Gazeta Dambovitei | Cele mai noi știri din Targoviște și Dâmbovița

Ediția de vineri, nr. 3659
3-12-2021

PORTRETE ȘI FERESTRE – Dana Banu – Balat

   În partea asiatică a Istanbulului, între Podul Atatürk și Podul Fatih, își întinde rufele colorate și vesele, deasupra micilor străzi în pantă, pavate cu piatră cubică, Balatul. Inițial, prin secolul XV, un cartier al evreilor izgoniți din Spania care au primit adăpost acolo. Printre localnicii cu ochi de măsline și fațadele caselor colorate intens, turiștii. O specie nu prea agreată niciunde de localnici dar necesară și răbdată. Unii se prefac primitori alții încearcă să îi evite. În orice țară e la fel. Nimeni nu ar avea nimic cu ei dacă majoritatea nu ar considera oamenii locului drept niște accesorii incluse în prețul călătoriei. Se dau în vânt după femei cu burkă, hijab sau chador. Desigur, habar n-au ce înseamnă acestea dar vânează femeile care le poartă pentru a le fotografia ca pe urșii de circ. Nu le cer permisiunea niciodată. Le consideră înapoiate, needucate și sclave.

   Când vorbesc despre turci primele imagini sunt: turbane, Imperiul Otoman, rahat, dictatură și baclava. În rest ioc / nimic. Tagma turiștilor gata să fotografieze tot, să își facă selfie-uri și să vadă Balatul doar după ce vor ajunge pe la casele lor, din pozele făcute de ei, are însă în copiii Balatului vajnici suporteri. Ei pozează mai ceva ca fotomodelele. Deseori cer bomboane și ciocolată în schimb. Părinții îi strigă. Nu îi lasă. Mamele își aruncă papucii de casă după ei dar copiii Balatului adoră turiștii care fac poze. Mai ales tipele cu selfie-uri. Știți genul, un colț de casă, în rest fățăul uriaș, umflat deseori cu acid hialuronic, botox și ce o mai fi, acoperind totul. Pozele ar putea să fie făcute oriunde dar până nu dau de știre virtualilor de pe rețelele sociale unde a ajuns sufletul lor, pițipoancele și pițiponcii nu sunt liniștiți. Ar mai fi, desigur, și „naturalele”. Urâte cu spumă, grase sau scofâlcite. Îți vine să le faci semn să se dea la o parte, să vezi și tu vreo bucățică de peisaj. Nu puține astfel de selfie-uri surprind și câte o figură de gavroș din Balat prin colțul pozei, scoțând limba, mândru de calitățile lui fotogenice. Hipsterii au dat iama din plin în ultimii ani prin Balat tulburându-i liniștea. Au devenit ei înșiși un fel de graffiti-urile zonei. Serialele turcești au creat o isterie uriașă nu doar în rândul turcilor ci și în rândul străinilor.

   Dacă stai la bloc și circuli cu troleibuzele și autobuzele aglomerate ale patriei tale, serialele turcești îți vor adânci depresia și te vor face să te privești ca pe un sărăntoc amărăștean, vai de capul lui. În telenovelele turcești fastul se zbenguie obraznic peste tot. Femeile cocoțate pe tocuri uriașe, coafate încă de dimineață, de la prima oră, și purtând rochii mini, sclipicioase și mulate pe corp, indiferent câte kilograme ar avea, suferă din dragoste mai mereu. Cenușăresele de pe malul asiatic istanbulez devin Regine pe malul european. Iluzii. În fapt greu se pot adapta cei de pe malul asiatic la realitățile malului european. Altă cultură. Alte obiceiuri, vestimentații, principii și comportament. Îi prefer pe istanbulezii asiatici. E mult mai ușor de lucrat cu ei. Codul lor de onoare e fascinant și e respectat cu sfințenie.

