Ruina “Casei Dâmboviţene”, revendicată de Radu Câmpeanu! Azi, un nou termen în proces

Fostul Restaurant „Casa Dâmboviţeană” este ultimul imobil din zona Muzeului de Istorie al Târgoviştei, rămas în ruină. Casa este o bijuterie unică a arhitectonicii vechii Târgovişti, aflată pe lista monumentelor istorice la poziţia DB-II- m17249, sub denumirea de Casa Nicolae Brătescu.

Imboilul face parte dintr-un litigiu început în urmă cu 5 ani de zile între SC R.M.R.T. MAG Târgovişte, firma rezultată în urma divizării Romarta şi Radu Anton Câmpeanu, reîntemeietorul Partidului Naţional Liberal postdecembrist, asupra căruia ar urma să se pronunţe, astăzi, 16 aprilie, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti. Câmpeanu a revendicat, ca moştenitor al lui Mihalache Câmpeanu, clădirea şi o suprafaţă de 2.533 de metri pătraţi.

Casa Nicolae Brătescu, viitoarea “Casa Dâmboviţeană” este ridicată pe structura unor beciuri din secolul al XVIII-lea, de către bunicul lui Alexandru Brătescu Voineşti. Reprezintă stilul casei boiereşti cu două niveluri în stil baroc, principalele modificări suferite în timp fiind desfiinţarea a două foişoare deschise şi înlocuirea faţadei simple cu decoraţie eclectică, care poate fi observată şi astăzi. Interorul imobilului era unul fascinant cu decoraţii în stucatură şi sobe de teracotă. Coşurile de fum ale clădirii sunt unice în oraş ca valoare artistică.  În 1947, casa a intrat în proprietatea statului prin naţionalizare. A găzduit, între zidurile pline de istorie şi fast, sediul Comitetului judeţean de partid, iar apoi unul dintre cele mai apreciate restaurante ale Târgoviştei – Restaurant “Casa Dâmboviţeană”. “Casa Dâmboviţeană era, pe vremea lui Ceauşescu, cel mai frumos restaurant, cu grădină, cu interiorul acela splendid italienesc, cu crama, în care intram şi noi, în restaurant ce-i drept nu prea intram, că nu ne ţinea punga dar, când era timpul frumos, mergeam la grădină, mai ales când luam leafa, să luăm câte o bere. Erau sobe de faianţă italienească, toată stucatura, oglinzi veneţiene. N-am mai intrat de mult. Aş fi putut să intru, dar n-am intrat de frică să nu văd dezastrul. E bătaie de joc.” poveşteste  istoricul Petru Diaconescu, unul dintre târgoviştenii obligaţi să privească zilnic fantoma fostei bijuterii arhitectonice. Poate cel mai negru an al clădirii a fost 2007, când un incendiu devastator a distrus ceea mai rămăsese întreg după oamenii străzii care-şi făceau veacul acolo. S-a speculat în presa vremii că focul a fost pus intenţional pentru a scădea valoarea imobilului, lucru neconfirmat până astăzi.