Tableta de miercuri : Pompiliu ALEXANDRU – Ultimii mohicani

Dacă săptămâna trecută am trecut prin șocul Yakuza, adică al tinerilor liceeni tatuați din cap până în picioare, care știau ce e carnea și ce este oul, dar mai puțin formula chimică a apei sau alte lucruri care le complică viața de licean, săptămâna aceasta am trecut prin șocul elitelor. Am urcat din Gheena în Paradisul liceelor. Dar duhoarea de sulf pare că pătrunde prin ghenă până în părțile superioare ale societății. Vorba poetului – de unde își ia Paradisul lumina? Din flăcările Iadului! Am dat peste copii curați, frumoși, inteligenți – extrem de inteligenți – cu frământări interioare, având întrebări, spirit critic, îndrăzneți, doritori de a ieși din cercul strâmt și limitat al educației naționale. Atunci? Sulful de unde vine?
Dintr-un loc și mai cumplit decât în primul caz. Când iei bilete pentru Gheena, știi la ce să te aștepți, chiar dacă realitatea tot ți-o ia înaintea imaginației. În cazul al doilea, problema este că ai revelații cumplite. Poate îi judec prea aspru pe cei mai mulți, prefăcându-mă prea bătrân sau uitând viața mea de licean… Sper să nu fie așa, iar dacă exagerez unele lucruri, iertată să-mi fie îndrăzneala! Despre ce este vorba?
Acești copii minunați din foarte multe puncte de vedere au un singur defect, ca să spun așa. Au visuri mărunte! Ce doriți să faceți în viață? Bani! Bani! Bani! Nu doriți să fiți fericiți? Ba da, dar cum altfel decât având bani? Banii sunt scopul vieții? Ce întrebare idioată! Încerci să faci flotări în fața lor, să te juri, să faci pariuri, să mergi în mâini… și orice îți mai trece prin cap pentru a-i convinge că este o mare păcăleală acest lucru, adică energia toată canalizată înspre ban. Nimic! Banul este secretul! Iar Occidentul este sursa imensă de bani! România e percepută a fi doar… ceea ce este de fapt: o țară confiscată de o mafie, în care așa-zisul Stat nu există decât pentru a exploata și zădărnici orice vis al tinerilor! Aici au dreptate! Dar că Occidentul… În fine, ce poți face în fața unui argument care merge numai pe materialitatea banului? Cum să convingi un tânăr isteț, care probabil provine dintr-o familie care luptă să supraviețuiască în faimosul Stat, că viața cu adevărat importantă este alta? Care alta? Nu mă apuc aici să fac iar flotări și să mă jur, poate altă dată. Cei care au totuși visuri care să implice și ceva mișcare a spiritului, și care simt/presimt că nu este chiar o cale de urmat în viață să te dedici cu adevărat banilor de dragul banilor, au o justificare pentru alegerea făcută, aceeași, a banilor. Pentru a-mi atinge visurile, am nevoie de bani. Sunt conștient că banul este doar un mijloc pentru a-mi atinge visurile. Foarte frumos. Și dificil de contrazis asemenea lucru. Atunci? Ce rămâne de spus? Tot ar exista ceva în sensul acesta. Fie datele următoare ale unei probleme de viață: Te-ai născut sărac și ai tăi nu au putut contribui prea mult în a investi în tine, în direcția visurilor tale. Sau, din contră, te-ai născut într-o familie bogată și ai avut parte de tot ce doreai, de aceea vrei și tu să continui tradiția și să menții ritmul părinților. E normal ca în ambele cazuri să începi a fi atras de bani, de obținerea lor! În primul caz pentru a ieși din acea situație urâtă, în cel de-al doilea, de frică să nu guști din sărăcia pe care o vezi în jurul tău. Deci, este vorba despre un fapt în ambele cazuri. Adică ești programat cum-necum să-ți dorești bani, iar dorința este arzătoare și te ține ocupat într-atât, încât îți poate bloca visurile. Sau le condiționează. Problema este alta acum. Oare cât timp îmi va lua până voi ajunge să am bani pentru a-mi îndeplini visurile? Lasă, când voi avea bani, voi ști ce să fac cu ei și, în sfârșit, voi investi în mine și în visurile mele! Cam asta e justificarea. Mă apuc de citit la cincizeci de ani, când voi avea bani! Mă apuc să călătoresc la pensie, când voi avea bani! Mă apuc să fac modelism după ce devin director de bancă! Până atunci, ține-ți ochii și mintea ațintite asupra unui singur lucru, cum să faci să îi obții cât mai repede și mai simplu?! Problema unde ar fi? Dacă un copil se „antrenează” de mic în a cânta la violoncel – fie el și autodidact – cu siguranță va ajunge la o anumită performanță când va avea treizeci de ani. Dacă îți fixezi mai întâi să faci bani, și apoi să te apuci de violoncel, riști două lucruri: 1. Să faci banii atât de târziu încât cântatul la violoncel să ți se pară desuet și să nu mai ai puterea de a atinge o performanță. Până la urmă, totul se reduce la o depășire a sinelui, o împlinire a lui. 2. Să faci bani și să renunți la violoncel deoarece nu ți se mai pare un lucru „serios”.
În fine, sunt tineri care doresc să devină medici nu pentru a vindeca omenirea, sau familia, ci pentru a avea bani! Și așa mai departe, lucrurile stau la fel în cam toate meseriile „care aduc bani”, conform așteptărilor sociale. Interesant este că și acești tineri frumoși admiră cocalarii care au bani și minte puțină. Un iz de manea străbate în surdină și aceste medii. Admirația e totală, împănată cu invidie, pentru acești indivizi care nu muncesc nicio oră pe zi, dar se scaldă în bani! Sunt înjurați în gura mare, dar când cocalarii trec pe stradă în decapotabila lor, având lanțul gros la gât, cu blonda cu buze numai bune de a face piftie din ele alături, li se umezesc ochii și o picătură de salivă se adună în colțul gurii înainte de prima înjurătură!
Unde găsești ultimii mohicani? Mai există, sau au dispărut definitiv? Încă există, i-am văzut cu ochii mei! Puțini, extrem de puțini, dar există! Nu în sensul ascetic al celor care detestă banii. Ci al celor care sunt conștienți de faptul că societatea modernă consideră a fi o valoare absolută un lucru care nu conduce la ceva bun dacă este luat ca o valoare absolută. E dovedit faptul că banul are o putere corupătoare – de caracter, suflet, spirit chiar – care îngenunchează și cele mai înalte personalități. O spun Marx, Aristotel, Constant! Iar dacă nu iei în calcul acest risc enorm, dacă nu ții mintea tot timpul ațintită asupra acestui caracter iluzoriu dat de presupunerea valorii absolute atribuite unui element material, și nu ideal, atunci nu te încrede prea tare în performanțele personale în a rezista în fața unei forțe mult prea mari pentru ființa umană! Unii se vor grăbi să apeleze iar la argumentul care pare încuietor: ia să te văd eu cum mai spui că banul nu e atât de valoros când vei muri de foame sau când nu vei fi în stare să-ți satisfaci o minimă necesitate?! Banii sunt concreți, sunt granitul de care te împiedici în viața socială, asta cu siguranță. Poți face o pasiune din a vedea că te poți lua la întrecere cu tine sau cu alții în a „colecționa” o sumă impresionantă și te pui pe treabă imediat! E foarte bine! Ideea este să ai o pasiune, nu o disperare. Din disperare nu iese nimic decât supraviețuirea! Disperatul trăiește cu frica în sân și este paralizat în fața unor acțiuni novatoare. Nu e liber! Iar dacă vezi că nu ajungi să-ți faci o pasiune din asta, atunci fă-ți alte pasiuni, măcar sufletul și/sau spiritul să ți se bucure! S-ar putea ca o pasiune de acest gen să atragă fără să vrei banii, care vor veni singuri, fără să te mai agăți disperat de ei! Iar ultimii mohicani cred că sunt cei care au înțeles acest lucru. Indiferent de vârstă! Dar cu admirație o spun pentru cei care sunt tineri și au înțeles despre ce este vorba!