ortooxacell kiss2022.gif Flax

Școala și provocările ei dincolo de educația la clasă! Violența asupra copilului

Începând de astăzi, vă propunem o nouă rubrică în Gazeta Dâmboviței, Școala și provocările ei!, în care lectorul universitar dr. Gabriela Alina Anghel vă va prezenta problemele cu care se confruntă școala într-o societate aflată în continua schimbare.

Astăzi, tema abordată, una de mare actualitate: Violența asupra copilului, aduce în prim plan o analiză profundă a unui fenomen care capăt amploare la nivel global.

anghelIntroducere

Violența asupra copilului în societatea postmodernă se identifică ca problemă socială față de care numeroase instituții și organizații internaționale, europene și naționale cu atribuții în protecția copilului își îndreaptă atenția în direcția prevenirii și combaterii. Responsabilitatea în raport cu procesul de îngrijire al copilului revine în principal familiei acestuia. Am putea considera faptul că pentru societățile dezvoltate, educația adulților în această direcție se situează la un nivel superior de cunoaștere. Aceasta se justifică în contextul în care, în era digitală, familia postmodernă dispune de resurse de informare suficiente, accesul la bunurile și serviciile destinate îngrijirii copilului este crescut iar asupra oricăror situații care generează o stare de dificultate sau de nevoie a copilului se poate interveni astfel încât dezvoltarea să nu-i fie afectată. În acest cadru, aducem în discuție aspectele care fac obiectul abilitării parentale pe care o explicăm în contextul formării și dezvoltării competenței parentale: cunoștințe, abilități și atitudini necesare procesului de îngrijire și de educație a copilului.  In sens larg,  ,,bunăstarea copilului” se definește ca fiind starea de bine pe care un copil o identifică în contextul accesului la bunurile și serviciile necesare unui vieți decente și normale în: familie, grupuri, comunități, sau societatea în care acesta se află. Bunăstarea copilului devine astfel un deziderat al tuturor țărilor preocupate de progres. In ciuda acestor caracteristici, bunăstarea copilului este profund afectată în multe țări ale lumii de diferite probleme sociale sau comportamente indezirabile ale adulților sau ale instituțiilor responsabile de protecția copilului. De cele mai multe ori acestea fac obiectul abuzurilor, neglijării, abandonului, traficului, a relelor tratamente aplicate minorului. Se estimează faptul că în fiecare zi în lume sunt identificate cazuri de violență asupra copilului în formele cele mai diverse. Într-un studiu realizat de UNICEF (2014) utilizând surse din baze de date globale privind situația copilului în lume[1], se remarcă faptul că în mod sistematic, aproximativ 1 miliard de copii sunt expuși abuzurilor fizice de către adulți (disciplinarea prin bătaie).  In această situație 6 din 10 copii au vârsta între 2 și 14 ani și1 din 3 elevi suferă de intimidare în mod sistematic. Deasemenea 1 din 3 fete adolescente cu vârsta între 15 și 19 ani au fost victimele abuzurilor fizice, emoționale sau sexuale. In acest cadru, 3 din 10 adulți consideră că pedeapsa fizică este necesară pentru a educa un copil. Pentru cazul România, potrivit datelor statistice furnizate de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), în 2016, în intervalul ianuarie-iunie au fost identificate și înregistrate un număr de 7567 de cazuri de abuz asupra copilului. Dintre acestea cele mai multe se regăsesc în mediul rural – 4080 de cazuri. Mai mult de jumătate dintre acestea – 2298 de cazuri – sunt cazuri de abuz asupra copilului prin neglijare. Ca fenomen social, violența împotriva copiilor este identificată în diverse spații sociale: în familie, la școală, pe stradă, în comunitate, pe rețelele sociale virtuale ș.a. în diferite forme: fizică, verbală, emoțională, sexuală, economică. Distribuția formelor de abuz asupra copilului în Romania (Tabelul 1),  potrivit datelor furnizate de către ANPDCA (2016) în intervalul ianuarie- iunie 2016, se prezintă astfel:

