ortooxacell kiss2022.gif Flax

TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Ion Cosmin BUSUIOC – Oameni și sfinți

Azi, pentru că mă aflu sub influența recitirii cărții „Jurnalul Fericirii”, îmi scriu editorialul în genul lui Nicolae Steinhardt. „Oameni și sfinți” – așa numește el un capitol din monumentala carte, „Dăruind vei dobândi”. Astfel, azi va fi vorba despre tăcere și mărturisire, despre iertare și neuitare, despre curaj și înfrățirea cu diavolul,  despre „vorbe, nu fapte”, despre dezvăluirea adevărului, despre corectarea greșelilor…

La început, nu pot trece cu vederea că ieri l-am prăznuit pe Sfântul Antonie cel Mare. Începând cu vârsta de 20 de ani până când a trecut în veșnicie, la 105 ani, Antonie a viețuit în pustie, slujind necontenit lui Dumnezeu și luptându-se la propriu cu diavolul, care nesuferind râvna dumnezeiască a sfântului, l-a ispitit împielițându-se în femeie sau în animale sălbatice pentru a-l speria, să plece din pustie. Prezența lui acolo îi ardea. Viețuirea în pustie a lui Antonie  arată că sfinții se detașează de cele lumești dar nu și că ignoră actualitatea. Aceasta-i puterea pe care le-a dat-o Evanghelia lui Hristos. Puterea de a fi pururea actuali și de a anticipa continuu actualitatea. De aceea, când erezia ariană a început să tulbure Biserica, Antonie, a lăsat rugăciunea și privegherea și a coborât în cetate, să apere Adevărul. Asta mă duce cu gândul la o mărturisire pe care am văzut-o de curând și care spune: „De multe ori   m-am căit că am vorbit, dar că am tăcut, niciodată.” Să luăm aminte!

Fantastic om, Oscar Steinhardt, tatăl lui Nicolae Steinhardt… El a făcut posibilă apariția colosalei și minunatei cărți, „Jurnalul Fericirii”. Fără metoda lui de „parenting”, Nicolae ar fi fost „un jidan fricos” care nu ar mai fi scris „Jurnalul Fericirii” ci denunțuri la Securitate. Când Nicolae stătea la balcon să privească intrarea  tancurilor sovietice în București la 30 August 1945, tatăl lui l-a strâns de braț și l-a blagoslovit cu un „DOBITOCULE!”, pronunțat deslușit și apăsat: „Stai și te uiți, tâmpitule, stați și vă uitați cu toții și nu știți ce vă așteaptă, uite-i cum râd, or să plângă lacrimi amare, și tu la fel… Hai în casă.” În 1959,  Nicolae avea să fie arestat.

Două cazuri despre neuitare… Primul caz – de folos mai ales domnului Mihai Șora – este cazul Sfintei Maria Egipteanca. Deși și-a schimbat viața într-un mod atât de total, încât în ziua de azi pare incredibil și deși Hristos, pentru râvna ei, o învrednicise de puteri/harisme care biruiau legile fizicii, Maria Egipteanca nu a uitat nicio clipă că înainte a fost curvă. Șora ar fi bine să nu uite nici el.

Al doilea caz s-a întâmplat în 1978, la revederea de 30 de ani a promoției de ingineri agronomi din Cluj. Unul dintre studenții prezenți, Dorin Popa, fusese arestat în 1948 la indicațiile a doi colegi, Nicolae Oțoi și Tiberiu Mureșan, care au însoțit trupele Securității care veniseră în facultate să aresteze studenți anticomuniști. Astfel, când Oțoi – ajuns între timp consilier ministerial –  i-a întins mâna la respectiva revedere, Dorin i-a spus: „Nu avem nimic în comun unul cu altul! ÎNTRE NOI SE AFLĂ MORMINTE!” Altfel spus: „Cu Mamona nicio legătură! Nici măcar în punctele comune! Doar blestemele din Moliftele Sfântului Vasile cel Mare.”  Dar cum rămâne cu iertare, ar putea striga unii? Rămâne așa: nu poți și nu ai voie să ierți un rău care nu ți s-a întâmplat ție.

