Studenţii Universităţii „Valahia” nu au apă caldă, în căminul 4!

Abia s-a dat startul anului universitar 2012-2013 la începutul acestei săptămâni şi problemele studenţeşti nu evită să îşi facă apariţia. Încântaţi că s-au regăsit pe listele de cazare afişate de fiecare cămin, studenţii şi-au făcut bagajele pentru facultate. Bucuria nu a fost însă împărtăşită de toţi cei care s-au cazat în căminele Universităţii Valahia. Dacă în campusul universitar aceştia beneficiază de condiţii optime, în căminul 4 aflat în oraş situaţia nu e tocmai roz. Mare le-a fost mirarea când, odată ajunşi, aceştia au aflat că nu au apă caldă, momentan. Nemulţumiţi, au încercat să afle detalii despre situaţie şi data la care se va rezolva problema apei calde. Răspunsul a venit chiar în prima zi de facultate,la  ceremonia de deschidere, când aceştia au fost asiguraţide conducere că se încearcă remedierea cât mai rapidă a problemei. Căminul 4 este cunoscut de studenţi ca având probleme cu căldura pe timp de iarnă, situaţie care de asemenea este în atenţia conducerii. Rămâne de văzut când şi în ce condiţii vor beneficia locatarii căminului de condiţii decente ce sunt incluse în sumele achitate de studenţi pentru cazare.


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

#Citeste si:



Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro