străzii

în timp ce orașul moare, mii de morți.

și se naște din nou

până când propriul ritm divin al lui Dumnezeu

ne va depăși pe toți

 

Andreea GHICA

 

Băi…

 

1.

hai să-ți spun un secret,

nu am zis asta cu voce tare vreodată

eu nu pot să urăsc pe cineva,

zău așa, nu pot și cu asta basta,

iar conceptul de ură nu-l pricep

nici în ruptul capului/

când aud de x care îl urăște pe y

și i-a făcut rău, ș

și apoi x și-a cumpărat un tort

și a sărbătorit o săptămână întreagă

de fericire pentru că y nu mai știe de el/

eu nu pot sa pricep asta nici în ruptul capului.

Când aud de astfel de lucruri,

îmi vine să mă fac mică, mică, mică,

să trag o pătură groasă peste mine

și să încremenesc acolo.

Băi, te rog, nu mă înțelege greșit,

nu strig în gura mare make love, not war,

în regulă să nu-ți placă de cineva,

dar până la ură sunt câțiva ani buni de educație și suflet,

dacă mai există așa ceva în zilele de azi.

Eu, oricum, nu cred că mai există.

 

2.

picioarele care nu stau locului

mintea care nu se supune gândului

viața ar putea fi trăită și mai liniștit

păcat că nu știm cum.

3.

hai să plutim printr-un ținut

în care viața își face de cap

iar tu

nu pui întrebări, doar o privești

de la fereastră, din parc,

din poartă, de pe scări

apoi tragi aer în piept, da,

miroase a viață

și a flori, și a dulceață.

 

 

 

Distribuie:

Turbnobio

Valeriana Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Flax Gopo
Webhosting Armand Media Star Sistems Security - Paza si protectie

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro