O zi printre zimbri în Rezervaţia Neagra de la Bucşani!

 

Aşa că Neagra a rămas un spaţiu aproape atemporal, în care zimbrii şi îngrijitorii trăiesc în afara modernităţii. Doar huruitul morii care macină porumbul pentru hrana animalelor aduce aminte că dincolo de pădure lumea este în secolul XXI.

Accesul către zimbri se face pe un drum forestier din localitatea Bucşani, drum întreţinut anual de Direcţia Silvică Dambovita, în jurisdicţia căreia să află rezervaţia. Sunt 8 kilometri de drum prin pădure, unde, dacă ai noroc, dai nas în nas cu caprioare sau mistreţi. La capătul celor 8 kilometri e “ţara zimbrului”, cu “graniţe” împrejmuite cu gard de sârmă de pe vremea răposatului, după 2002 fiind aduse îmbunătăţiri perimetrului şi amenajată moara şi cabana silvică. Nu că zimbrii ar pleca undeva! Gardul nu e neapărat pentru ei. E mai mult pentru oamenii, care altfel ar fi tentaţi să facă ceea ce au făcut şi în secolul al XVIII. Adică să-i extermine. Ultimii zimbrii sălbatici au fost vânaţi în România în preajma lui 1760, în Moldova. Au revenit pe pământ românesc în anii `50, când au fost aduse exemplare din Polonia, iar în 1983, zimbrii şi-au găsit o casă de 162 de hectare la Bucşani.

Zimbrul este cel mai mare animal continental european, ajungând la o greutate de 1 tonă. Astăzi la Bucşani sunt 47 de exemplare, dar unele dintre femele sunt gestante, aşa că la toamnă efectivul va depăşi 50. În ziua în care am vizitat zimbrăria, primăvara îşi intrase în drepturi, iar mare parte din zimbrii erau, deja, în inima pădurii. La Bucşani, legătura dintre animale şi oameni e intrinsecă. Zimbrii sunt semidomestici, având nevoie de sprijinul oamenilor pentru a supravieţuii iernii. Ocolul Silvic Bucşani le asigură hrană concentrată, dar şi morcovi, sfeclă, mere şi fân pe timpul iernii, când pădurea nu le poate oferi prea mult. Odată ce codrul înverzeşte, zimbrii se retrag în deşis, în cârduri, venind rar la locurile de hrănire. Se întorc, abia la toamnă, siguri pe ajutorul oamenilor pentru iarna ce vine. Cu toată domesticirea, zimbrul impune, încă, respect. Atât prin prezenţă, cât şi prin ierarhia din interiorul cârdului în care cel mai puternic conduce şi îşi impune supremaţia în faţa celorlalţi.

Rezervaţia de la Neagra nu este o afacere. Supravieţuieşte doar pentru că întreaga direcţie înregistrează profit. Singură, pe picioarele ei, “ţara” dâmboviţeană a zimbrului ar dispărea din lipsă de fonduri. Iar dependenţa lor faţă de oameni nu le-ar da şanse nici zimbrilor în sălbăticie. Cu toate acestea nici nu ştii cum e mai bine. Aşa cum este astăzi, Zimbrăria e cu adevărat un colţ de rai, dar nu are bani. Un turism agresiv i-ar aduce, poate, bani, dar i-ar strica din farmecul arhaic pe care îl are acum. Personal, apreciez efortul Dircţiei Silvice Dambovita de a finanţa rezervaţia în care trăiesc astăzi personajele legendelor şi tradiţiilor româneşti – zimbrii.

 

 

Invitaţie

Conform datelor oferite de Costel Preda, directorul Direcţiei Silvice Dambovita şi Dumitru Bunea,  Şeful Ocolului Silvic Bucşani, Zimbrăria Neagra poate deveni o destinaţie turistică de week-end, inedită. Cabana Zimbrărie, aflată în imediata apropiere a rezervaţiei oferă spaţiu de cazare în cele 5 dormitoare, sufragerie, bucătărie, foişor, spaţii pentru sport, grătar şi foc de tabară.  Accesul se face prin localitatea Bucşani, fie dinspre Târgovişte, fie dinspre Bucureşti pe traseul Buftea, Butimanu, Bilciureşti, Băleni, Bucşani. Drumul de acces prin pădure este de regim forestier, dar întreţinut de către Direcţia Silvică Dambovita şi accesibil şi autoturismelor mici.

zimbru_2


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro