Tableta de duminică: Costinel Ionuț Stănilă – Despre democrație și alte… fumuri

Distribuie:

Încerc să înțeleg de ce suntem învățați de mici – și ducem mai departe această practică – să ne îmbătăm cu povești frumoase. La început, în copilărie, sau chiar din pântec – neveniți pe lumea asta încă – ne apar poveștile cu zâne și feți frumoși, cu balauri și spiriduși, mai târziu ne lovește adolescența cu visele alimetate de cărțile de dragoste si idealuri mărețe, apoi, încet-încet, intrăm și în partea mai serioasa – când încep să ni se dărâme castelele de nisip: “de-acum ești mare, poți fi cuminte, dar nu te lăsa călcat în picioare”. Apoi ne mai aruncăm câte un ochi pe câte o carte de istorie și aflăm ba că turcii ne-au cotropit, ba că fanarioții, ba că unii, ba că alții… – dar noi am rezistat eroic. Apoi, de pe la Cuza încoace am început și noi să ne deșteptăm, să ne cultivăm, să ieșim în lumea civilizată. Dupa asta, mai târziu, aflăm că ne-a pus Dumnezeu mâna în cap și ne-a transformat în Regat – de-acum suntem miezul din dodoașca – dar nu durează mult că intrăm iarăși în negură. De data asta a comunismului. Ne uităm cu jind acum la lumea capitalismului vestic spre care am tinde, dacă am putea, căci acolo e democratiiiie, e frumoooos. Și, brusc, deodată, revoluție – gata, am scos capul la suprafață și tragem și noi adânc în piept aerul democrației… Și suntem fericiiiți, dar nu prea. Și suntem proprietaaaari, dar nu prea, ca e cu rate la bancă (fără virgulă) cam pentru tot restul vieții. Și suntem independeeeenți, dar nu prea, căci luam grâu de-afară, mașini de-afară, jucării de-afară, încălțăminte/îmbrăcăminte/etc. de-afară. Păi, stați puțin, cum rămâne cu democrația? Nu aici/acum erau toate alea bune și frumoase? Ei – iată că… NU!

 

Am încercat să fac o mică introducere cu minciunile care ne sunt turnate pe gât de-a lungul timpului. Pot fi și adevăruri istorice incontestabile printre ele, dar ce vreau eu să subliniez este că suntem îndoctrinați cu vise, cu iluzii, pe care le asimilăm – în lipsa conștientizării lucrurilor ce se petrec in jurul nostru – ca adevăruri indubitabile. Pe ici, pe colo, mai este câte cineva care poate iese din linie, dar in micimea lui – raportată la marea masă “ordonată”, este total desconsiderabil și de neluat în seamă. Actualmente ni se servește gogoașa cu democrația – ce mai e și asta? Dacă ne luam după DEX, ni se spune că ar fi o “Formă de organizare și de conducere politică a societății, bazată pe principiul exercitării puterii de către popor”.

Nu m-aș încumeta să vorbesc despre popor, mi se pare o masă prea mare de manevră – dar am putea lua în considerare un “eșantion”, nu? Un grup de oameni care sunt “democrati”.  Și avem în grupul ăsta un cercetător, să zicem – băiat deștept, care se gândește la visul măreț la modă acum: energie verde, lipsă poluare și tot tacâmul aferent. Găsește soluția, dar să vezi drăcie: nu are bani de implementare. Ce face? Păi gaseste pe cineva cu bani (căci statul nu are – știm, nu?), nu foarte educat, dar cu “școala vietii” – căruia îi vinde drepturile de autor (poate nu se numește asa, dar nu asta contează acum/aici) – pe doi lei de cele mai multe ori, raportat la valoarea ideii în sine. Cel cu bani are, de asemena, în subordine, celalată parte a grupului: executanții – pe care îi  plătește (prost) pentru implementarea ideii. Numai că, nenea cu școala vieții nu prea le are cu vocabularul/retorica/oratoria, așa că bagă la înaintare un “erudit”, căruia îi dă numele de politician, care are rolul sa-i îmbrace frumos mizeria și să-i îmbrobodească frumos – cu ce? – cu idealuri/vise – pe cine? – exact, pe executanți. Se mai trezește unul – cică sindicat – și vede ba că ar fi plătiți prost raportat la profit, ba că li s-ar vinde gogosi, etc.: prost exemplu. Brusc îi apar în cont niște investiții profitabile din trecut, moșteniri de la vreo matușă – ceva… și se schimbă retorica: parcă totuși salariul raportat la profit nu mai este așa de miiic, gogoșile au totuși și un sâmbure de adevăăăr… Iar dacă “fraierul” e fraier și nu calcă pe bec (se poate întâmpla, ideatic, și așa ceva, nu?), deodata îi ia foc mașina, apare un scurt circuit în casa, copilul începe sa-i meargă prost cu școala, s.a.m.d.

Nu știu în ce măsură exemplul de mai sus este cel mai concludent însă: nici savantul, nici poporul nu conduce poporul, ci cel cu puterea/influența cea mai mare. Deci, ideea democrației rămâne praf în ochi, iar la baza organizării societății, de fapt, stă… cinicul interes. Nimeni nu spune ce are de spus, dacă urmările îi sunt defavorabile. Nu mă pot pronunța de cum au fost lucrurile în trecut, însă prezentul este cuprins de falsitate de jos până sus și de sus până jos. Mințim protejându-ne interesul, de la portarul care ne deschide “evlavios” ușa până la cel mai de seama om (nu că am ști care este – de regulă cel care apare mai des la știri).  Ne facem frate cu Dracul până trecem puntea iar apoi ce să vezi: tot drumul de acum înainte este tot o punte peste punte urmată de punte.

În fiecare grup/bisericuță există un conglomerat de interese care ghidează toate acțiunile noastre. Nu spunem asta că se supără cutare care ne-ar putea ajuta să! Nu putem să-l contrazicem pe X pentru că îl cunoaște pe Y care… cine știe!

În schimb, avem idealul democrației! Vrem ca altcineva să spună adevaruri pe care noi nu suntem capabili să le recunoaștem și  – chiar și mai puțin – să le rostim. De reparat/îndreptat greșeli… ce sa mai vorbim! Aspirăm la lucruri înalte, dar noi suntem din ce în ce mai mici, visăm la curățenie în general, dar nu suntem în stare sa facem doi pași ca să ne aruncăm țigara la coșul de gunoi, visăm la verde, dar ne înconjurăm de betoane, vorbim frumos, dar gândim urât…

Și atunci – care mai e scopul sa ne mințim copiii cu povești frumoase când, de fapt, viitorul/realitatea este alta? Este o întrebare la care ar trebui sa raspundă, poate, cineva. E o promisiune a “tinereții fără bătrânețe și vieții fără de moarte” ce știm din capul locului că nu va fi respectată niciodată. Pentru moment, un posibil răspuns ar fi acela că avem nevoie de povești doar ca de niste oaze în care sa ne relaxam puțin cu ochii închiși, înainte să ieșim din carapace și să ne dăm cu capul de pereți…

 

Eh, dar macar e democratie!

 

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro