În Gazeta Dâmboviței, un alt regal de poezie cu ȘERBAN FOARȚĂ… Este unul dintre cei mai importanți cunoscători ai misterelor limbii române, unul dintre cei mai importanţi poeţi din România. Trăieşte – de o viață – la Timişoara, unde scrie, traduce, pictează şi cântă la pian. „Este fermecător şi imprevizibil, spumos şi rafinat, cult şi casant în judecăţi. Poezia lui e marcată de amprenta ludicului, de o formidabilă asociativitate a cuvintelor şi a imaginilor.”
Poezii de azi…
1.
M A R I A
Şi de-ai vedea-o prin vitrajul
unui tramvai cu clopoţei
neglasnici, deşi ia virajul,
că numele, pe geam, al ei:
M a r i a
şi-l scrie, ca apoi să lase
asupră-i galbena perdea,
în semn că în tramvaiul 6,
’n primejdie, se află ea:
M a r i a
pe când, prin orb geamlâc şi tablă
căci uşile-ncuiate i-s,
ai auzi cântări de nablă
ca dintr-un fel de paraclis:
M a r i a
tu nu intra-n jardarmeria
din colţ, ci ia-te după el
chemând postum şi fără ţel,
dar tot mai plin de zel:
M a r i a
2.
ART. 214 (I)
(CARAGIALETA)
Un suprimat, e
greu să mai stea
cu o pramatie,
o catifea
(ca mă-sa); o aia
de-o ţine creanga
la Otopeanca,
la Hurdubiloaia
şi alte tanti:
Popeasca, Ioneasca
şi, iarăşi, Popeasca
(că şi ăilantii
îi trece pragu),
Popeasca lu Mache
(alu Zamfirache)
zis Ampotrofagu,
că-l ştie cu toţii
cum se trambala
prin maala,
pân’ se-aleseră hoţii
ăştia de-acuma,
de liberali;
auzi, liberali,
bată-i-ar ciuma
şi buba rea,
că nu ştiu ei cum e
s-omoare o lume
de se hrănea;
că ne-au suplimatără
pe-ntâi aprilie
(şi-avem o familie)
cu legea de-au datără;
nişte zevzeci,
sta-le-ar în gât
că n-aveam decât
o sută cinzeci
pe lună, leafa,
de ne-a supt măduva
şi ne-a dat gata, —
ţi-o spune văduva
lui priotu Sava
de la Caimata…
– Şi ce pofteşti: zi-mi-o,
că,-n van, te sforţezi!
– Să mi-l devorţezi.
– Pe cine?
– Pe fi-mi-o.
– De cine?
– De aia
de-o ţine creanga
la Otopeanca,
la Hurdubiloaia
şi alte tanti:
Popeasca, Ioneasca…
Ş. c. l.
3.
T H R E N O S
Clipa cea repede (vitreg de repede
ălui de n-are s-o piardă şi lepede),
până la cântecul grabnicei lebede,
el a trăit-o repede-repede.
Ci fructele-n pajiştea altora, strepede,
se vor fi coptu-necoptu mai repede
ca ale dânsului, – pline şi netede,
coapte la soare de vară nerepede.
Stăm la o masă (ori, poate,-i o lespede),
strânşi la un praznic de fructe neveştede,
şi ni-i, pe iarbă, dejunul o repede
cuminecare din fructele-i netede.
Pasărea-şi lunecă umbra ei repede,
iarba acoperă masă (ori lespede),
nouă ni-i, însă, tot foame şi sete de
coaptele-i fructe la soare nerepede.
Iată-ne-n faptul strălimpedei vespere
(fructele cerului scapără netede);
iată-ţi, femeie, fiul sub lespede,
iartă-ţi-l, maică, fiul cel repede!
4.
.H O L O R I M Ă
Scris, râul trece-n mai-albastru,
cu vântul. (Unde-i, ca un nimb,
cuvântul undei?) – Ca un nimb
scris, râul trece-n mai alb astru.
Decor de doliu, funerar?
Sorgintea râde cristalină.
Sorgintea râde. Crist alină
de cor de doliu, funerar.
–––––––––-
Această, holorimă (colectivă) (p)reia, modificându-le, patru, mai mult sau mai puţin faimoase, versuri, din următorii mari poeţi ai noştri: Ion Barbu (Legendă, Joc secund), Blaga (Ardere, Nebănuitele trepte), Bacovia (Decor, Plumb) şi Macedonski (Dor zadarnic, Flori sacre).
Poezii mai de demult…
1.
AD USO DI FUMO
O dată pe an sau de două
ţigara sau gura-mi fumândă
binevoieşte să toarcă
fumul în formă de cerc:
alt nimb în dispersie o nouă
aură-albastru-afumândă
ce are ‘ntr-o zi să se-ntoarcă –
numai cât eu nu încerc
cât (ţuguiate-amândouă)
buzele mele la pândă
nu se sfărâmă să-i stoarcă
fumului magicul cerc:
o fără de verde nici rouă
eflorescenţă plăpândă
binevoind să mi-o-(n)toarcă
fumul atunci când nu-ncerc –
o dată pe an sau de două…
2.
[PRINȚESA DE ] Pârtzsec
Mereu crispată şi frigidă.
Dreaptă ca I-ul şi rigidă
cum e justiţia: nici oleacă
mai suplă şi mai tandră. Seacă.
Sare din pat de cum se crapă
de zi; mănâncă şi bea (apă)
la ore fixe; nu admite
nicio-ntârziere, nu permite
nicio abatere, — darmite
vreo fantezie, vreo tacla;
urăşte,-oriunde s-ar afla,
cel mai mic zgomot. Tot funebre
i-s gusturile: roiuri negre
de fluturi creşte, — pe când bunii
(şi singurii, adaugă unii)
amici ai ei îs gărgăunii.
Cred că purta-va şi postum
acelaşi ponosit costum.
Nu a mai râs de când, pe sponci
râzând, prea-ţeapănul ei conci
se desfăcuse şi chiar jupa
se ridicase mai deasupra
de glezne. (Fustă-pantalon
poartă de-atunci.) Aceasta-i zâna
căreia jalnicul baron
de Inimă-Albastră-i ceru mâna
într-un târziu…
3.
ÎNDREPTAR PRACTIC DE CHICIOLOGIE (cap. 2)
Lumea se-mparte,
dragă Lygia,-n
câh şi gigea;
lui câh poţi să-i mai spui
şi pfui
(sau naşpa,
că-i rugos ca raşpa),
pe când lui gigea,
numai gigea
(în caz că n-o
să-i spui mişto).
Gigea
e numele tău, Lygia,
pentru că vine din Quo vadis
(pe care maică-ta-l citea,
la ea,-n
Agigea),
iar pfui sau naşpa-i crema Gladys;
cu care fetele
nu-şi mai fac ghetele,
după cum nici cu pink
sau cu-alb de zinc.
Ne-nvaţă şi religia
că îngeraşu-i gigea,
iar diavolul e pfui
(din vina lui), –
de-aceea, dacă-i spui:
„Eşti pfui, eşti pfui, eşti pfui!”,
el pleacă; iar aicea,
în Valea Plângerii,
rămâne doar ce-i gigea,
adică îngerii.
Facebook
WhatsApp
TikTok
