ortooxacell kiss2022.gif Flax

Un dar special pentru o localnică din Bezdead, la împlinirea vârstei de 102 ani

“Cine nu are bătrâni să-și cumpere, spune un proverb românesc”.  Iar cine are, să aibă grijă de ei, am putea adăuga noi. Ieri, Elena Șuțoiu, din Bezdead, a primit o vizită neașteptată la împlinirea venerabilei vârste de 102 ani. Primarul localității, Teodora Anghelescu, a vrut să-i facă o bucurie centenarei și a vizitat-o pe vârstnică, lucru care i-a reușit, femeia fiind încântată și de tortul și florile primite din partea primăriței, dar și de poezia compusă special pentru ea de către bibliotecara Izabela Mortoiu. Teodora Anghelescu i-a urat doamnei Elena să sărbătorească și cea de-a 103-a aniversare și să se bucure de familia ei. Chiar dacă nu mai vede și nu mai aude foarte bine, doamna Elena este mai plină de viață decât multe persoane tinere, iar vizita primarului a fost prilejul perfect pentru a-și aminti de vremurile tinereții și de a povesti despre numeroasa sa familie, care plecase cu câteva ore în urmă de lângă ea, după ce au sărbătorit-o așa cum se cuvine. Bezdedeanca a rămas, însă, cu fiul, nora și nepoții care locuiesc în curte cu ea și care povestesc cât de mult îi place să-și vorbească de întâmplările din viața ei, atunci când are cine să o asculte.

 

O viață simplă, dar împlinită

 

Tanti Elena s-a născut pe 2 octombrie, 1910, în comuna Bezdead, în care a rămas până astăzi.  E mândră de familia ei: 4 copii, 12 nepoți, 16 strănepoți și doi stră-strănepoți. Le ține socoteala în fiecare zi, să nu cumva să uite pe careva. Soțul, nea Isidon, i-a murit în urmă cu 17 ani, dar așa e viața. Pe ea a ținut-o Cel de Sus până acum ca să-și ajute copiii cu ce a putut. Le-a făcut case, le-a crescut copiii și acum stă cu unul dintre ei în curte, iar ceilalți o vizitează fiecare când poate. Puia, una dintre fete, locuiește tot în Bezdead și vine mereu pe la ea să vadă ce face și să-i mai aducă ceva de mancare, deși poftă de mâncare nu prea mai are tanti Elena. Cu siguranță, vârsta își spune cuvântul. Un serviciu stabil nu a avut tanti Elena, dar a muncit mai mult ca oricine altcineva, pe la vecini, ca să câștige un ban. Cu toți vecinii s-a înțeles bine. La fel și cu familia. “Mereu spuneau vecinele despre mine: N-am văzut femeie ca ea. Să nu zică nimic nici de noră, nici de nimeni”, spune vârstnica. Bolile au stat departe de ea, motiv pentru care niciodată nu a fost consultată de vreun medic, bătrânețea este singura care o împiedică să fie la fel de vioaie așa cum o era odată.

 

Distribuie:

Un comentariu la „Un dar special pentru o localnică din Bezdead, la împlinirea vârstei de 102 ani”

  1. Primarul cel nou instalat al Targovistei nu stie sa-i sarbatoreasca varstnicii. Pesemne, e o chestiune fara importanta…locala.

    Sper ca d-na Elena e tot bine. Ii urez viata lunga cu sanatate!

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media