   Balatul e un cartier al săracilor. E însă fără probleme. Nu e periculos. Smochinii de prin curțile oamenilor sunt generoși. Își împart roadele tuturor. Cartierul a încercat să facă față și să supraviețuiască. S-a modernizat dar și-a păstrat caracteristicile. Au apărut o mulțime de cafenele tip boutique pe lângă magazinele de antichități, tavernele vechi de peste 100 de ani sau casele de licitații pentru antichități. Noi mergem uneori duminica, atunci când suntem la Istanbul, să luăm kahvaltı / micul dejun în vreun atelier-cafenea de pe acolo. Există ateliere-sticlărie tip cafenea unde poți poți vedea cum se prelucrează sticla la 1200 de grade, ți se spune povestea sticlei și poți vedea expoziții cu mici lucrări artizanale din sticlă. De asemenea, cafenele-atelier de prelucrare a lemnului. Poți vedea oameni lucrând mici obiecte din lemn. Expoziții. Există și o sală de cinema unde se rulează documentare despre lemn. O sală de concerte, ba chiar și săli de yoga. În Atelierul de Ceramică din Balat îl găsești întotdeauna pe domnul Beyhan, proprietarul, gata să îți ofere cursuri de ceramică.

   Cel mai mult prin cartier îmi plac magazinele cu obiecte hand-made. Găsești pe acolo adevărate comori mai vechi sau mai noi, lucrate de oameni deosebit de talentați. Pe mulți i-am cunoscut. De la învelitori pentru agende, la huse pentru laptopuri, ecusoane, cartoline, bijuterii, cutii muzicale, găsești orice. Din ferestrele unor case mici îți zâmbesc borcane cu gem, cu tarhana sau sticle pântecoase cu șerbeturi, siropuri și tot felul de oțeturi aromatizate. Sunt preparate chiar de proprietari. Bați la ușă sau suni la poartă și ești primit în casă unde poți alege și cumpăra ce produse dorești. Majoritatea sunt oameni cu dizabilități, cu handicapuri mai mici sau mai mari, care au primit autorizația de a-și câștiga astfel pâinea și ale căror produse sunt extraordinar de bune. A le oferi bani fără a cumpăra ceva e considerat un gest rușinos, o gravă insultă. Oamenii își câștigă pâinea, nu cerșesc. Preparatele lor sunt mult mai ieftine decât prin alte cartiere. Cumpără mai ieftin decât alții materia primă, uneori primesc chiar gratuități. Sunt ajutați să supraviețuiască. O mulțime de istanbulezi preferă să meargă în Balat doar pentru a cumpăra de acolo produse de casă.

   Tot în Balat s-au înființat și renumitele ateliere de creativitate. Oameni de la firme de publicitate, design sau alt gen de domenii care implică o gândire creativă, își părăsesc birourile reci din clădirile înalte cu design corporatist, și merg să își țină ședințele de tip brainstorming în Balat, unde au închiriate mici spații decorate modest, simplu, domestic. Spații intime care pot stimula creativitatea. Mi-am adus aminte de prietenii mei, copiii de pe străzile Balatului. Înconjurați de o sărăcie lucie dar demnă. Multă veselie însă. Vocile lor râzând și strigând în timp ce aleargă sau joacă fotbal pe maidan. Priviți ca inferiori de mulți, oamenii săraci ai Balatului au o înțelepciune și o onestitate pe care prin clădirile corporatiștilor europeni o găsești rar. Nu mai spun de felul de a vorbi simplu și direct. Față de behăielile activiștilor patibulari și fanfaronarzi apăruți precum ciupercile după ploaie, cu jargoanele lor dubioase, acei săraci sunt intelectuali de marcă. Copii săraci, cu ochii precum niște nasturi negri și în mâini cu mere în caramel. Îmi fac semne de dincolo de sticla micului meu glob de sticlă al acestei însemnări. Îmi spun că mă așteaptă. Voi ajunge în curând! le spun. Sabîr / răbdare! Gül Hanîm va ajunge peste câteva luni pe strada voastră din nou.

                                                                                           (Din volumul, în curs de apariție, Portrete)

 

Dana BANU e o scriitoare prea bătrână ca să moară, ca tot poetul normal, tânără. A debutat în revista Astra în 1984. Poartă des 2 cozi împletite și are 3 pseudonime literare. Are 51 de ani, dar spune că bate spre 60 pentru ca toți să se mire cât de tânără arată. Trăiește în Paris. Iubește să scrie, îi plac oamenii, macarons-urile, zeppelinele și baloanele colorate.

Distribuie:

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


hymarco
novarealex1.jpg Valeriana

Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
Gopo

CITEȘTE ȘI

soundservice SPMT
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public
Webhosting Armand Media