Zâmbetul ni se schimbă într-o lipsă de expresie interioară, ca și cum spiritul ar fi un vas din care fericirea se scurge prea repede, neputând să dureze. Un vânt umed mișcă iarba de la marginea autostrăzilor neterminate. Tălpile noastre plescăie prin noroiul lipicios și negru. Nu vă așteptați ca zăpada să fie atât de moale? Toate patimile noastre nefolositoare se întrec spre mințile confuze ale celor din apropiere, picătură cu picătură. Dormim, dar nu ne odihnim niciodată, privim în gol prin ferestre, nu visăm cu ochii deschiși, suntem ca un pește care privește în sus, dincolo de apa agitată.
*
Un om, ajuns în rai, i-a cerut lui Dumnezeu să-i descopere viaţa pe care a trăit-o. Dumnezeu i-a înfăţişat-o ca şi când ea s-a desfăşurat pe nisipul unei plaje. Omul a văzut că în momentele de bucurie erau patru urme de paşi pe nisip, ale lui şi ale lui Dumnezeu, dar în clipele de suferinţă, erau numai două urme. Mâhnit, omul i-a spus lui Dumnezeu: „De ce în momentele grele m-ai lăsat singur?”. Acesta i-a răspuns: „În clipele de suferinţă erau doar urmele Mele, pentru că atunci te purtam pe braţe „.
*
Un domn obosit, cu privirile pierdute spre Turnul Chindiei, m-a oprit într-una din zilele reci de primăvară și mi-a zis: prietene, viața nu e o roată care se tot învârte, e doar o dramă cu final așteptat, decorul e perfect, așteptăm sfârșitul și coborâm cortina, ca într-un palat de zahăr ars.
Facebook
WhatsApp
TikTok