Tabelul 1. Statistica cazurilor de abuz asupra copilului în România, iunie 2016

Cazuri de abuz În Familie La asistenții maternali In servicii rezidenţiale În unităţi de învăţământ Alte instituţii Alte locaţii
Abuz  fizic 589 8 19 26 4 44
 Abuz emotional 827 4 12 11 1 30
Abuz sexual 171 0 2 6 0 152
Neglijare 5306 1 5 12 20 64
Exploatare prin muncă 85 0 0 0 0 80
 Exploatare sexuală 7 0 0 0 0 16
 Exploatare pentru comitere infracţiuni 21 0 0 0 0 44
Total 7006 13 38 55 25 430

Sursa: ANPDCA, MMFPSPV, 2016- România

 Aceste date relevă faptul că cele mai multe cazuri de violență asupra copilului sunt identificate în familie iar neglijarea copilului este forma de abuz cu cel mai înalt grad de reprezentativitate. Această poate fi explicată în condițiile în care sunt identificate o serie de precarități sociale, administrative sau de management defectuos în activitatea de protecție a copilului. Formele de abuz asupra copilului sunt dintre cele mai diverse iar efectele abuzului asupra copilului indiferent de formă și momentul instalării, aduc prejudicii grave creșterii și dezvoltării acestuia. Apar următoarele întrebări: care sunt cauzele care determină abuzul supra copilului? Cine sunt actanții instituționali care pot interveni în acțiunea de prevenirea și combatere? Cum pot acționa? Care sunt responsabilitățile directe ale profesioniștilor angrenați în protecția copilului abuzat? O serie de probleme sociale identificate la nivel macrosocial (inegalitățile sociale, discriminarea, excluziunea socială ș. a) cât și la nivel microsocial (disoluțiile familiale, dependența adulților de alcool și drog, diferite afecțiuni somatice sau psihice ale adulților, convingerile restrictive ale părinților cu privire la modelele educaționale punitive ș.a), se repercutează în mod direct asupra dezvoltării copilului. In acest cadru, asistăm la un proces de victimizare[2] (Butoi, 2004, 21) a copilului care poate îmbrăca următoarele forme: primară, secundară, terțiară și cuaternară. Pentru aceasta este recunoscut faptul că este nevoie de o intervenție multisectorială și pluridisciplinară care să sprijine procesul de recuperare și normalizare a copiilor, victime ale situațiilor de abuz de orice fel

Violența asupra copilului – cadru legislativ

Literatura de specialitate ne oferă un cadru amplu de operaționalizare a conceptelor ,,abuz” și ,,violență asupra copilului”. Definițiile le regăsim proiectate în documentele legislative internaționale și naționale destinate protecției și promovării drepturilor copilului și asistenței familiei în dificultate. În Convenţia ONU cu proivire la drepturile copilului se definește violența asupra copilului drept „orice forme de violenţă, vătămare sau abuz, fizic sau mental, de abandon, neglijenţă, de rele tratamente sau de exploatare, inclusiv abuz sexual (art. 19) iar în  Raportul mondial privind violenţa şi sănătatea (Krug, 2002, 5) ca acțiunea de  ,,folosire în mod intenţionat a forţei fizice sau a puterii, prin ameninţare sau de fapt, împotriva unui copil, de către o persoană sau un grup, care are sau poate avea ca rezultat afectarea de fapt sau potenţială a sănătăţii, supravieţuirii, dezvoltării sau demnităţii copilului”.

Se apreciază faptul că, ,,violența asupra copilului” este un concept integrator al diferitelor forme de abuz asupra copilului, iar sintagma ,,violența asupra copilului” este utilizată în documentele legislative actuale. Potrivit definiției date de către Organizația Mondială a Sănătății, ,,abuzul asupra copilului sau maltratarea lui reprezintă toate formele sau rele tratamente fizice și s-au emoționale, abuz sexual, neglijare sau tratament neglijent, exploatare comercială sau de alt tip, ale căror consecințe sunt daune actuale sau potențiale aduse sănătății copilului, supraviețuirii, dezvoltării sau demnității lui în contextul unei realități de răspundere, încredere sau putere”. În România, conceptul a fost definit în Legea 272/2004 referitoare la protecția și promovarea drepturilor copilului (art. 94, alin 1) astfel: ,, orice acțiune voluntară a unei persoane care se află într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care sunt periclitate viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, și se clasifică drept abuz fizic, emoțional, psihologic, sexual si economic”.

Violența asupra copilului se explică în contextul comportamentelor indezirabile ale persoanelor mature față de copii și care-i provoacă acestuia prejudicii de ordin: fizic, psihologic, moral, social și economic. Conceptul a fost lansat în 2006, odată cu studiul referitor la violența asupra copilului realizat de către Organizația Națiunilor Unite și Programul Consiliului Europei ,,Să construim o Europă cu și pentru copii” la care România a fost invitată să ia parte ca țară pilot. Conceptul este promovat alături de cel al violenței în familie. Acest fapt atrage nevoia integrării într-un cadru comun a tuturor documentelor și procedurilor legislative şi administrative referitoare la abuzul asupra copilului. Analiza cercetărilor în domeniul abuzului asupra copilului au permis identificarea mai multor forme: fizic, verbal, emoțional, sexual, neglijare, prin exploatare economică, exploatare prin muncă, exploatare sexuală, răpire şi/sau dispariție, migrație în situații de risc, trafic, violență prin internet ș.a. Operaționalizarea conceptului se realizează prin raportarea formei de abuz la mediile sau habitatele copilului: familie, instituții de învățământ, servicii medicale, de protecție, internet, mass media, locuri de muncă, comunitate etc.

Implicațiile violenței asupra dezvoltării copilului

Orice comportament indezirabil al adultului față de un copil poate fi considerat o formă de violență. Violența în sine este o formă de agresiune care, îndreptată asupra copilului exercită o serie de efecte distructive în planul psihocomportamental și emoțional al acestuia. Nu putem spune că există forme grave sau mai puțin grave de violență îndreptată asupra copilului. Indiferent de forma identificată, gradul de afectare al copilului este foarte ridicat iar prejudiciile aduse viitorului adult sunt multiple. Practic orice formă de violență afectează dezvoltarea copilului. Violența asupra copilului poate fi: directă și indirectă. Violența directă reprezintă acțiunile intenționate ale unei personae asupra unui copil și realizate prin costrangerea acestuia și care-i prejudiciază dezvoltarea bio psiho social cu scopul de a obține beneficii personale sau colective. In acest caz, comportamentele violente ale adulților față de copii apar pe fondul următoarelor cauze: educație precară cu privire la îngrijirea copilului, sărăcia în familie, delincvența în familie, cutumele culturale în educația copilului (autoritate-putere/control-manipulare), dominanța frustrărilor, afecțiuni de ordin psihic sau somatic, deviații comportamentale sau comportamente adictive ale părinților sau ale unui singur părinte sau ale unui membru din familia extinsă a copilului, s.a.

Referirea situațiilor de violență asupra copilului- Rolul școlii

Violenta asupra copilului reprezintă o problemă socială față de care sunt proiectate ample acțiuni care să vină în sprijinul prevenirii și combaterii. De cele mai multe ori se apreciază că responsabilitatea în intervenția asupra rezolvării cazurilor de abuz asupra copilului aparține exclusiv sectorului asistență socială. Practica demonstrează faptul că asistența socială își poate dovedi eficacitatea în situațiile de abordare a intervenției din perspectivă intersectorială și multidisciplinară. Cazuri de abuz asupra copilului sunt identificate în diverse spații sociale iar semnalarea lor poate fi realizată de orice persoană atentă la ceea ce se întâmplă în jurul său. Nu puține sunt situațiile când se intervine tardiv. Aceasta deoarece, societatea civilă devine pasivă în fața unor astfel de evenimente. Ne întrebăm de ce?  Am putea pune în discuție aspectele care fac obiectul competențelor civice necesare tuturor.

Asistența socială operează cu metode de lucru specifice cum ar fi managementul de caz  pe care îl definim drept ,,ansamblul de tehnici, proceduri şi instrumente de lucru care asigură coordonarea tuturor activităţilor de asistenţă socială şi protecţie specială desfăşurate în interesul superior al copilului de către profesionişti din diferite servicii/instituţii publice şi private”. Identificarea unui caz de violență asupra copilului impune referirea acestuia către instanțele abilitate de către orice persoane care are cunoștință sau suspiciune cu privire la o situație de abuz asupra copilului. Se constată adesea că multe din cazurile de abuz asupra copilului sunt semnalate în momente critice, de afectare profundă a copilului. Apreciem rolul școlii ca fiind foarte important în activitatea de prevenire și combatere a abuzului asupra copilului. Cum poate interveni școala și care sunt responsabilitățile cadrelor didactice cu privire la protecția și promovarea drepturilor copilului? In situațiile de violență asupra copilului, managementul de caz presupune parcurgerea următoarelor etape (H.G. 49/2011): identificarea, semnalarea, evaluarea iniţială şi preluarea cazurilor de copii victime ale violenței, respectiv de adulți şi/sau copii victime ale violenţei în familie; evaluarea detaliată, comprehensivă şi multidimensională a situaţiei copiilor victime ale violenţei, respectiv a adulţilor şi/sau a copiilor victime ale violenţei în familie, precum şi a familiei acestora şi a presupusului făptuitor/agresor; planificarea serviciilor specializate şi de sprijin, precum şi a altor intervenţii necesare pentru reabilitarea copiilor victime ale violenţei, respectiv a adulţilor şi/sau a copiilor victime ale violenţei în familie, inclusiv servicii sau intervenţii adresate familiei şi presupusului făptuitor/agresor; furnizarea serviciilor şi a intervenţiilor: asistarea copiilor victime ale violenţei, respectiv a adulţilor şi/sau a copiilor victime ale violenţei în familie, precum şi a familiei în obţinerea şi utilizarea serviciilor necesare şi declanşarea, la nevoie, a unor proceduri legale”.

 Practic în fiecare etapă a managementului de caz, în situația de violență asupra copilului, putem identifica activități care pot fi inițiate și realizate cu succes de către reprezentanți ai organizației școlare. Discutăm prin urmare de rolul pe care îl are profesorul, consilierul școlar sau directorul de școală în intervenția asupra cazurilor identificate. Rolul major în prevenirea și combaterea abuzurilor asupra copilului îl are cadrul didactic care are în coordonare un grup de elevi/ clasă de elevi. Discutăm în această situație despre acțiunile concrete de intervenție ale educatorilor din creșe, grădinițe, învățătorii din ciclul primar, profesorii din școli, licee, școli profesionale etc. în cazurile de violență asupra copilului Aceștia pot interveni în scop preventiv prin acțiunea de anticipare a riscului de abuz asupra copilului. Pentru aceasta fișele de caracterizare psihopedagogică a clasei, vizitele la domiciliul elevilor, ședințele cu părinții și lectoratele pentru părinți centrate pe aspectele care privesc bunăstarea copilului, pot constitui instrumente de lucru și acțiuni care pot ajuta la identificarea situațiilor de risc de violență asupra copilului. Sunt cazuri în care profesorii se regăsesc în fața unor situații concrete de abuz asupra copilului. Se apreciază faptul că fiecare cadru didactic trebuie să dețină cunoștințele necesare recunoașterii abuzului asupra copilului indiferent de forma acestuia. Orice situație de suspicionare de abuz atrage de la sine implicarea de specialiști care pot contribui la rezolvarea cazului. In acest caz se pune în discuție referirea cazurilor de violență asupra copilului, adică de semnalarea cazului instanțelor abilitate în gestionarea acestei problematici. Fiecare caz identificat sau suspicionat trebuie semnalat. In situația anticipării riscului, cadrul didactic poate sesiza consilierul școlar sau psihologul școlar care poate evalua situația cazului suspicionat. In cazul violenței manifeste asupra copilului, orice cadru didactic care identifică acest fapt are obligația să sesizeze asistentul social comunitar sau serviciul ,,Telefonul copilului” (983, 9852) sau Asociația Telefonul Copilului care are număr unic european de asistență pentru copii (116.111).  Acestea la rândul lor vor furniza informații cu privire la etapele care trebuie urmate pentru soluționarea cazului. ,,Cadrele didactice au obligația de a referii centrelor județene de resurse şi asistență educațională/Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistență Educațională cazurile de abuz, neglijare exploatare şi orice altă formă de violență asupra copilului şi de a semnala Serviciului Public de Asistență Socială sau, după caz, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului, aceste cazuri.” (art, 52, al.4. L.272/2004). Semnalarea se poate face: direct (la sediul DGASPC, SPAS), în scris la instituțiile menționate, telefonic sau poate exista și autosesisarea profesioniștilor. De asemenea, cazurile de violență asupra copilului prin internet pot fi semnalate prin site-ul www.safernet.ro, e-mail-ul [email protected] şi telefonul 021/310.31.16.

