Deputatul AUR, Valeriu Munteanu, a lansat un atac dur la adresa USR, acuzând formațiunea de ipocrizie și „amnezie” în contextul noii moțiuni de cenzură depuse împotriva Guvernului Bolojan. Potrivit parlamentarului, actualul Executiv își numără ultimele zile, urmând să fie demis în această lună.
Munteanu a făcut o paralelă între criza politică actuală și cea din septembrie 2021, când USR a semnat alături de AUR pentru debarcarea Guvernului Cîțu. Deputatul AUR acuză standardul dublu al foștilor parteneri de moțiune:
„Atunci eram băieți buni și vedeau o colaborare pentru binele țării cu noi. Astăzi, când parlamentarii PSD semnează alături de AUR moțiunea pentru debarcarea Guvernului Bolojan, cei de la USR par că au amnezie. Subit, nu mai suntem responsabili, ci am devenit anti-occidentali și mâna Moscovei”, a declarat Valeriu Munteanu.
În replică la acuzațiile că partidul ar avea o orientare anti-europeană, Munteanu a precizat: „Noi nu suntem anti-occidentali, nu suntem anti-europeni. Noi, cei de la AUR, suntem pro-români”.
Declarația vine într-un moment de tensiune maximă pe scena politică, deputatul fiind categoric în privința rezultatului votului din Parlament: „Guvernul Bolojan va cădea!”.




Facebook
WhatsApp
TikTok


































