TABLETA DE VINERI – Cornel MĂRCULESCU – Nicolae I. Ciorănescu (1903-1957), unul dintre pionierii învățământului matematic românesc

S-a născut la 28 martie 1903 în comuna Moroieni, județul Dâmbovița, fiind cel de-al doilea copil din cei nouă ai familiei Ion și Ecaterina Ciorănescu, recunoscut ulterior pentru contribuțiile sale în cercetarea matematică și în învățământul românesc. A urmat școala primară în satul natal, iar studiile medii le-a început la Liceul militar Nicolae Filipescu de la Mănăstirea Dealu și, le-a definitivat ulterior la liceele Spiru Haret și Mihai Viteazul din București. În 1925, Nicolae Ciorănescu și-a obținut licența la Universitatea din București, în domeniul matematicii și științelor fizico-chimice, primind aprecieri elogioase din partea renumiților profesori Emanoil Pompei, Gheorghe Țițeica și Onicescu, iar la îndemnul lui Gheorghe Țițeica a plecat la specializare și doctorat la Paris, obținând o bursă de studii. La scurt timp, își ia licența la Sorbona în științe cu o lucrare intitulată „Calculul diferențial și integral, analiza integrală și mecanică rațională”, iar din 1928 a realizat o nouă metodă de studiu a sistemelor de ecuații cu derivate parțiale de ordinul II, având la bază o noțiune originală introdusă de el, cea de „sistem adjunct cu parametrii”. Contribuțiile sale sunt apreciate de marele savant George Buligand care susținea că cercetările sale „sunt de importanță capitală”, dar și de către renumiții matematicieni Picard, Montel și Henri Villat.

În timp record pentru acea perioadă, Nicolae Ciorănescu își susține la Sorbona în fața savanților Buligand și Villat, teza de doctorat cu titlul „Problema lui Dirichlet pentru sisteme de parțiale de ordinul al II-lea”, de tip eliptic, sau hiperbolic, reușind să rezolve problemele lui Dirichlet și Reiman. După obținerea doctoratului, Nicolae Ciorănescu la numai 26 de ani ajunge conferențiar universitar la catedra de geometrie analitică de la Universitatea Politehnică din București, ca urmare a retragerii profesorului Emanoil Pompei, acest lucru fiind posibil și datorită referatului de susținere întocmit de Gheorghe Țițeica, în care se menționa: „candidatul reușește să rezolve pentru aceste tipuri de ecuații, probleme clasice ce dovedesc nu numai orientarea precisă într-un domeniu clasic de cea mai mare însemnătate, dar și un spirit ingenios și în același timp precis”. Din acest moment, Nicolae Ciorănescu urcă toate treptele din ierarhia învățământului superior, avansând de la șef de catedră, până la cea de rector al Institutului Politehnic din București, la numai 39 de ani.

De asemenea, trebuie amintit și faptul că Nicolae Ciorănescu a predat de-a lungul timpului tainele matematicii și la Liceul Militar Nicolae Filipescu de la Mănăstirea Dealu, dar și la Școala Superioară de Război din București, alături de renumiții Nicolae Iorga, Simion Mehedinți și Grigore Moisil.

Pe parcursul vieții, contribuția științifică a lui Nicolae Ciorănescu este una deosebit de bogată și variată, cuprinzând peste 128 de lucrări originale în domeniul ecuațiilor cu derivate parțiale, a teoriei funcțiilor și mecanicii, lucrări și manuale dedicate elevilor și studenților, o „Astronomie pentru toți” „Viața lui Gheorghe Țițeica”, cugetări filosofice cuprinse în volumul „Linii drepte, drumuri strâmbe”; diferite studii cum ar fi „Matematica și cultura” sau „Problema predării matematicii superioare”; iar dintre operele sale didactice amintim „Curs de algebră și analiză matematică” și „Tratatul de matematici speciale”.

Nicolae Ciorănescu a fost membru în redacția „Gazetei matematicii”, membru și ulterior președinte al Societății Române de Științe, secția Matematică; membru al Academiei de Științe din România; membru al Institutului de Matematică; a contribuit la înființarea și organizarea primului Congres Interbalcanic de Matematică, iar pentru toate acestea și nu numai, în anul 1975, Academia Română i-a publicat „Opera Matematică”, care totalizează 85 de lucrări originale în domeniul matematicii.

După ce a fost îndepărtat din învățământ de către regimul comunist, Nicolae Ciorănescu nu și-a abandonat vocația, dar a suferit enorm, acest lucru culminând cu sfârșitul implacabil al acestuia la 4 aprilie 1957, despre care academicianul Dumitrescu nota cu evlavie: „ Savantul și profesorul Nicolae Ciorănescu s-au împletit armonios cu omul de o înaltă ținută morală. El nu a beneficiat de avantajele unei glorii zgomotoase. Gloria nu se dă decât acelora care o solicită. Nicolae Ciorănescu nu a solicitat nimic. El nu a trâmbițat în țară valoarea internațională a lucrărilor sale științifice. Ca orice om sensibil a căutat să-și ascundă timiditatea și dragostea de oameni, prin glume și ironii, ce cădeau totdeauna pe ridicol. Nu a fost asistent, conferențiar sau profesor căruia Ciorănescu să nu-i fi rezolvat problema ce-l muncea. O singură problemă a rezolvat-o fără să o comunice: Taina Morții”.

 


Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro