TABLETA DE VINERI – Cornel MĂRCULESCU – Giulgiul Mântuitorului – argumente biblice și științifice

În contextul istoric al răstignirii Mântuitorului, prin care sudoarea și sângele scurs din rănile pricinuite de lovituri și de flagelare, precum și din rana adâncă provocată de lancea ostașului din garnizoana romană, împreună cu mirodeniile cu care a fost uns, au impresionat pânza de in a Sfântului Giulgiu în care a fost înfășurat după coborârea de pe cruce, deși s-au găsit unii care au contestat existenta și autenticitatea acestui Giulgiu, în sprijinul existenței lui sunt două argumente de necontestat: argumentul biblic și argumentul ştiinţific.

Argumentul biblic este confirmat de sfinţii evanghelişti care au trăit în preajma Mântuitorului și au descris toate momentele patimilor Lui. „Au luat deci trupul lui Iisus si L-au înfăşurat în Giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei” (Ioan 19-40), după ce L-au uns cu un „amestec de smirnă și aloe”. „Și Petru sculându-se, a alergat la mormânt și, plecându-se a văzut giulgiurile singure zăcând“ Luca (24-12). Aceste mărturii ale foştilor apostoli ai Mântuitorului nu pot fi puse la îndoială, întrucât au fost martori ai descoperirii mormântului gol a Giulgiului și a maramei cu care o femeie ce Îl urmase în drum spre Golgota I-a şters fața în momentul când a căzut sub greutatea crucii.

Argumentul ştiinţific este confirmat de membrii câtorva Comisii de cercetători care a obţinut de-a lungul timpului aprobarea să analizeze  cu metode de laborator Giulgiul aflat la Torino. Primele cercetări au început în anul 1900 la Sorbona, sub conducerea profesorului de fiziologie și patologie comparată Yves Deluge, care a stabilit că imaginea de pe giulgiu s-a format în contact direct cu un corp uman în urma scurgerii sângelui de răni, și nu au fost pictate. Autenticitatea Sfântului Giulgiu a mai fost confirmată și de o Comisie Internaţională ştiinţifică, reprezentată prin Antoine Le Grand și dr. Barbit, care au demonstrat că sângele Mântuitorului s-a difuzat în prelungirea firelor de urzeală ale pânzei, ceea ce elimină teoria folosirii unor vopsele, cum au pretins unii denigratori.

Dintre toți specialiștii care au cercetat Sfântul Giulgiu și au analizat urmele sângelui scurs din rănile lui Iisus, sânge care a impregnat pânza subțire de in în care a fost înfășurat, cele mai relevante sunt ale dr. Pierre Barbet de la Spitalul „Saint Joseph” din Paris care a studiat și a analizat Sfântul Giulgiu din punctul de vedere al chirurgului. El a declarat că studierea petelor de sânge a scos în evidență o vasodilatație intensă a capilarelor subcutanate care s-au rupt datorită loviturilor primite. După cum se știe, flagelarea se face cu un bici cu multiple curele de piele pe care erau fixate bilele de plumb sau bucăți de oase care sfâșiau carnea. După legea ebraică, condamnatului i se aplicau 39 de lovituri, dar lictorii, în realitate niște brute dezlănțuite loveau până ce victima îți pierdea cunoștința. Pe Sfântul Giulgiu  al lui Iisus au fost indentificate 49 de lovituri. Urmele flagelării, declara chirurgul francez, sunt nenumărate și se află în majoritate pe fața posterioară. De asemenea, se văd pe umeri, pe spate și în zona rinichilor, coborând pe coapse și pe pulpe.

Într-un raport publicat în anul 1981, un grup de oameni de știință americani (Grupul Sturp), după efectuarea unor teste în timp îndelungat, au confirmat că „Giulgiul a fost în contact direct cu un corp uman”. Mai recent, profesorul Raymond Rogers a dat publicității un studiu științific într-o revistă de chimie, în care a precizat că în urma efectuării analizelor chimice de laborator a stabilit că petele de pe Giulgiu provin din sânge adevărat.

Cu ajutorul razelor X și ultraviolete, s-a putut stabili chiar și grupa de sânge a Mântuitorului: AB. Giulgiul lat de circa 1, 10 m lățime și circa 4,34 m lungime, fusese impregnat cu smirnă, o rășină parfumată provenită din arbustul „commiphora myrra” din Sudul Arabiei. Sub formă de praf amestecat cu aloe, rășina este folosită la îmbălsămarea morților la Iudei, astfel încât sângele care a curs din rănile Mântuitorului, a fost fixat pe pânza de in datorită acestui amestec pe care femeile mironosițe L-au uns după ce a fost coborât de pe cruce cu aprobarea procuratorului. Prima expunere în public a Sfântului Giulgiu a avut loc în Franta în anul 1351, fiind atestată în documentele vremii în anul 1898, juristul Secondo Pio realizând prima fotografie a relicvei, iar în anul 1931 biologii și antropologii care L-au examinat, au confirmat că imaginile exprimate pe pânză sunt din sânge, nu din vopsele. Într-un raport de medicină legală din anul 1970, s-a stabilt autenticitatea amprentelor precum și datele fiziopatologice ale Mântuitorului: avea o înălțime de 1,80 m, greutatea de cca. 77 kg, tipul semitic, cu păr lung, barbă și mustață. La același rezultat a ajuns și medicul legist american Robert Bukalin care a întocmit un raport în care se precizează că urmele de pe lintoliu aparțin unui bărbat adult cu înălțimea cuprinsă între 1,75- 1,80 m, având o greutate între 75-81 kg și vârsta intre 35-45 ani. El și-a încheiat raportul cu următoarele cuvinte: „Bărbatul care a fost înfășurat în Giulgiu este Iisus Hristos!”.

În anul 1978, două comisii independente, una americană și alta italiană, care au studiat timp de 5 zile Sfântul Giulgiu expus într-o sală a Palatului Reale din Torino, au stabilit că în niciun caz nu poate fi vorba de un fals. Prin spectroscopie de reflexie, s-a stabilit că Iisus  a fost dus desculț până la locul execuției, după urmele impurităților, de pe tălpile picioarelor imprimate pe pânza de in. La 13 Mai 1981, cercetătorii americani Jumper și Jakson au realizat o reproducere tridimensională a celui răstignit, prin prelucrarea pe computer a imaginii de pe Giulgiu, iar la 21 Aprilie 1988 au fost prelevate materiale din el, eșantioanele fiind studiate în laboratoarele din Oxford,Tuxon și Zurich sub conducerea directorului de la British Museum din Londra. În același an, Giulgiul a fost vizitat de Suveranul Pontif Papa Ioan- Paul al II-lea care s-a recules în fața lui în timp ce peste trei milioane de pelerini din întreaga lume  l-au putut privi îndeaproape .

Deși oameni de știință renumiți au supus Giulgiul unor analize care i-au confirmat autenticitatea, totuși, au fost și mai sunt încă sceptici care se îndoiesc de rezultatele cercetărilor. Omul de știință american Jon Walsh, a făcut o declarație care redă în câteva cuvinte controversa stârnită în unele cercuri de celebra pânză de in în care a fost înfășurat Mântuitorul: „Giulgiul din Torino este fie cea mai cutremurătoare și instructivă dovadă a existenței lui Iisus, fie este una dintre cele mai ingenioase produse ale minții și mâinilor umane cunoscute până acum”. Un om de știință care pune la îndoială rezultatele unor analize de laborator, dovedește, ori rea credință, ori lipsă de profesionalism. Iată ce declara în această privință cercetătorul Arnaud Upinsky: „Avem dovada absolută a autenticității, identificarea lui Iisus este la fel de sigură ca aceea a unui individ prin amprentele sale”, iar cercetătorul român Ion Brat, afirmă că „substanțele exudate în timpul chinurilor au contribuit la distrugerea ciupercilor și mucegaiurilor ce ar fi putut dezvolta și parcursul timpului, lucru care poate explica de ce Giulgiul este intact”.

Pentru a demonstra netemeinicia declarațiilor scepticilor și ale celor de rea credință care susțin că pânza de in aflată la Torino nu ar fi din vreamea lui Iisus, ci mai recentă, profesorul Raymont Rogers a declarat, că rezultatele cercetărilor de laborator au stabilit în mod indubitabil că tehnologia confecționării pânzei de in a acestui Giulgiu, corespunde cu descrierile lui Plinius cel Bătrân despre arta țesutului în epoca crucificării Mântuitorului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Valeriana



Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro