Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de vineri, nr. 3659
3-12-2021

UN REGAL DE POEZIE – Octavian SOVIANY

Să nu ne „ferim” de cuvintele adesea ocolite de falsele cronologii contemporane… OCTAVIAN SOVIANY este unul dintre marii scriitori ai literaturii de azi. A fost tradus în franceză, engleză, spaniolă, germană, italiană, maghiară, polonă, slovenă, bulgară etc.  S-a spus că este unul dintre cei mai plini de substanță născocitori de istorii pe care-i avem. Pe lângă poezie, critică literară şi romane, a scris şi piese de teatru, unele dintre ele montate pe scenele din ţară, a tradus din marii clasici ai literaturii universale. Suntem recunoscători pentru că ne-a dat posibilitatea de a le oferi cititorilor noștri, de la  Gazeta Dâmboviței,  la fiecare sfârșit de săptămână, un regal de poezie

Poezii de ieri și de azi

din POEME DE DRAGOSTE

 

1.

 

Ne crede lumea poate cam prăfuiţi, cam antici.

Nu suntem oare, Adda, noi ultimii romantici

Care-şi vorbesc de lacuri, de codri şi de fluturi?

Pe degetele tale acum cresc proaspeţi muguri,

 

Iar ochii tăi nostalgici sunt mari şi plini de taine. 

Vrei să-ţi recit din Lenau? Vrei să-ţi recit din Heine?

Sau stându-ţi ca un dichter timid la căpătâi

Nu vrei să-ţi spun mai bine în şoaptă “O, rămâi”

 

Şi-n timp ce tu cu braţe molatice mă-mpresuri

Să-ţi spun: “Trecut-au anii, ca nouri lungi pe şesuri”,

Lipindu-mă de tine, crăiasă din poveşti,

Ca un şcolar cuminte, de fel din Ipoteşti,

 

Pe care îl apucă de coapsa-ţi caldă frica?

Ah! tu nu eşti bălaie ca doamna Veronica,

Dar ochii-ţi câteodată sunt mari şi viorii.

Am alergat prin codru aşa ca doi copii,

 

Ţi-am desfăcut adesea-ale părului şuviţe

Şi-am aninat într-însul cununi de romaniţe,

Iar tu erai mlădie şi zveltă ca alunul

Dar ne-am trezit deodată în veacul douăş’unu,

 

Puţini mâncaţi de vreme, cu faţa plumburie.

/Ah! câtă disperare, atâta utopie!/

Nu vrea şi pace timpul în voia lui să doarmă.

Soseşte, Adda, vremea poveştilor de iarnă,

 

Iar vremea licăreşte-ntre noi ca un stilet.

Mi-s buzele uscate, iar versu-mi desuet

Ce noaptea câteodată îţi dă uşor târcoale

Se potriveşte bine cu şalurile tale 

 

Pe care la soroace din scrinuri le tot scoţi.

Este târziu. Şi-s singur cu plopii fără soţ.

 

2.

 

Pune-ţi eşarfa neagră. Fă-ţi pleoapele cu mov.

În seara asta, Adda, vom trece prin Braşov.

Şi-o să îţi spun în şoaptă istorii de tot felul:

Aici fu garsoniera lui Darie Magheru

 

Şi parcă-l văd la uşă, ca plămădit din ceară.

Aici a fost pe vremuri (îţi vine-a crede?) gară.

Prin cârciumile astea ţinutu-m-am de rele.

Pe-aici mergea tramvaiul alene la Săcele,

 

Iar eu plecam acasă cu troleibuzul trei.

În loc de şal pe umeri ai ploile din Schei,

Iar faţa ta e rece şi palidă ca luna.

Se-aude clopoţelul în curte la Şaguna,

 

Făcându-ne sulegeţi şi parcă neaievi.

În umbre de pupitre stau umbre de elevi

Şi parcă nişte brumă pe pieptul lor se pus-a,

Iar cel de la catedră îmi pare că e Cuza.

 

Privim pe bolta cheii. Avem cenuşă-n păr. 

Nu-ncape îndoială, e Cuza-ntr-adevăr,

Puţin mai ros în coate, puţin mai tras la chip.

Ah, şoldurile tale sunt ceasuri cu nisip,

 

Din Schei coboară noaptea, iar ora este stearpă.

Hai să îmi vezi părinţii. S-au prefăcut în iarbă,

Iar timpul ne priveşte de sus, cu ochi vicleni.

Ne aplecăm spre dânşii. Culegem buruieni

 

Cu frunzele cărnoase şi foarte rar o floare.

Aici îmi vei aprinde şi tu o lumânare

Când o să vină vremea să mă prefac în nor.

Te iau de mână. Seara coboară-ncetişor,

 

Iar bezna-i deasă tare şi vine să-şi ia partea.

În dreapta noastră-i timpul. În stânga noastră moartea.

 

Tălmăciri…

1.

verlaine 

 

Unei femei

 

Aceste versuri – ţie, ce consolezi mereu,

Cu ochii-ţi, plini de jale sau plini de voioşie,

Cu inima-ţi curată şi-atât de bună. Ţie

Aceste versuri smulse necazului meu greu.

Şi fără de astâmpăr e tot coşmarul meu,

Care sporeşte-ntruna, întocmai ca o mie

 

De lupi ce ştiu să muşte şi ştiu ca să şfâşie,

Făcând să-mi sângereze amarnic soarta. Eu 

Ah! sufăr, sufăr tare, Iar geamătul iscat

De primul om, pe vremuri din raiuri alungat,

Pe lângă-al meu idilic îmi pare că vibrează.

Ci grija ta de mine-ar putea să fie ca

 

Un stol de rândunele pe-un cer de după-amiază,

Iubito, -ntr-un septembre menit a-nduioşa.

 

2.

 

verlaine 

 

Dorinţă

 

Ah! prima comuniune şi primele iubite!

Al pletelor lor aur, al ochilor azur!

Şi, prin mireasma dulce a trupului lor pur,

Întâiele atingeri, stângace, şovăite.

Cât de departe-s astăzi plăcerile candide

Din vremurile duse. Devine timpul dur,

 

Iar primăvara fuge de iarna ce-o îndur,

Cu-al ei urât, cu scârba-i, cu spaimele-i livide.

Şi iată-mă acuma, în anii-mi păguboşi,

Posomorât şi rece, ca nu ştiu ce strămoş

Sau un orfan ce-i văduv de sora lui mai mare,

Ah, o femeie caldă, care-ar veni tiptil,

 

Calină, gânditoare şi brună, iubitoare 

Ca să-mi sărute fruntea, de parcă-aş fi copil.

 

Distribuie:

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Gopo

CITEȘTE ȘI

soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Webhosting Armand Media