„Să întorci și obrazul celălalt!” Așa scrie la Carte… Hristos după ce a fost pălmuit de sluga arhiereului, nu a întors și celălalt obraz ci i-a spus: „Dacă am vorbit greșit, dovedește. Dacă nu, de ce mă pălmuiești?”. Nu e nicio contradicție între îndemnul din „Predica de munte” și episodul din palatul arhieresc. Viciul e la cei care citesc mult, dar înțeleg puțin spre deloc. Simpla memorare a versetelor biblice e  „obicei de clănțău procedurist”.

Se apropie o nouă campanie electorală. Din nou vom auzi dictonul: „Fapte, nu vorbe!”. Să avem grijă! Tâlharul de pe cruce care s-a pocăit, nu avea nicio faptă bună, doar d-alea penale. El pe vorbe a intrat primul în Rai.

Astfel ajungem la cazul Sfântului Serafim din Sarov, care uimește și scandalizează chiar și pe mulți oameni cucernici și evlavioși. Serafim, pe oricine venea la el, indiferent de ce perioadă a anului era, chiar și de Crăciun, îl întâmpina cu salutul-mărturisire: „HRISTOS A ÎNVIAT!”

Minunat lucru este  mărturisirea adevărului. Un englez, Nicholas Bethell, a scris o carte cutremurătoare. „The last secret” se numește – încă nu a fost tradusă în românește. În această carte-dramă, Bethell, dezvăluie cum Anglia și America au favorizat pe infractorul Stalin, trimițându-i pachet, în vagoane înfășurate cu sârmă ghimpată, cetățeni ruși care se adăpostiseră în Anglia și America sau în alte zone ale Europei din calea războiului  mondial. La numărul victimelor acestor deportări mișelești, săvârșite contra umanității, Bethell adaugă și familiile celor care s-au sinucis la aflarea veștii că împotriva voinței lor vor fi trimiși în URSS. Înțelegeți ce mare nenorocire a însemnat comunismul? Puși în fața acestor dezvăluiri, generalii armatei aliate, care au coordonat operațiunea de identificare și deportare a viitoarelor victime din lagărele comuniste, se apără spunând că nu au nicio vină pentru că ei doar  au executat niște ordine. Pe aceștia, Bethell îi întreabă retoric: „Nu la fel au răspuns și generalii naziști la Nurnberg?”  Înainte de a fi încărcate în vagoane, viitoarele victime erau ținute în lagăre de concentrare. De exemplu, în lagărul englezesc de la Wolfsberg  englezii controlau după război partea germană unde se afla orașul, femeilor li se poruncea să stea aplecate și să taie cu foarfeca câte un fir de iarbă. După ce tăiau 11 fire, cu al 12-lea trebuiau să lege în snop. Și așa ore întregi, spre amuzamentul soldaților englezi.

Tot așa, în 1970, ofițerii americani ai unui vas de pe Atlantic au predat rușilor un marinar lituanian care izbutise să se refugieze la bordul navei lor. Au chemat rușii la bord și li l-au înmânat. Ca pe un obiect… Rușii au început să-l ia la bătaie încă de pe puntea vasului. Marinarul urla și se ruga să nu îl predea. L-au predat. Pentru această faptă nu a sunat alarma în societate. O.N.U a tăcut precum peștii din ocean, Crucea Roșie nu a pus măcar o cruce spre pomenirea omului din Lituania. Câți deținuți politici din România a ajutat Crucea Roșie? Mergeți printre morminte și întrebați. Să nu-l întrebați pe Paul că o să vă cutremure răspunsul lui. Care Paul?  Cine știe care Paul îi dăruiesc o icoana cu Sfântul Iustin Popovici, sfântul care l-a ales pe Hristos în locul diplomei de doctor al universității Oxford.

În acea vreme a fost un conducător care a refuzat categoric pactul cu diavolul-comunist. Principele Liechtensteinului, Franz-Joseph al II – lea a primit 600 de ruși cu familii cu tot, care se retrăgeau din Germania și deși a primit îndemnuri și somații să îi predea, a refuzat. El, conducătorul unui regat de buzunar nu a predat niciun om. Numai o sută dintre aceia au plecat de bună-voie și au ajuns ulterior deținuți în lagăre.

Lângă Franz-Joseph îl situez și pe Sfântul Tihon, patriarhul rus, care, după ce în Rusia  s-a instalat regimul comunist și a început să pustiască țara și Biserica, a spus tare, clar și răspicat: „Regimului comunist, ANATEMA!”

Ce oameni extraordinari au fost cei 19 deținuți politici din închisoarea din Vladimir, care în 1970, după ce au auzit că Soljenițîn a fost încununat cu premiul Nobel pentru literatură, au trimis o scrisoare în care au spus: „Îi contestăm cu tărie Academiei Suedeze prioritatea în a aprecia îndrăzneala și curajul scriitorului și omului, Soljenițîn. Îl apărăm cu zel… pe prietenul, pe vecinul de celulă, pe cel cu care împreună am fost purtați dintr-o închisoare în alta.”

Leonid Mihailovici Lifar după ce a trăit anii 30 în Rusia a reușit să fugă în Franța. De aceea, când în Franța a ajuns manuscrisul „Arhipelagul Gulag”  l-a îmbrățișat cu toată ființa. El este cel care a făcut legătura cu editura YMCA (Young Men’s Christan Association) care a făcut posibilă tipărirea și publicarea cărții lui Soljenițîn. Conform dorinței sale, un exemplar al „Arhipelagului Gulag” a fost pus în sicriul în care a fost îngropat.

Nu-i pot trece cu vederea pe oamenii care strigau: „Voiculescu comunistul! Felix turnătorul! Antena 3 comunistă!” dar care nu au spus nimic când pe cealaltă Antenă, un băiat se împielițase în torționarul Vișinescu, spre amuzamentul tinerilor cărora la școală nu li se spunea că Vișinescu tortura și omora oameni în temnița comunistă de la Râmnicu Sărat. Trist lucru să te revolți doar când e vorba de  nivelul de trai.

Îmi aduc aminte de profesorul Olimpiu Borza din Făgăraș, care după ce a fost ținut în anchetă a fost pus să semneze declarația scrisă de mâna anchetatorului, ca fiind a lui. Profesorul a luat stiloul și s-a apucat să corecteze greșelile de ortografie. Securistul Ernest Deitel i-a spus îngâmfat: „ Banditule, crezi că așa scapi de condamnarea la moarte? Nu, dar poate cineva, peste ani, va citi declarația asta și și-ar putea închipui că am scris-o cu mâna mea, eu, profesor de limba română.” Azi, gestul profesorului Olimpiu pare nesemnificativ, pentru că „nu l-a ajutat cu nimic, tot a ajuns la pușcărie”. Dar tocmai în acest fapt strălucește măreția gestului lui.

Să mai rămânem puțin la „corectarea greșelilor”. Se vorbește de reabilitarea foștilor deținuți politici și unii dintre ai au și fost. Să se facă! Pe mine însă mă cutremură  ce a spus Ioan Tonea din Tiha Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud: „Eu nu vreau să mă reabilitez, nu vreau să se șteargă nimic, vreau să rămână acolo până la sfârșitul lumii, că într-adevăr, io am avut condamnare 7 ani și cu alți 25 și ca mine încă zeci de mii de oameni, care, după puterile lor,  n-au vrut să accepte această  monstruozitate a secolului 20 care a fost comunismul.”

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Agenda Politică Locală

psd pnl usr aur
MedcareTomescu romserv.jpg novarealex1.jpg hymarco fierforjat.gif
Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]

CITEȘTE ȘI

Gopo
Foah ConsultOptic
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media