TABLETA DE LUNI – Ionuț CRISTACHE – Aroganța prostului

Am alături o fișă de portret pentru o carte viitoare. Personajul meu va fi, în carte, doamna (sau Tuta, încă nu știu…), o femeie scufundată în prostie, ignoranță și, peste toate, în ultima vreme, în aroganță. Aroganța prostului, adică… Confucius scria că aroganța este noaptea minții, dar o noapte fără lună și fără stele.

 

Pe fișa mea mai scrie: incompetență, obrăznicie, înfumurare, sfidare, tupeu și agresivitate alterată de vremurile amorțite. Pentru aroganta proastă, ceilalți oameni sunt precum niște obiecte decorative, cu existență efemeră și palidă. Pe mutra ei scrie vanitate disprețuitoare, trufie de prost sadea și orgoliu nemăsurat. Așa cum se știe, un arogant poate să fie educat sau needucat. Când e de al doilea fel, precum personajul din viitoarea mea carte, e atacat de lipsă de cultură, de educație rudimentară, de subdezvoltare intelectuală și de ignoranță. De altfel, nu trebuie să coborâm la nivelul prostului, el ne bate întotdeauna cu experiența.

 

Un filosof cunoscut spunea că atunci când oamenii sunt cei mai siguri pe ei și cei mai aroganți, ei fac cele mai banale greșeli, lăsându-și părerile în voia pasiunii. Și n-ar fi, probabil, mare lucru, dacă ăștia nu ar hotărî soarta a milioane de oameni… Atunci când aroganța e asociată cu prostia, pălește chiar și vocabularul limbii române. Vorba unei creștine din vestul țării, ne rămâne să ne mutăm în… Letiția!

 

Doamna din viitoarea mea carte se duce la șeful ei suprem, îi privește fericită mustața cernită și îi spune că trăiește într-o mare îndoială și incertitudine. Stai liniștită, îi răspunde șeful, pentru că numai proștii sunt siguri de toate în viață. Sunteți sigur? îl întreabă doamna. Absolut sigur, îi răspunde herniosul.

 

În apropierea doamnei, am mai scris în fișa mea: subcultura tupeului, aroganța puterii, dar și o soluție, uitarea legitimă! Știți cum se mai spune, a fi prost e un privilegiu care nu trebuie pierdut, mai ales că proștii vorbesc între ei și se înțeleg de minune. Prostia este, întotdeauna, sigură de sine, ea odihnește, e adormitoare. În mintea unui prost sau a unei proaste lucrurile se leagă altfel, niciodată prostul nu e interesat de inteligența adversarului, pentru că el este la adăpost de orice dileme. Așadar prostul sau proasta nu regretă nimic, urăște ceea ce nu înțelege, judecă după aparențe, nu dă înapoi, iar la bătrânețe va fi și mai prost (proastă).

 

Ce noroc că aici este doar o fișă teoretică de personaj, în realitatea noastră de aprilie așa ceva nu există și vă rog să nu căutați exemplele… Exemplele? Sunt mult mai adânci decât cele din viitoarea mea poveste.

 

 


Valeriana heidelbergcement


Gurmand + Raiman caleatargovetilor
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Statistici Trafic Google Analytics
Statistici Trafic.ro