EDITORIALUL DE MARȚI – Gheorghe SCORȚAN – Miuța din politică

   De când îmi ronțăi pensia într-un sat de pe malul Dunării, nu mai știu ce fel de joacă este la modă prin cartiere. Pe aici, prin sat, nu prea mai sunt tineri, majoritatea fiind plecați, cu părinții, prin Europa. Nu puțini, probabil, vor deveni cetățenii altor societăți. Cei rămași, butonându-și smart-urile, lunecând pe ulițe asemeni unor corăbii singuratice, parcă plutesc într-o solitudine fără leac, consumându-și tinerețea prin tot felul de coclauri virtuale. Par să facă parte dintr-un alt fel de lume, așa că, n-ar trebui să mă mire absența larmei produsă de cine știe ce joacă. Și care, firesc, ar implica mai mulți participanți. Pe vremea copilăriei mele, majoritatea băieților practicau ceea ce, academic, s-ar putea califica ca fiind fotbalul de stradă. Adică, miuța! Din câte îmi amintesc, aranjamentul necesar pentru a se pune la cale o asemenea joacă era un fel de întreprindere care se încropea la repezeală. Era suficientă rostirea formulei magice: facem o miuță? Iar lucrurile intrau pe un făgaș bine știut de toată lumea. De regulă, fără prea multe preparative, se stabileau locul și echipele combatante. Nu exista arbitru, ba, nici chiar portari. La ce bun, poarta constând, de cele mai multe ori, din două pietroaie? Iar, alteori, fiind suficiente hainele și ghiozdanele participanților la joacă…

   Și, într-adevăr, despre o joacă era vorba. Nu despre altceva! Iar acest fapt era pe deplin realizat de participanții la miuță. Nu se întâmpla ca cineva să aibă revelația cine știe cărei „treziri în conștiință”, imaginându-și astfel că ar fi participanți la un joc de fotbal adevărat. Căci, tinerii noștri actanți aveau foarte clară reprezentarea a ceea ce însemna un joc de fotbal. Adică, o chestiune organizată, care avea loc pe stadioane, în numele unui steag, cu arbitri, observatori, suporteri etc. Altfel spus, tot tacâmul unei anumite culturi. Miuța noastră, dimpotrivă, era o chestiune a unor înțelegeri ad-hoc, iar improvizația era cheia ei de boltă. În această simplitate consta caracterul, adevărata natură a miuței. Iar, semnificativ, așteptările publicului întâmplător erau pe măsură.

   Deși nu au nicio legătură cu actorii amintirilor mele, gândindu-mă doar la mai sus pomenita natură a miuței, gândul mă poartă la politicienii noștri. Indiferent de tranșeea ideologică asumată, aceștia, deși ar fi trebuit să realizeze că sunt actanții unui joc „de-a adevăratele” – cu reguli, arbitri, observatori și suporteri etc. –  ei bine, domnii cu pricina practică, de fapt, o miuță ordinară. Adică, o încropeală potrivit propriilor nevoi, nicidecum ceva elaborat care să corespundă nevoilor semenilor lor. Deloc întâmplător, cu referire la politica practicată în spațiul mioritic, se utilizează termenul de politichie. Așadar, nici vorbă despre ceva care se respectă și, din această pricină, să putem considera că am avea de-a face cu ceva care să impună niscai reacții pe măsură. Nici vorbă despre așa ceva! Drept consecință, publicul obișnuit, adică partea cea mai dezamăgită de adevărata natură a spectacolului la care asistă, a ajuns în situația de nu mai „înghiți” joaca politicienilor mioritici. Adică miuța politică, constând în improvizațiile de toate zilele, care să țină loc de ceea ce ar trebui să reprezinte gestionarea bunurilor publice. Drama nu constă în faptul că publicul a început să realizeze treptat adevărata dimensiune a consecințelor comportamentului politicienilor mioritici, ci în faptul că „joaca” acestora este pe cale de a fi asociată în întregime cu însăși ideea de joc care implică însăși natura politicului. Implicit, ideea de democrație. Căci, în cele din urmă, ceea ce a suferit cu adevărat de pe urma miuței practicate de către politicienii noștri mioritici este însăși ideea unui politic care, deși de factură democratică, nu reușește să genereze o comunitate politică a cetățenilor săi.

   Ca spectator, este firesc să te întrebi: ce gânduri pot să genereze ultimele „miuțe” disputate în cadrul actualei coaliții de guvernare? Cărei părți să i se dea crezare!? Celor care-l susțin pe dl. Bolojan? Că, potrivit acestora, PSD ar fi buturuga care s-ar fi opus intențiilor reformatoare ale liderului PNL! Ori, dimpotrivă, să credem cumva că „piedicile” PSD ar fi fost modalități mai adecvate de a soluționa problemele realităților autohtone? Probabil, niciuna, nici alta! Căci, realitatea continuă să fie aceiași : deficit bugetar, acumulare de datorie publică, corupție, reformă administrativă mereu amânată etc. În realitate, având în vederea prestația de politicieni, atât aceea a dlui. Bolojan, cât și aceea a dlui. Grindeanu, este evident că ambii ar trebui să facă un mare pas înapoi. Nu doar unul dintre ei. Situația actuală fiind, fără doar și poate, consecința modului în care cei doi lideri au gestionat treburile publice.

   Cum s-ar putea oare califica niște acte banale ale guvernării? Dacă am avea în vedere ceva care, la prima vedere, ar putea fi considerat ca fiind fără însemnătate și consecințe directe asupra vieții cetățenilor de rând. Cum ar fi, de pildă, autorizațiile acordate de ANRE pentru cuplarea fotovoltaicelor la rețea. ANRE fiind, după cum știm, o autoritate publică, nu un ONG! Să fie oare chiar atât de proști, atât cei din ANRE, cât și administratorii rețelelor, încât, în cele din urmă, să se acorde autorizați pentru producerea unui nivel de energie care depășește cu mult nevoile de consum ale României. Iar problema stocării acestei energii să nu fie o condiție de autorizare. Rezultatul? Să se ajungă, ca într-un film cu proști, să se vândă pe OLX, la prețuri exorbitante, asemenea autorizații. Obținute de către tot felul de cumetri politici. Un fel de guguștiuci care nu se remarcă decât prin relațiile avute cu tot felul de miuțari politici.

   Așa că, n-am exagera câtuși de puțin dacă am considera că actualii actanți ai jocului democratic mioritic, cu tot cei doi lideri pomeniți, și având consecințe semnificative asupra calității vieții cetățenilor de rând, pot fi asociați unor „miuțari” ordinari! Pentru care nu există decât propriile reguli, negociate ad-hoc în vederea atingerii și maximizării propriilor interese. Publicul, adică semenii lor în calitate de cetățeni, fiind considerat doar un fel de spectator căruia i se pot manipula afectele, speranțele etc. O dovadă a faptului că românii, indiferent de joacă, ori de joc, continuă să nu se valorizeze cum ar fi de așteptat. Chiar de către ei înșiși!

Gheorghe SCORȚAN este sociolog și un foarte cunoscut cercetător în domeniul științelor sociale…