Referirea cazurilor de violență asupra copilului reprezintă acțiunea de întocmire /realizare a unui document scris și înregistrat în evidenţele instituţiei şi transmis la DGASPC atât direct, cât şi prin intermediul clientului (părintele/reprezentantul legal), iar în unele situații și prin contactarea telefonică. Documentul scris va conține cel puțin principalele informaţii despre cazul respectiv, conform modelului fişei de semnalare, şi date referitoare la acţiunile care urmează a fi întreprinse pe termen scurt şi persoanele care le vor efectua. In general, măsurile care se impun în asistența și protecția copilului abuzat vizează separarea copilului de abuzator sau înlăturarea copilului din mediul care îl expune la abuz. Abordarea cazului în cadrul procesului asistențial este complex. Cadrele didactice ai obligația de a colabora cu specialiștii angrenați în procesul de asistență și protecție a copilului pe toată durată desfășurării managementului de caz. Acestea vor monitoriza evoluția și parcursul școlar, comportamentele și atitudinile copilului la nivelul de grup, atitudinile și comportamentele familiei copilului aflat în dificultate. Deasemenea planul individualizat de servicii solicită cadrului didactic sprijin în formarea și dezvoltarea competențelor necesare victimelor pentru funcționărea socială normale.  De aceea se consideră că orice sprijin din partea personalului didactic este bine venit în rezolvarea cazurilor de violență asupra copilului, dacă victima se regăsește în proces de asistență și monitorizare. Deasemenea legislația surprinde locul eligibil al cadrului didactic în cadrul echipei pluridisciplinare cu atribuții în rezolvarea cazurilor de violență asupra copilului.  În acțiunea de intervenție asupra combaterii cazurilor de abuz se remarcă și rolul echipei intersectoriale locale care are în componența sa și reprezentanți ai inspectoratelor școlare alături de alți specialiști.

 

Concluzii

Școala, ca instituție organizatoare și furnizoare de educație, dincolo de rolurile fundamentale în formarea educabililor joacă un rol major în cadrul procesului de protecție și promovare a drepturilor copilului. Acest fapt se realizează fie la nivelul curriculumului formal fie la nivelul  cuuriculumului nonformal și informal. Nevoia orientării activităților educative în direcția aspectelor legate de promovarea și protecția drepturilor copilului se justifică în contextul prezenței violenței asupra copilului față de care, dacă nu se intervine corect poate să degenereze cu consecințe grave. Pentru aceasta, cadrele didactice au obligația de a semnala fiecare caz identificat sau suspicionat asistenților sociali, poliției reprezentanților comunității locale sau direct, la instituțiile abilitate în această direcție (cu precădere Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului). Apreciem faptul că. prin intermediul cadrelor didactice pot fi reduse cazurile de abuz dacă sunt identificate situațiile de risc (directe sau asociate) care determină instalarea abuzurilor asupra copilului. Acest fapt demonstrează că profesorul se identifică drept persoană resursă în intervenția directă asupra cazurilor de abuz (activitate de prevenție și de semnalare directă) dar și de monitorizarea a cazurilor decelate în scopul prevenirii recidivei. Recunoașterea abuzului solicită o cunoașterea amănunțită a  semnelor de abuz și evaluare continuă a implicațiilor psihocomportamentale ale acestuia în scopul vindecării rănilor provocate.

 

 

[1] estimările s-au făcut pe baza datelor furnizate de diferite țări – în număr de 190 cu date disponibile și acoperă mai mult de 50% din populația globală de copii.

[2] Capacitatea unei persoane care în anumite circumstanțe obiective poate deveni victimă

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media