ortooxacell kiss2022.gif Flax

TÂRGOVIȘTE: Concurs pentru un post de bugetar, organizat cu câteva ore înainte de Revelion

Clubul Sportiv Târgoviște, structură subordonată Ministerului Tineretului și Sportului, organizează concurs pentru postul de contabil, în ultima zi a anului, de la ora 10:00. Conduita clubului pune sun semnul întrebării rezultatele acestui concurs, după ce anunțul a fost modificat, pe site-ul instituției, pe parcursul perioadei de înscriere.

Concret, site-ul de știri sportive db-sport.ro a semnlat, ieri, mai multe probleme în ceea ce privește postul scos la concurs. „Site-ul CS Târgoviște anunță că pe 31 decembrie, ora 10.00 va avea loc prima probă a concursului pentru ocuparea postului de contabil-șef, post cu normă întreagă, care presupune, printre altele, “competențe pentru transportul rutier de persoane, dovedite cu documente“. (…) Anunțul postat astăzi de șefii CS-ului pe pagina clubului conține condiții imposibil de îndeplinit. La capitolul afișare rezultate și contestații, se precizează că “afișarea rezultatelor probelor se face în termen de maxim o zi lucrătoare de la data finalizării fiecărei probe“. Prin urmare, afișarea rezultatelor la proba scrisă, prima a concursului, programată cu puține ore înainte de Revelion, ar trebui să se facă fie în aceeași zi, 31 decembrie – asa dacă nu cumva Guvernul o va declara liberă -, fie în prima zi lucrătoare din 2019, adică 3 ianuarie, când… este programat interviul (ora 10.00). Candidații nemulțumiți de rezultatul primei probe ar trebui să depună contestații în cel mult o zi lucrătoare de la afișarea rezultatelor. Mai precis, cel mai târziu pe 4 ianuarie, dacă rezultatul probei scrise va fi afișat pe 3 ianuarie„, scriau, pe 11 decembrie, colegii de la db-sport.ro. 

Astăzi, pe site-ul instituției, anuțul a fost modificat. Au dispărut astfel, cerințele specifice legate de competențele pentru transport rutier de persoane care nu aveau nici o legătură cu activitatea unui contabil. A dispărut și fraza legată de afișarea rezultatelor în maxim o zi lucrătoare. Modificările au fost făcute, însă, chiar în interiorul perioadei de depunere a candidaturilor.

CS Târgoviște a convocat, joi, 13 decembrie,  o conferință de presă. Conducerea instituției va putea lămuri (sau nu) de ce s-a organizat un concurs în buza Revelionului, în condițiile în care în mulți ani această zi a fost declarată liberă. Și acum Guvernul are aceeași intenție. Și mai ales, de ce dorea un contabil cu competențe de transport public și de ce s-au modificat, din mers, criteriile. Și poate, și cui i este rezervat postul…

Ce s-a întâmplat cu fosta contabila a clubului, aflați AICI

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media